Un adevărat discurs de social-democrat a susţinut Traian Băsescu vorbind despre reducerea cuantumului contribuţiilor pentru asigurări sociale cu 5% pentru angajator. Nu doar că a atras atenţia asupra riscului creşterii deficitului bugetului de pensii, ci a averizat  asupra amoralităţii deţinătorilor de capital care-şi îngroaşă profitul după care îl repatriază. Băsescu e doavada că în campanie electorală se poate orice, inclusive să-l sabotezi pe premier în faţa propriului electorat cu propriul discurs, fiind în acelaşi timp conştient că oricât s-ar pune de-a curmezişul, legea nu mai poate fi oprită dacă Parlamentul i-o va trimite pentru a doua oară la promulgare. Să vedem cât îl va ţine grija faţă de pensionari . Deficitele bugetelor de pensii şi de salarii au fost şi argumentul pentru care guvernul Boc a aplicat măsurile de austeritate asumate de şeful statului în faţa FMI. Şi să nu uităm că Traian Băsescu a fost unul dintre promotorii flexibililizării introdusă prin noul cod al muncii, livrat guvernului Boc de către Consiliul Investitorilor Străini şi Camera de Comerţ Româno-americană.

Realitatea economică dă dreptate discursului social-democrat: nimic, dar nimic, nu garantează guvernului că această măsură, chiar acompaniată de alte facilităţi, va duce la atingerea ţintelor: creşterea gradului de ocupare, scoaterea la suprafaţă a unor locuri de muncă din economia subterană, sau atragerea unor investiţii străine. Un blogger al The Economist a documentat revenirea din recesiune fără creşterea ocupării (jobless recovery), fenomen ce poate fi constat la nivel mondial. Companiile au testat în timpul crizei economice menţinerea productivităţii cu un număr de salariaţi redus şi mai prost plătiţi. Un top al revistei Biz din 2012 arăta că, în timpul celei mai profunde recesiuni,  50 de companii din România şi-au crescut cifra de afaceri cu 50% faţă de 2009 şi profiturile operaţionale cu 41% faţă de 2009. BIZ remarca dinamica superioară a evoluţiei profiturilor operaţionale, comparativ cu cea a cifrei de afaceri ca indicator al eficientizării. Eficientizare a însemnat în timpul recesiunii, în primul rînd,  reducerea  costurilor cu forţa de muncă prin scăderi de salarii şi concedieri, restructurarea unor activităţi operaţionale şi achiziţia de tehnologie.  

Este greu de crezut că banii în plus obţinuţi de un patrón prin reducerea CAS vor fi investiţi în forţa de muncă, fie prin înfiinţarea unor noi locuri de muncă, fie prin scoaterea la lumină a unor locuri de muncă din economía subterană, fie prin crearea de noi activităţi. Cei autohtoni vor ieşi probabil la cumpărături de proprietăţi, iar cei străini vor raporta profituri mai mari care aduc şi bonursuri mai mari pentru manageri.  Iar repatrierea profiturilor este de mult timp o evidenţă incontestabilă. Curierul naţional nota în septembrie 2013 că repatrierile în străinătate de profituri şi dividende au însumat aproape 860 milioane euro şi au influenţat negativ contul curent al balanţei de plăţi, adâncind deficitul cu 435 milioane euro, la 595 milioane euro. Iar dacă guvernul mizează pe noi investiţii, se înşeală din nou. Achiziţia de tehnologie a făcut ca angajaţii ieftini şi slab sau mediu calificaţi să nu mai reprezinte un atu important pentru delocalizări.

Şi ajungem la adevărata problemă: lipsa de investiţii în educaţie. Toate studiile internaţionale arată că tehnologia va schimba radical compoziţia forţei de muncă angajabilă, astfel că şansele cele mai mari la un loc de muncă le vor avea, în viitor, în special persoanele înalt calificate. În loc să-i cadorisească pe oamenii de afaceri cu un surplus de profit doar ca să pară mai business friendly decăt administraţia Băsescu,  ar fi mai eficient ca guvernul Ponta să investească mai mult în educaţie şi cercetare.  Forţa de muncă ieftină nu mai atrage investiţii, dacă poate fi înlocuită cu tehnologie.