Stelian Tănase, demis de la conducerea TVR. Irina Radu, noul preşedinte interimar al televiziunii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul de activitate al TVR pe 2014 a fost respins, miercuri, fiind 115 de voturi „pentru“, iar 220 „împotriva“ raportului. Potrivit legii, Cosiliul de Administraţie este dizolvat, iar preşedintele director general al TVR, Stelian Tănase, precum şi ceialţi membri ai consiliului, demişi. În locul lui Tănase, la conducerea TVR va veni Irina Radu, numirea acesteia ca preşedinte intermiar fiind votată, tot miercuri, de Legislativ.

UPDATE Irina Radu, preşedinte interimar al TVR: „Nu am vizat nici această poziţie. Nu-mi fac planuri decât dacă fac ceva bun. Nu eu contez acum. Vreau să asigur că barca se va ţine în ultimele luni, că o să avem salarii“.

UPDATE Plenul Parlamentului a numirea Irinei Radu ca preşedinte interimar al TVR. Noul şef intetrimar al televiziunii publice a primit 231 voturi „pentru" şi trei voturi „împotrivă“. Parlamentarii PNL nu au participat la vot.

UPDATE Votul pentru preşedintele interimar al TVR a început început. Acest vot e secret şi se exercită cu buletine de vot. Liberalii sunt prezenţi, dar nu votează. Liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, a fost cel care a anunţat că deputaţii şi senatorii PNL vor fi prezenţi în sală, dar nu vor vota asupra numirii Irinei Radu ca şef interimar la TVR.

UPDATE Georgică Severin a prezentat modul cum a decurs audierea Irinei Radu în Comisiile reunite de cultură. Din 23 septembrie, şefia interimară este preluată de Irina Radu, iar conducerea acesteia poate depăşi şase luni, potrivit documentelor din comisii, anunţate de Severin. 

UPDATE Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, privind presupusele presiuni făcute de Gabriel Oprea asupra lui Stelian Tănase, că nu îl crede pe directorul TVR. „Eu nu îl cred pe Stelian Tănase, pentru că l-am prins de prea multe ori cu minciuna, când venea la mine în birou şi mă ruga toate cele şi apoi la televizor altceva. Nu îl cred“, a declarat premierul întrebat ce părere are despre prespupusele presiuni pe care Gabriel Oprea le-ar fi făcut asupra lui Stelian Tănase, potrivit Mediafax. 

UPDATE Irina Radu a primit aviz favorabil pentru preluarea şefiei interimare a TVR, după votul din Comisiile reunite de cultură. Aceasta a primit 21 de voturi „pentru“, un vot „împotriva“, dar au fost şi şase abţineri.

UPDATE Irina Radu, audiată de comisiile de cultură pentru funcţia de preşedinte interiiar al TVR

După votul dat în Parlament miercuri pentru raportul de activitate al TVR şi respingerea acestuia, aleşii din din Comisiile reunite de cultură au început audiere Irinei Radu pentru funcţia de preşedinte interimar. Radu este în prezent director de programe în cadrul TVR.

Irina Radu a fost propusă în 2012 de către PNL pentru un loc în CA al TVR.   

Anterior, preşedintele interimar precizase că: „Propunerea pe care noi o s-o transmitem la comisii pentru această perioadă de interimat nu va fi o propunere politică, va fi o propunere serioasă, un om respetat din TVR, care nu are niciun fel de apartenenţă politică şi care pe această perioadă de interimat va colabora cu noi, cu comisiile de Cultură, cu Guvernul“.

UPDATE Liviu Dragnea, politician criticat de Stelian Tănase în ultimele două zile, susţine că decizia schimbării conducerii TVR nu are de a face cu anumite evenimente politice sau politica editorială. 

„Nu ştiu câtă vină, dacă a avut, domnul Stelian Tănase, nu ştiu cât de vinovaţi au fost cei de dinaintea domnului Stelian Tănase, dar ştiu un lucru foarte sigur. Actualul sistem prevăzut în legislaţie prin care se fac numiri la TVR a dat asemenea rezultate. Nu cred în numirile politice la TVR, pentru că niciodată nu s-au dovedit a fi de succes", a spus Dragnea.

UPDATE Parlamentarii au votat şi raportul de activitate pe 2014: 115 au fost „pentru“ raportul de activite, iar 220 de aleşi au fost „împotriva“. CA al TVR a fost dizolvat în urma acestui vot, inclusiv preşedintele-director general, Stelian Tănase.  

UPDATE Raportul de activitate  al SRTV şi contul de execuţie bugetară pe 2013 (n.r.- an în care actualul Consiliu de Administraţia a funcţionat doar în decembrie)  a fost aprobat. 303 parlamentari au vfost pentru şi a existat o singură abţinere. 

UPDATE Acţiuni de imixtiune în politica editorială a TVR

În discursul ţinut înaintea votului, Stelian Tănase a menţionat că a venit la conducerea TVR în decembrie 2013, precizând că a moştenit o datorie de 180 de milioane de euro. Mai mult, preşedintele-director general a adăugat că instituţiile statului (Guvernul, Ministerul Finanţelor Publice) nu au vrut să ofere un sprijin televiziunii publice, lucru posibil din punct de vedere al atribuţiilor.

„Cred că o chestiune care nu o discutăm şi care este ca un schelet în dulap este în ce măsură este Televiziunea publică sub control politic. Conform legii, TVR se află sub control politic prin modul în care este desemnat Consiliul de Adminitraţie şi preşedintele-director.Am asistat într-un an şi jumătate la nenumărate acţiuni de imixtiune în politică editorială a televiziunii", a afirmat Stelian Tănase.


În cazul în care conducerea TVR va fi demisă, va trebui să aibă loc propunerea unui nou Consiliu de Administraţie, care să fie supus votului senatorilor şi deputaţilor. 

PSD vrea cu orice preţ să-l schimbe pe Stelian Tănase din fruntea TVR. Până acum, încercările social-democraţiilor au fost blocate la mustaţă de liberali pentru că PNL, în urma fuziunii cu PDL şi cu voturile UDMR, are majoritate în comisiile de cultură ale Parlamentului. Astfel, de fiecare dată când PSD punea pe ordinea de zi a şedinţei raportul de activitate al TVR, liberalii şi reprezentanţii UDMR absentau, iar cvorumul de şedinţă nu se putea întruni. Decizia a fost la limită de fiecare dată, pentru că majoritatea PNL stă într-un singur om. „Liberalii au mereu target-ul de a lipsi de la şedinţă când vine vorba de această comisie“, explica şi deputatul PSD Mădălin Voicu, vicepreşedinte al Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor.

În prezent, parlamentarii puterii deţin o majoritate confortabilă în plenul Parlamentului, ceea ce înseamnă că respingerea raportului de activitate al TVR este doar o problemă de timp,03 iar membrii CA ai TVR îşi pot pregăti bagajele. „După cum arată structura de acum a Parlamentului, PSD-ul şi cei care susţin PSD nu vor avea o problemă în ceea ce priveşte respingerea raportului“, a spus, resemnat, Stelian Tănase.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite