Mai întâi fiindcă solidaritatea nu prea face parte din felul de a fi al oamenilor de cultură din România. Faptul a fost vizibil, între altele, în vara anului 2012, atunci când, printre primele măsuri luate de noua putere uselistă, s-a numărat aceea a demiterii intempestive a conducerii ICR. Adică a lui Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihaieş şi Tania Radu. Dar şi atunci când, în urma unei decizii iresponsabile a uneia dintre conducerile cele mai intens politizate, dar şi mai incapabile conduceri a Televiziunii Române (preşedinte-director general era Claudiu Săftoiu, iar printre membrii Consiliului de Administraţie se număra şi insa cu nenumărate feţe pe nume Lucia Hossu-Longin care plânge după cum îi cere interesul, ba după Iuliu Maniu, ba după Elisabeta Rizea, ba după urmaşii torţionarilor acestora Adrian Năstase, Dan Voiculescu şi Liviu Dragnea) a fost închis intempestiv postul TVR Cultural.

În al doilea rând fiindcă puţini au înţeles că faptul că Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, a fost obligat să ia decizia dureroasă de a renunţa la serviciile absolut necesare a mai mult de 50 de tehnicieni fiindcă instituţia pe care o conduce nu mai are banii cu care să îi plătească, nu înseamnă decât vârful icebergului. Foarte curând aceeaşi soartă o vor avea (în unele locuri o au deja) actorii colaboratori din Teatre, indiferent cine le este acestora finanţatorul.Ministerul sau Consiliile locale şi judeţene. Marea majoritate a instituţiilor de spectacole operează  deja modificări în distribuţii. Renunţă la cei angajaţi pe rol. Care va fi urmarea imediată? O creştere masivă a şomajului în rândurile actorilor, dar şi a regizorilor şi scenografilor îndeosebi tineri care, oricum, de abia dacă luau o brumă de bani pe contracte punctuale. Această lovitură vine la foarte scurtă vreme după ce dl. Daniel Breaz, insalubrul, tupeistul şi incapabilul ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, a redus, fără să se gândească la consecinţe- şi aceasta pentru simplul motiv că este incapabil să le priceapă-bugetul AFCN. Care făcea cât de cât posibilă supravieţuirea teatrelor independente.

Toate acestea se petrec din cauza subfinanţării. A unui buget de stat prost croit de Dragnea, Vâlcov şi Teodorovici şi asumat de toţi membrii guvernului Dăncilă, chiar dacă azi d-na V. V. Dăncilă declară cu totul altceva. Fiindcă alocaţia bugetară anuală a mai tuturor instituţiilor de spectacole nu a fost nicidecum coroborată cu tot felul de OUG emise alandala, fără vreo fundamentare bugetară reală de guvernarea PSD-ALDE. E vorba despre o sumedenie de acte normative cu punere obligatorie în practică ce prevăd tot felul de binefaceri. Altminteri deloc nemeritate. E vorba despre alocaţii de hrană, sporuri, vouchere de vacanţă, dar şi de măriri scriptice de salarii care mai nicăieri nu au acoperirea bugetară aferentă. Guvernul dă, promite, se face că le face viaţa mai bună celor care lucrează în cultură, numai că uită să pună la dispoziţie resursele financiare necesare. Unde mai pui că după aceea face pe uitucul, cere diminuarea cheltuielilor, amputări, economii cu procente inimaginabile care vor avea drept consecinţă imediată scăderea semnificativă a numărului de premiere, dacă nu cumva chiar încetarea totală a producţiei.

În al treilea rând, lipsa de solidaritate se explică şi prin aceea că s-au găsit unii actori mai vorbăreţi şi defectivi de caracter de  prin Teatre care se folosesc printre altele nu doar de situaţie, ci şi de înregimentarea lor politică de dată recentă. Dar şi de faptul că au dobândit în vremea din urmă o oarecare notorietate nu datorită nu ştiu căror creaţii epocale, ci fiindcă au criticat, pe bună dreptate, puterea PSD-ALDE pentru a da liberă expresie resentimentelor faţă de un manager sau altul. Aşa a procedat, din păcate, într-un mod pe care mă abţin cu greu să îl calific dl. Mihai Călin, un actor stimabil, chiar bun (am făcut parte din juriul care l-a nominalizat în urmă cu ani pe dl. Călin la premiul UNITER pentru un rol secundar, premiu pe care actorul şi l-a adjudecat, de altfel), cunoscut de multă vreme pentru disputele lui personale cu directorul Ion Caramitru. Nu e singurul. Dl, Călin căruia i-a adus d-lui Caramitru tot felul de acuze de care a profitat mişeleşte ministrul Daniel Breaz şi care mai apoi au fost folosite de unii împotriva actorilor. Nu îl bănuiesc, Doamne fereşte!, pe dl. Breaz că ar fi auzit vreodată de Teodor Mazilu, nu cred că i-ar fi citit acestuia vreo piesă ori că ar fi văzut vreun spectacol inspirat din scrierile sale, însă cu toate acestea a recurs, aşa cum fac toţi pigmeii intelectuali, la ameninţarea cu „controlul financiar“. O sintagmă care a făcut carieră în scrierile lui Mazilu. Dl. Breaz nu s-a putut abţine nici el să nu deschidă, aşa cum face de obicei, aiurea gura, cu tupeu de politruc, de reîntruchipare catraghioasă, neterminată, fadă  a lui Leonte Răutu, dovedind prin zicerile sale nu doar că habar nu are de cultură, de teatru, că este doar un mărunt şi fără har activist politic  de proastă calitate care „îşi aduce aportul“, un profitor de mâna a doua, dar nici de prevederile legale în vigoare. Fiind mai preocupat să îşi vopsească părul şi să dea urmare unor delaţiunil murdare care au ieşit, spre regretul meu, pe gura lui Mihai Călin, decât de slujirea culturii naţionale din care nu înţelege o iotă..

Plângerile, denunţurile, reclamaţiile, vorbele aiurea ale d-lui  Călin au fost preluate îndată nu doar de dl. Breaz ori de alţi oameni ai puterii, ci şi de trâmbiţele lor mediatice. Precum cei de la fiţuica Evenimentul zilei. Într-o postare pe Facebook, inenarabilul Mirel Curea şi-a exprimat fără nici o jenă dispreţul faţă de actori. Aceasta în vreme ce o anume Simona Ionescu, redactor şef al sus-numitei publicaţii, altminteri o semi-doctă ale cărei zise editoriale rivalizează cel mult cu compunerile şchiopătânde ale unui elev de clasa a şaptea de la o amărâtă de şcoală generală şi care săptămânile trecute s-a făcut de râsul lumii scriind că regretata Mihaela Tonitza-Iordache ar fi fost de profesiune scenografă, l-a atacat iresponsabil şi mârşav pe Ion Caramitru. Servindu-se spre a-şi susţine argumentaţia ei schiloadă de acuzele resentimentare ale lui Mihai Călin. Devenit un profesionist al auto-băgatului în seamă. Al denunţului murdar, mizer, de resentimentar care suferă că nu s-a împlinit cum şi-ar fi dorit profesional. Care habar nu are ce mare rău a făcut breslei erijându-se fără nici un temei în Père Justice. Ca să nu mai vorbim de marele rău făcut de acelaşi Mihai Călin partidului din care face parte. Lăsând impresia că nu vrea decât să să îşi adjudece vreo funcţie, vreo tocană mai particoleră. Chiar cu preţul demnităţii şi onorabilităţii. Care după activităţile sale din vremea mai urmă mi se par mai puţin sigure.

Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro