Stenograme. Cum s-a certat PSD cu Opoziţia pe anchetarea alegerilor prezidenţiale din 2009. „Mă tem că ne facem de râs“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, cel mai probabil va fi şeful comisiei care va ancheta alegerile prezidenţiale din 2009. FOTO Inquam PHotos
Liviu Dragnea, cel mai probabil va fi şeful comisiei care va ancheta alegerile prezidenţiale din 2009. FOTO Inquam PHotos

Liderii PSD şi ALDE  s-au certat cu reprezentanţii Opoziţiei, în Biroul Permanent din 20 aprilie, pe tema anchetării alegerilor prezidenţiale din 2009. În timp ce PNL a subliniat că printr-un asemenea demers Parlamentul s-ar putea „face de râs“, social-democraţii au precizat faptul că ei au nevoie de clarificări.

Cele mai tensionate discuţii din Biroul Permanent al camerelor reunite au avut loc între liderul PSD, Liviu Dragnea, şi doi reprezentanţi ai Opoziţiei, Laura Scântei (PNL) şi MIhai Goţiu (USR). 

Redăm integral stenograma din 20 aprilie: 

Liviu Dragnea: Acum, avem pe ordinea de zi proiectul de Hotărâre a Parlamentului României pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul acestor alegeri. După cum cunoaşteţi şi din intervenţiile publice, s-a decis de către PSD şi ALDE să propună constituirea unei Comisii de anchetă pentru a verifica aspectele ce ţin de organizarea alegerilor prezidenţiale din 2009, precum şi rezultatul acestora.

Noi am considerat că este necesară, şi considerăm că este necesară, această Comisie, având în vedere că sunt puse în discuţie, principii ale statului democratic prin posibila intervenţie a unor persoane şi/sau instituţii în desfăşurarea procesului electoral şi constatarea rezultatului final.

Aveţi la mapă proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea acestei comisii în baza prevederilor articolului 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Supun la vot introducerea în proiectul ordinii de zi a Plenului comun din 26 aprilie 2017 a proiectului de Hotărâre a Parlamentului privind înfiinţarea acestei Comisii comune de anchetă.

Grupurile parlamentare trebuie să-şi desemneze reprezentanţi, şi cred că ar trebui să stabilim un termen pentru desemnarea acestor reprezentanţi. Dacă în legătură cu acest punct sunt observaţii sau propuneri. Domnul Steriu, vă rog.

Valeriu-Andrei Steriu: Revin la abordarea de la începutul acestei şedinţe. Dacă am fi avut din timp acest document, probabil că puteam găsi formule prin care să îl completăm, să venim probabil cu o extindere şi pe alte perioade de alegeri prezidenţiale şi în consecinţă vom vota împotrivă, mai ales pentru că nu am avut cum să aducem o contribuţie pe acest document. Acum îl vedem prima oară, cel puţin cei din Partidul Mişcarea Populară.

Liviu Dragnea: Da, vă rog.

Laura-Iuliana Scântei: Pe lângă cele menţionate de colegul Steriu, aş vrea să vă învederez faptul că la art.1, obiectul pentru care se constituie această Comisie parlamentară, excede activităţii Parlamentului, pentru că nu este în competenţa Parlamentului să verifice rezultatul unui scrutin prezidenţial.

Vă aduc aminte, potrivit Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale şi Normelor constituţionale în vigoare, Curtea Constituţională a validat acel scrutin prezidenţial, potrivit Legii, ori reformulăm, ori temeiul aşa cum este la obiect menţionat nu ne priveşte şi ne excede atribuţiile.

Dacă rămânem în această configuraţie şi în acest draft de Hotărâre, membrii Grupului parlamentar PNL din cadrul Biroului permanent reunit vor vota împotrivă.

Liviu Dragnea: Da, vă rog.

Remus Mihai Goţiu: De asemenea, reiterez şi ceea ce au spus deja antevorbitorii. Doamna vicepreşedinte Scântei a semnalat un aspect. Eu, uitându-mă în diagonală, am găsit alte aspecte. Foarte vag, un termen de 24 de ore - convocarea şedinţelor înainte - mi se pare un termen foarte scurt. Sunt foarte multe atribuţii pe care, dacă vom hotărî să facem această comisie de anchetă, le-am putea discuta. Aşadar, propun ca această hotărâre să fie discutată în următoarea şedinţă a Biroului permanent reunit, pentru a avea timp să analizăm cu atenţie acest document.

Liviu Dragnea: Stimaţi colegi, haideţi să discutăm acum. Am înţeles că nu s-a distribuit cu o jumătate de oră înainte. Haideţi să alocăm acum o jumătate de oră pentru studiul acestui proiect de hotărâre. Discutăm acum, punctual. Aceasta cu 24 de ore nu este o problemă. Putem să o modificăm.

Laura-Iuliana Scântei: Atunci, vă propun ca cine a redactat draftul - presupun un coleg cu experienţă şi politică şi juridică, ar trebui să revizuim articolul 1, pentru că printre atribuţiile acestei comisii enunţate aici, vă repet, excedem atribuţiile Parlamentului, respectiv: „verificarea respectării dispoziţiilor legale cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2009”. Asta trebuia să facă Curtea Constituţională anterior validării. Nu putem să verificăm acum ceea ce a validat deja Curtea Constituţională. După care: „verificarea corectitudinii centralizării rezultatelor votării”. La fel.

Înţeleg că se doreşte prin această comisie să verificăm anumite situaţii de fapt, nu aspecte juridice - legislaţie, rezultat, obiectul validării de către Curtea Constituţională a rezultatului alegerilor din 2009.

Deci, ar trebui detaliat ce anume dorim să investigăm, pentru că, aşa cum sunt redactate, cred că riscăm să ne facem chiar de râs.

Liviu Dragnea: Domnul Tăriceanu, vă rog.

Călin Popescu-Tăriceanu: Stimaţi colegi! Rezultatul scrutinului prezidenţial din 2009, evident, odată ce a fost validat de Biroul Electoral şi de Curtea Constituţională, nu mai poate fi întors. Mandatul s-a exercitat. Nu mai putem să anulăm mandatul preşedintelui ales în 2009. Problema este alta - problema este dacă, cu ocazia scrutinului din 2009, s-au comis ilegalităţi, s-au comis fraude, şi acest lucru ar putea să reiasă sau nu în timpul lucrărilor acestei comisii de anchetă. Poate putem să constatăm la sfârşit că totul a fost perfect, că informaţiile care au apărut nu se confirmă, şi cu aceasta închidem un episod şi o pagină şi mergem mai departe cu încredere că instituţiile statului funcţionează la parametrii optimali, că totul este perfect şi nu avem a ne îngrijora pentru votul cetăţenilor noştri.

Eu cred că noi avem o obligaţie - să dăm un răspuns opiniei publice pentru aceste îngrijorări generate de informaţiile care au apărut, şi anume că procesul electoral a fost afectat, a fost distorsionat de posibila intervenţie a unor persoane sau chiar a unor instituţii. Nu putem să ştim în momentul acesta. Nu este o chestiune minoră; nu este vorba de rezultatul recoltei de porumb la hectar. Este o chestiune foarte gravă, care indică o posibilă implicare a unor instituţii nelegitime în schimbarea rezultatului votului dat de cetăţeni.

Noi, ca parlamentari, trebuie să fim preocupaţi de aceste lucruri pentru că, dacă s-au constatat anumite defecţiuni, dacă sunt anumite lacune legislative, putem să le îndreptăm. Altfel, ce facem?! Ne mulţumim numai să observăm cum a patra putere în stat aduce la lumină informaţii pe care noi nu le ştiam şi mergem mai departe?! Lucrăm cu spor la MCV? Ne ocupăm de corupţie de dimineaţă până seara şi lucrurile acestea nu le vedem? V-am spus nu odată că corupţia este într-o latură extrem de gravă - corupţia dată de exerciţiul fără control al puterii, şi, în baza principiului echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat, Parlamentul are obligaţia să se aplece asupra acestei probleme. Sigur că nu putem să ne substituim organelor de anchetă.Dacă Parlamentul va obţine indicii relevante în sensul încălcării legii, al fraudării alegerilor, sigur că mai departe este rolul instituţiilor abilitate de anchetă să meargă mai departe cu cercetarea.

Laura-Iuliana Scântei: Dacă îmi permiteţi...

Liviu Dragnea: Vă rog.

Laura-Iuliana Scântei: Sunt de acord cu dumneavoastră că o Comisie parlamentară de anchetă poate să verifice incidente care au apărut, sunt semnalate acum în presa curentă, care ar fi viciat până la nerespectarea Legii, deci a făcut să fie nelegală procedura de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale din 2009 şi implicit rezultatul acestora.

Dar în momentul în care noi includem la litera k), de la articolul 1, obiectul acestei Comisii de anchetă: verificarea modului în care au fost desemnaţi preşedinţii Birourilor electorale ale secţiilor de votare; verificarea modului în care au fost constituite Birourile electorale şi a modului cum s-au distribuit apoi diversele documente, suntem în procedura electorală produsă de Legea pentru alegerea Preşedintelui, au existat termene, puteau să fie făcute contestaţii, este mult prea mult. Una este să verificăm nişte aspecte cu privire la implicarea unor instituţii sau unor persoane, reprezentanţi ai unor instituţii în procesul electoral şi alta este să intrăm atât de în detaliu, nu face obiectul nostru.

Călin Popescu-Tăriceanu: Doamna vicepreşedintă, eu am o întrebare, însă, foarte simplă, iertaţi-mă: de ce vă temeţi? Care-i temerea?

Laura-Iuliana Scântei: Nu. Mă tem că ne facem de râs. Parlamentul, chiar şi atunci când adoptă o Hotărâre proprie, trebuie să aibă în vedere respectarea legilor pe care tot aici în Parlament le-am votat, anterior. Dar aşa cum este redactat articolul 1, încălcăm o serie de legi.

Dacă îmi permiteţi, în decurs de o oră vi le detaliez.

Călin Popescu-Tăriceanu: Eu vă spun următorul lucru: dacă aceste încălcări au avut loc, şi, vorbesc la modul ipotetic. Ele au fost acoperite de anumite persoane sau instituţii care aveau un interes în acest sens, şi noi aflăm de abia acum de aceste lucruri. Ce părere aveţi? Este interesant să le aflăm? Sau preferăm să ne facem că nu au existat, şi să ţinem totul sub preş? Aceasta este întrebarea esenţială la care trebuie să ni se răspundă! (...)

    

Liviu Dragnea:Eu nu vreau să ne înţelegeţi greşit. Eu nu ştiu ce obiective au colegii mei.

Obiectivul meu principal este să arătăm după această comisie de anchetă că nimeni nu are dreptul să conteste rezultatul acelor alegeri pentru că s-au desfăşurat perfect. Deci, nu ştiu de ce plecaţi de la această idee greşită. Eu chiar mă gândesc că tot ce prezentam eu la televizor în acele zile şi nopţi erau nişte prostii! Şi contestaţia pe care am depus-o la Curtea Constituţională se referea doar într-un punct la voturile nule; se referea la mult mai multe puncte, care bineînţeles că nu au fost luate în seamă. Dar nu avem noi competenţă să discutăm astăzi lucrurile acestea. În comisia de anchetă oricine poate să spună ce ştie, este bine să spună adevărul.

Nu noi am pornit această dezbatere. Aduceţi-vă aminte. Domnul Andronic, domnul Traian Băsescu şi alţi cetăţeni. Până la urmă, cred că pe toată lumea ajută să ajungem la aflarea adevărului. Dacă vom reuşi. Mulţi spun că nu vom reuşi, dar poate vor mai ieşi la iveală nişte lucruri. Şi, sincer, nu văd de ce atâta teamă cu această comisie de anchetă. Pentru că Parlamentul nici nu are foarte multe atribuţii.

Eugen Tomac: Am fost chiar secretarul de stat coordonator al desfăşurării alegerilor în străinătate, şi vă spun eu că nici un diplomat nu ar fi dispus să îşi sacrifice cariera pentru zece voturi aruncate în plus. Deci, cunosc foarte bine procedura. A existat o comisie şi atunci, au existat audieri şi atunci. Pot fi consultate procesele-verbale (...)

Liviu Dragnea: O să reformulez ce aţi spus dumneavoastră. Supun la vot propunerea domnului Nicuşor Dan de a amâna, discutarea propunerii de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei speciale de anchetă pentru un alt Birou permanent reunit. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Două abţineri. Deci, a picat propunerea domnului Nicuşor Dan. Ce greu se naşte o Comisie de anchetă pe un astfel de subiect!   

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite