INTERVIU Titus Corlăţean: Abrogarea Legii privind limbile regionale în Ucraina îi cam viza pe rusofoni. Noi am cam căzut victime

Titus Corlăţean a vorbit la „Adevărul Live“ despre situaţia agitată din Ucraina rămasă fără fugarul Viktor Ianukovici. În învălmăşeala de la Kiev, Parlamentul a abrogat legea limbilor regionale prin care a ştirbit şi din drepturile comunităţii româneşti. Titus Corlăţean răspunde, ponderat, că această greşeală va fi corectată când scena politică din Ucraina se va linişti.

Mulţi analişti au lăudat rolul jucat de diplomaţia poloneză în negocierile cu Ucraina. Putea România să joace un rol activ în Ucraina, ţinând cont că avem şi o minoritate acolo?

Titus Corlăţean: Istoria Parteneriatului Estic a apărut undeva în 2007-2008, fiind lansat la iniţiativa Poloniei şi a Suediei, nu a Poloniei şi a României. Cei care au avut responsabilitatea României la acel moment ar putea să spună de ce Bucureştiul a lipsit acum. Eu pot să vă dau o explicaţie destul de clară: la Bucureşti, calculul de la acel moment a spus că noua formulă propusă ar intra în contradicţie cu o altă iniţiativă, cea legată de Marea Neagră - Sinergia Mării Negre. Acum putem constata că a fost un calcul greşit, pentru că cele două iniţiative erau complementare. După 2009, Bucureştiul şi-a schimbat poziţia faţă de Parteneriatul Estic.  Polonia a fost de la început titularul agreat al promovării interesului european în ceea ce priveşte miza considerată cea mai importantă din Parteneriatul Estic, Ucraina, nu Armenia şi Azerbaidjan, nu Belarus, nici măcar Republica Moldova şi Georgia. 

Cât de periculoasă este situaţia din Ucraina pentru România? Care e cel mai rău scenariu?

Vorbim ipotetic. O stare de instabilitate, un război civil, victime şi o divizare a Ucrainei între zona estică, rusofonă, şi cea vestică, mai apropiată de UE, ar genera consecinţe foarte serioase în ansamblul regiunii, şi nu e vorba numai de Ucraina, ci şi de alţi actori din regiune. Există un interes internaţional legat de necesitatea stabilităţii în Ucraina, legat de necesitatea unei soluţii politice care să păstreze integritatea teritorială a Ucrainei. 

De ce ar fi periculoasă pentru noi o divizare a Ucrainei?

Ştim situaţia din Crimeea, ştim de existenţa bazei militare ruse, ştim că există tensiuni şi dorinţă de autonomie sporită spre independenţă sau de orientare spre Moscova. Astfel de evoluţii cu o componentă de securitate foarte serioasă sunt lucruri care evident ne preocupă.  A existat o discuţie în alte state, Ungaria, Polonia, legate de un eventual aflux masiv migrator dinspre Ucraina. În România, nu am avut semnalat ceva special. Fluxul de treceri peste frontiere  a scăzut. Asta nu înseamnă că nu trebuie să fim foarte atenţi. 

Ce se întâmplă cu minoritatea românească de acolo?

Situaţia comunităţii româneşti istorice din Ucraina ne interesează în cel mai înalt grad. Am păstrat legătura cu reprezentanţii comunităţii româneşti, cu liderii politici. Situaţia era mai complexă decât ce au prezentat simplist uneori în România comentatori pregătiţi să dea mesaje de intervenţie românească în Ucraina. Legat de această recunoaştere a legii privind limbile regionale minoritare, nu face decât să pună în practică nişte angajamente europene ale Ucrainei legate de carta europeană a limbilor regionale minoritare. 

Altfel spus, recunoaşterea limbii române ca limbă regională acolo unde există o prezenţă semnificativă a minorităţii româneşti.  Acest lucru a devenit o realitate imperfectă pentru că aplicarea sa a fost imperfectă, şi a inclus consacrarea acelei faimoase limbi moldoveneşti.  Astăzi, odată cu schimbarea puterii în Ucraina, unul dintre primele gesturi făcute s-a referit la abrogarea acestei legi. Şi este o decizie pe care noi am condamnat-o în termeni foarte clari. Ieri, la Budapestea, am discutat cu colegii miniştri şi a fost o poziţie comună de solicitare adresată Kievului de reparare a acestei greşeli şi de adoptare a unei legislaţii mai bune care să asigure prezervarea identităţii româneşti prin intermediul limbii române.

Între cei care au venit la putere acum se află şi o grupare naţionalistă cu care va fi destul de dificil de tratat problema minorităţilor. Şi ruşii s-au revoltat vizavi de această problemă. Noi suntem în asentimentul ruşilor?

În toată problema asta, istoric vorbind, am cam căzut victime, pentru că abrogarea legislaţiei respective îi cam viza pe rusofonii din Ucraina. Mesajul nostru a fost foarte clar şi către instituţiile europene. România susţine traseul european al Ucrainei care presupune nişte criterii, iar acestea presupun respectarea comunităţii româneşti din Ucraina. Şi nu abandonăm această poziţie.

Recunoaşte România actul de demitere a lui Ianukovici? 

România a participat la conturarea poziţiei UE în Consiliul de Afaceri Externe. Atunci am spus public că toate elementele importante din mandatul României s-au regăsit în mandatul UE cu care, de altfel, acea misiune formată din cei trei miniştri de Externe s-au dus la Kiev. În primul rând, era procesul de revizuire constituţională, mai exact întoarcerea la Constituţia din 2004 cu un element suplimentar legat de corecţia legislativă privind numirea procurorului general. Am avut mandat în acest sens şi s-a realizat.  Al doilea element a fost formarea unui guvern cu o componentă tehnocrată, deoarece este nevoie rapid ca cineva să gestioneze treburile ţării, în sensul de a evita riscul separării între estul şi vestul ţării. În al treilea rând, organizarea alegerilor, element care a fost aprobat. 

Deci recunoaşte România actul de demitere a preşedintelui Ianukovici?

Este poziţia europeană care ia notă şi constată că legitimitatea rezultată din mişcarea populară şi oferită unei puteri care acum se consti¬tuie. E adevărat că Moscova are acum o altă opinie. E nevoie de un proces politic care să se bazeze pe această Constituţie revizuită şi care să ducă la alegeri. În ultimă instanţă, alegerile sunt expresia noii legitimităţi. 

Constituţia din anul 2004 nu intră în contradicţie cu legea limbilor regionale?

Nu ştiu dacă intră în contradicţie, dar exprimarea voinţei Parlamentului a reprezentat un mare pas înapoi. Şi aşteptarea României este de respectare a unor angajamente internaţionale foarte clare ale Ucrainei. 

Statele UE au reacţionat şi ele la problema cu limbile regiunii?

Au reacţionat în măsura în care erau şi ele interesate. Există nişte promisiuni transmise prin canale mai mult sau mai puţin formale cu privire la adoptarea unei noi legislaţii şi cu consultarea reprezentanţilor din grupurile minoritare ai comunităţii româneşti, în speţă. 

România a avut dialog cu partea rusă în această perioadă?

Pe acest segment temporal, fiecare şi-a avut reprezentanţii. Poziţia noastră este aceea că toţi actorii trebuie să respecte voinţa statelor respective în ceea ce priveşte direcţia pe care doresc să o urmeze. Am văzut care a fost reacţia Ucrainei la ieşirea oamenilor în stradă atunci când puterea politică anterioară a abandonat proiectul european. România este interesată să susţină şi tehnic Ucraina pe traseul european. 

„Rusia trebuie să respecte procesul nostru democratic“

În toată această multitudine de probleme din Ucraina şi din Moldova există un numitor comun: Federaţia Rusă. Care este nivelul dialogului politic dintre România şi Rusia la ora actuală? Se întrevede o întâlnire între Vladimir Putin şi Traian Băsescu sau între Dmitri Medvedev şi Victor Ponta? 

Eu aş plasa, mai înainte de dimensiunea pur bilaterală, dimensiunea UE – Federaţia Rusă, pentru că discutând de astfel de subiecte, Parteneriatul Estic, Ucraina, discuţia se poartă în primul rând în parametrii relaţiei UE – Federaţia Rusă. Avem datoria de ambele părţi să comunicăm mai bine, mai nuanţat aceste lucruri pentru că nu ai cum să ignori un actor internaţional de greutatea Federaţiei Ruse, însă Rusia trebuie să respecte procesul nostru democratic şi alegerea noastră, a statelor, în special a celor intraţi mai recent. Nu sunt elemente excepţionale pe dimensiunea bilaterală. Sunt discutate de anul trecut, inclusiv cu acea vizită de la Moscova la Bucureşti, pe palierul securităţii naţionale coordonată de Administraţia Prezidenţială, vizita mea la Moscova. Dacă nu mă înşel, după relaţia cu Ungaria, al doilea deficit este cu Federaţia Rusă şi trebuie să echilibrăm această situaţie. Avem subiectele delicate şi cu o anume simbolistică, tema tezaurului României, unde lucrăm ca acest an să fie măcar o întâlnire a Comisiei mixte după amânările din ultimele luni care nu au fost din cauza noastră. Noi avem un dialog cu autorităţile ruse pentru o reuniune a comisiei mixte anul acesta. 

De ce nu poate avea  loc o întâlnire la nivel înalt, măcar la nivel de premier?

Din raţiune politică internă, mă voi abţine de la comentarii în ceea ce priveşte o eventuală întâlnire Putin - Băsescu. La nivel de Executiv a fost evocată şi se lucrează la o posibilă întâlnire între cei doi prim-miniştri cu o puternică componentă economică.  Când zicem Rusia, Ucraina, evident, ne gândim mereu la războiul gazului, care a existat în ultimii ani între cele două state. Dacă vor apărea probleme în războiul gazului, este România pregătită să joace un rol activ? În primul rând, noi suntem mult mai puţin independenţi de gazul rus faţă de alte state din Europa Centrală şi de Est. Sunt state baltice care depind 100% de gazul rusesc sau state vecine care depind în proporţie de 75%  - 80% de gazul rusesc. Noi avem resursele proprii şi ni le dezvoltăm. Nu întâmplător lucrăm intens în zona platoului continental al Mării Negre, dar va mai trebui o anumită perioadă până să punem valoare acestei resurse. Exportul de gaze nu este un subiect pentru că acel gaz tranzitează Ucraina 

într-o anumită măsură, or, aici nu este un război între UE şi Federaţia Rusă şi un astfel de gest ar provoca consecinţe serioase în relaţia UE şi Federaţia Rusă. Or, Rusia are şi ea interesele sale puternice în relaţia cu UE şi nu pot decât să sper că o astfel de ipoteză nu va deveni realitate. 

Acum câţiva ani, când a fost acea tensiune mare între Rusia şi Ucraina pe problema gazelor, preşedintele Putin, răspunzând unei ziariste din România, oarecum ironic, invoca faptul că România ar putea să preia ea gazul care rece prin Ucraina şi să-l transportăm pe la noi spre vestul Europei. Este adevărată o asemenea ipoteză?

Dvs. aţi calificat remarca aceasta ca fiind ironică. 

Vă întreb dacă, practic, este posibil...

Nu ştiu. Nu sunt mare specialist sau ministru al Energiei. Cert este că preocuparea statelor europene din regiunea noastră faţă de o piaţă integrată energetic este o realitate. În realizarea interconectărilor, România avansează. Cu Ungaria am finalizat, cu Bulgaria, practic, ne-am făcut treaba, cu Republica Moldova lucrăm şi ne propunem să şi valorificăm în această piaţă integrată şi resursele din regiunea noastră şi resursele pe care România le va pune în anii următori în valoare. Trebuie să ne asigurăm că la acel mix energetic la care România are dreptul, şi celelalte state membre, fie că vorbim de energie clasică, neconvenţională, energie nucleară, lucrurile astea trebuie să le folosim pentru a ne asigura independenţa energetică şi a evita orice fel de surpriză. 

Rusia a anunţat că este dispusă să acorde cetăţenie ucrainenilor din Crimeea. 

Nu este o surpriză că în Crimeea cam 60% din populaţie este de origine rusă şi controlează organele de putere regionale. Interesul comunităţii internaţionale este de a găsi toate resursele politice necesare pentru păstrarea integrităţii teritoriale, altfel consecinţele pot fi extreme. ;

„Libera circulaţie pentru Republica Moldova, cel mai târziu în iunie“

Există riscul ca interesul UE pentru parcursul european al Moldovei să scadă?

Am spus de la bun început, atunci când Ucraina era în procesul de a semna sau nu Acordul de asociere, că ar fi mai confortabil pentru Republica Moldova dacă şi Ucraina ar semna acodul de asociere la UE. Reconfigurarea situaţiei politice de la Kiev şi relansarea proiectului european favorizează Republica Moldova. Pe de altă parte, vă spun foarte clar că nu există riscul slăbirii atenţiei sau susţinerii europene pentru Moldova, deoarece Republica Moldova este ea însăşi o parte a frontierei cu UE, care are un interes susbtanţial ca la frontiera sa să existe un stat sau două state stabile, democratice, care să urmeze modelul european. În UE este recunoscut efortul Republicii Moldova şi se doreşte susţinerea politică. De aceea, discutăm de poziţia vizelor, problemă  pe care o vom vedea rezolvată cât mai curând posibil: semnarea acordului până la sfârşitul lunii august. 

România este pregătită să facă faţă provocărilor din Moldova?

La nivelul UE considerăm că dialogul dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova pe acest subiect, al parteneriatului estic, putea să fie mai bun de ambele părţi. Dorim să comunicăm cu Moscova mai bine, pentru că traseul european al Republicii Moldova nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse. Până la urmă, există o forţă economică rusă importantă în Republica Moldova. Faptul că o ţară îşi doreşte să fie asociată economic cu UE nu este o chestiune îndreptată împotriva Federaţiei Ruse. La Bucureşti, oamenii politici trebuie să dea dovadă de înţelepciune politică. Redescoperirea rădăcinilor pentru cei 70% din cetăţenii Republicii Moldova care sunt români, tema reunificării le trezeşte emoţii. În acest moment, în care se fac eforturi uriaşe pentru deschiderea traseului european al Republicii Moldova, trebuie să avem înţelepciunea să vorbim mai puţin şi să facem mult mai mult.  Nu întâmplător, premierul României a fost la Chişinău cu o echipă de miniştri, cu acorduri semnate pentru cele 20 de milioane de euro oferite pentru reţeaua de educaţie, ceea ce va genera un impact pozitiv. Lumea trebuie să vadă că România face în mod concret lucruri importante pentru populaţia Republicii Moldova, nu doar pe vorbe. Apropierea de UE generează beneficii: libertate de mişcare în Europa, interconectare energetică.

Facem destule eforturi pentru a ne asigura că UE va liberaliza circulaţia pentru cetăţenii moldoveni?

Acum un an, Republica Moldova nu era nici măcar în faza a doua de liberalizare a vizelor. A trebuit să luăm hăţurile foarte în serios şi am forţat o decizie prin care Comisia să spună foarte repede că faza întâi s-a terminat, să mergem la faza a doua şi să ne apropiem de concluzii. Dacă România nu lua atunci iniţiativa, lucrurile ar mai fi trenat. Mai mult, subiectul vizelor l-am ridicat în toate întâlnirile bilaterale din capitalele europene şi lumea a înţeles care este miza de racordare a societăţii moldoveneşti la UE. Nu a existat un contact diplomatic bilateral românesc în care punctul principal să nu-l constituie Republica Moldova. Iată că astăzi suntem aproape de o decizie istorică pentru cetăţenii moldoveni. Cel mai devreme în mai, cel mai târziu în iunie, libera circulaţie în UE va deveni o realitate. Evident că trebuie să rămânem foarte vigilenţi. Nu ştii niciodată ce ar putea să apară, dar până acum lucrurile au fost în grafic şi este bine. ;

„Putem să mergem seara liniştiţi la culcare“

Cu ce lucruri bune s-a ales România în aceşti zece ani care au curs în calitate de membru NATO?

Intrarea României în NATO a generat imediat o reacţie de încredere din partea unor investitori străini, actori internaţionali financiari. Investiţiile străine în România, după 2003, 2004, au explodat şi am avut o creştere economică. A fost un mare beneficiu faptul că am avut acele resurse financiare pe care nu le-am avut anterior, faptul că avem garantată securitatea şi faptul că şi dvs. şi eu putem să mergem seara liniştiţi la culcare pentru că facem parte dintr-un sistem de securitate internaţional care ne garantează liniştea. 

Cât de mult s-a schimbat NATO în aceşti zece ani? Mai este NATO alianţa în care am intrat noi în 2004? 

Alianţa a evoluat pentru că şi climatul european s-a schimbat, pentru că riscurile de securitate neconvenţionale au apărut şi s-au consolidat. Vorbim de lucrurile care se întâmplă în spaţiul cibernetic, de atacurile respective care pot provoca daune uriaşe sistemului de securitate, sistemului economic, vorbim de terorismul internaţional. 

NATO nu avea cum să rămână în afara unei acţiuni ferme care să combată astfel de fenomene. În România, la Oradea, avem un centru de excelenţă 

NATO, „Humint Centre of Excellence“, unde sunt reprezentanţi ai mai multor state NATO, unde cooperăm şi ne pregătim să facem faţă la astfel de provocări. Singuri ne-ar fi mult mai greu. 

NATO a fost creat, practic, ca o contrapondere la Tratatul de la Varşovia. Între timp, Tratatul de la Varşovia a dispărut.

Vedem în zilele acestea că parcă retrăim momentele din timpul Războiului Rece. Există riscuri ca să ne întoarcem acolo, să avem din nou faţă în faţă NATO şi Federaţia Rusă? 

Eu sper că nu şi nu cred că este cazul. Sunt şi episoade mai tensionate, sunt şi interese divergente, nu avem de ce să ne ascundem, dar există un Consiliu 

NATO – Rusia, acolo unde se discută periodic.