Simptomatologia unei guvernări eşuate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fi la putere nu e, niciodată, o garanţie de infailibilitate, de impunitate, de legitimitate. Poţi fi „la putere“, fără a fi „în putere“, adică fără a fi capabil să-ţi exerciţi puterea conform prerogativelor ei subînţelese, altfel spus, fără a fi capabil să-ţi onorezi „împuternicirea“.

Nu era nevoie de spectacolul asfixiant din seara zilei de 10 august, ca să ne dăm seama că actuala guvernare este falimentară. Ea a strălucit, încă de la început, prin incompetenţă crasă, mediocritate intelectuală, tupeu de periferie, dezinteres pentru problemele reale ale ţării. Iar săptămîna trecută totul a culminat în bestialitate şi neruşinare.

■ Unul dintre sofismele cu care partidul de guvernămînt îşi justifică, obsesiv, “îndreptăţirea“ este succesul în alegeri. Pe lîngă evidenta paloare statistică a acestui succes (3,5 milioane de “susţinători“ dintr-un electorat de 18,3 milioane), e de semnalat confuzia mentală a “apologeţilor“: ei par să creadă că, odată aleşi, îşi pot da liniştiţi poalele peste cap pînă la viitorul scrutin. Cine cîştigă alegerile are dreptul să taie şi să spînzure, să ducă ţara de rîpă, să bată, să omoare, să instituie arbitrarul absolut drept principiu “legitim“ al guvernării. Proteste? A se slăbi! Staţi cuminţi pînă la alegerile viitoare şi abia atunci vedem cine are dreptate…

Contraselecţia drept metodă de recrutare a cadrelor conducătoare este obligatorie pentru un partid şi pentru un guvern care lucrează strict pe bază de obedienţă, privilegii personale şi teamă. Prin urmare, luăm o filoloagă dezvirginată politic de Vadim Tudor şi o numim ministru al muncii, luăm secretara unei şcoli generale din Videle şi o facem ministru de interne, luăm o mătuşică duioasă, prăbuşită intelectualmente şi îi băgăm pe gît funcţia de prim-ministru (aud ca are dese accese de plîns neputincios, semn că, în adînc, simte că e…abuzată), luăm un corigent la limba română, meşter în dezacorduri şi derapaje lexicale şi îl facem ministru al Educaţiei, luăm un critic al ideii de infrastructură şi îl numim ministru al Transporturilor, luăm un fost procuror din Panciu, cu apucături de jandarm „mereu la ordin“, şi îl facem ministru al Justiţiei, luăm cîţiva jurişti cu diplome tomnatice la fără frecvenţă şi le încredinţăm misiunea să legifereze, ş.a.m.d. Şi dacă ne izbim de vreo „rezistenţă“ neprevăzută, ne dizlocăm - fără sprijinul opoziţiei - propriul guvern, schimbînd trei premieri în doar un an şi jumătate. Totul, sub conducerea înţeleaptă a unui fost berar din Teleorman, mare specialist în fiţe de cartier, dar ajutat de un mîndru „liberal“, pe care propriii lui colegi de partid îl caracterizau, la începuturile carierei sale politice, drept „frumuşel şi tont“. Tipic pentru nebuloasa mentală (şi morală) a PSD este şi faptul că, la o adică, între Ecaterina Andronescu şi Codrin Ştefănescu (ambii membri marcanţi ai partidului) e preferat prompt domnul Codrin (un mare intelectual de ring, pe care l-am auzit, colecţionar de artă cum e, pronunţînd „Van Dic“ cînd se referă la Van Dyck şi „empir“ - cum se aude - pentru a indica stilul Empire de pe vremea lui Napoleon…).

■ Corolarul incompetenţei e suficienţa. Prostul are mereu dreptate şi nu înţelege ce-ai cu el… Nu-şi recunoaşte greşeala, iar cînd o face lată are la îndemînă scuzele victimei neînţelese: „greşeala e omenească“, „am fost emoţionat“, adevăraţii vinovaţi sunt alţii: statul paralel, binomul, preşedintele, serviciile, Bruxelles-ul, Washington-ul, Soros, intelectualii trădători, protestatarii manipulaţi şi finanţaţi de duşmani etc. În cel mai bun caz, s-a inventat expresia „greşeală de comunicare“. Adică aveam în cap ceva frumos şi just şi ne-a ieşit pe gură inversul a ceea ce aveam în cap. Fapt e că, dincolo de unele mici scăpări şi malentendu-uri, suntem ireproşabili: ţinem ţara pe umeri şi ţara, nerecunoscătoare, bombăne.

■ Partidul de guvernămînt e inapt să reacţioneze adecvat dinaintea unei instituţii definitorii pentru democraţie: protestul. Se crede că manifestaţia stradală, meeting-ul cu revendicări structurale constituie, din principiu, un abuz. Cu excepţia meetingurilor organizate chiar de PSD pentru a dovedi cît este de iubit. Vreţi meeting? Păi vă dăm noi unul de nu vă vedeţi! Vă călcăm în picioare! Ideea e că guvernanţilor nu le trece prin cap că reacţia democratică, inteligentă, constructivă, dinaintea unui protest popular trebuie să fie dialogul, negocierea, analiza lucidă a criticilor formulate de manifestanţi, reajustarea actului de guvernare. Nu! Reacţia optimă, singura, se reduce la contra-manifestaţii, gaze lacrimogene, tunuri cu apă, bîte. Adică la bădărănie şi bestialitate. Scuza? Violenţi au fost „ăilalţi“. Ca şi cum ar fi plauzibil ca un român din diaspora să bată mii de kilometri doar ca să dea un cap în gură unui poliţist! Ca şi cum raportul dintre 450 de demonstranţi răniţi şi 35 de jandarmi răniţi n-ar fi, în sine, elocvent. Ca şi cum n-ar fi fost evident, chiar pentru „nespecialişti“, că portretele celor care se manifestau violent nu semănau de loc cu portretele celor paşnici: erau, fără îndoială, specialişti ai „tapajului“, „băieţi de băieţi“, mandataţi, probabil, ori de firea lor huliganică, ori, cel mai probabil, de organizatorii din umbră ai „evenimentului“, care aveau nevoie de pretexte spectaculoase ca să treacă la luptă…

■ Guvernanţii dezaprobă violenţa şi obscenitatea! Belicosul Rădulescu, zis „Mitralieră“, Nicolae Şerban, care comunică unei colege că deţine poze cu dînsa făcînd sex anal, senzualul dr. Bacalbaşa, mereu dispus, de la înălţimea tribunii parlamentare, să-şi clătească gura cu şugubeţe pornografii, dl Palada care sare la bătaie în plină emisiune TV, pentru a-l aduce pe calea cea bună pe adversarul userist Goţiu, toţi sunt, probabil opozanţi sub acoperire. Căci pe la noi, pe la PSD, nu avem asemenea exemplare. Ne bucurăm, totuşi, de susţinerea unor gazetari celebri, care cer adversarilor „să moară în chinuri“, care promit duşmanilor să fie striviţi „ca nişte viermi“, sau care sar la bătaie contra unor motociclişti care le deranjează prestaţia. Ăştia da cetăţeni de nădejde, băieţi manieraţi, maeştri ai dialogului, ai surîsului fin, fără grimase, fără vorbe buruienoase!

P.S. Sunt dintre cei care au socotit cu totul nepotrivit sloganul mai mult decît trivial lansat de românul din Suedia şi preluat, cu prea mult zel, de sonore voci publice. Mi s-a părut că e o coborîre de nivel de natură să dea apă la moară celor vizaţi (ceea ce s-a şi întîmplat). Dar după spectacolul de grosolănie la care am asistat pe 10 august, mă mai gîndesc: trebuie, totuşi, să vorbeşti pe limba interlocutorului… Pe de altă parte, regret tot mai des că n-am urmat mai de mult sfatul pe care mi l-a dat deunăzi spectaculosul urmaş al dlor Maniu şi Coposu, ţărănistul Pavelescu: să plec în Occident şi să spăl closete pe-acolo, în loc să mă las guvernat, zi de zi, de o vespasiană „legitimă“.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite