Programul de guvernare al PNL, o cruntă deziluzie  (I)

Optimist din fire, am sperat ca, în sfârşit, să găsim în Programul PNL altceva, o demolare a tiparelor  din 1990 până în prezent, o părăsire a paradigmei de construcţie a programelor, arhicunoscute. În loc de aceasta, regăsim aceeaşi colecţie de clişee, de utopii, de speranţe, de dorinţe, din ciclul „ce bine ar fi să fie bine”.

Fără termene precise, responsabilităţi, resurse de finanţare prin scăderea cheltuielilor de funcţionare a statului, totul devine o poveste de adormit credulii, câţi or mai fi.

Despre capitolul fiscal, aceeaşi lacună, esenţiala, pe care o găsim şi la programul PSD: cum are de gând guvernarea PNL să acopere gaura din buget, rezultată din relaxarea fiscală?

Ştiu pe dinafară răspunsul. Prin scăderea evaziunii şi creşterea economică.

Aud soluţia aceasta miracol de 20 de ani, şi nicio guvernare n-a reuşit s-o pună în operă. Ce garanţie am  că va reuşi o eventuală guvernare PNL? Niciuna.

Pentru că mai nimeni nu înţelege esenţialul. Fără o conformare voluntară a contribuabililor, nicio ţară n-ar reuşi să ţină evaziunea sub control. Că nu poţi pune câte un controlor la spatele fiecărui contribuabil.

Iar această conformare voluntară se produce atunci când contribuabilii au certitudinea că statul face ce trebuie cu taxele încasate de la ei. Nu cum se întâmplă la noi, cu un stat care îmbogăţeşte regii asfaltului, ai drumurilor, ai deszăpezirilor, ai pădurilor şi mai ştiu eu ce categorie de regi. Plus clasa politică.

Dar să analizăm capitolul „Educaţie şi cercetare ştiinţifică”, la care aş zice că mă pricep, după o viaţă petrecută în sistem.

Ar fi mai simplu de enumerat ce nu conţine capitolul, dar să vedem, totuşi, şi ce conţine.

• Partidul Naţional Liberal îşi asumă obiectivul creşterii finanţării educaţiei prin alocarea progresivă a resurselor până la atingerea a 6% din PIB.

Am auzit de atâtea ori promisiunea asta încât îmi este imposibil s-o mai cred. E scrisă şi în Pactul pentru Educaţie, semnat de toate partidele.

Obiectivul acesta a fost asumat şi de USL în 2012. Si? Nimic. A fost uitat imediat ce au câştigat alegerile. Şi nu numai PSD,  toate guvernările, chiar şi atunci când economia României duduia.

După ce se argumentează cât de importantă este opţiunea aceasta, ar fi urmat sursa de finanţare, la ce se renunţa pentru a realiza 6% din PIB pentru educaţie. Că poveştile cu scăderea evaziunii şi creşterea economică nu mai ţin. Am avut creştere economică şi 8%, şi degeaba.

• ”Reducerea abandonului şcolar şi a ratei de părăsire timpurii a şcolii reprezintă unul dintre cele mai dificile obiective pentru România reprezentând în acelaşi timp, un angajament faţă de Uniunea Europeană în contextul Strategiei EU2020”.

Este, în adevăr, problema principală a educaţiei în zilele noastre. Abandonul şcolar a ajuns la circa 20%, a crescut în perioada guvernării USL şi apoi PSD,  posibil să fie mult mai mare, pentru că în cataloagele şcolare sunt menţinuţi elevi care au părăsit de mult şcoala, doar pentru a asigura catedrele profesorilor şi finanţarea de la buget a şcolilor.

„rata de părăsire a şcolii este cauzată de contextul familial (peste 70%) şi în primul rând de gradul de sărăcie al acestora (mai ales familiile din mediul rural, de etnie romă sau familii cu copii având dizabilităţi), spune programul PNL.

Principala cauză este alta: prăpastia dintre şcoală şi piaţa muncii, faptul că elevii şi familiile lor au constatat că şcoala nu-i ajută să-şi găsească un job în piaţa muncii. Şi atunci, la ce bun eforturile şi cheltuielile de timp şi energie, pentru a parcurge măcar învăţământul obligatoriu?

Jumătate dintre elevi ar trebui să înveţe în şcoală o meserie. 70-75% dintre joburile aflate în piaţa muncii se adresează meseriaşilor, de medie şi înaltă calificare. Dacă nu înţelegem acest lucru elementar, abandonul şcolar va continua să crească.

Este adevărat că se mai prevede o „reţea de şcoli profesionale” şi „creşterea implicării mediului de afaceri în pregătirea profesională a tinerilor”. Ca să nu rămână la nivel de lozinci, aceste propuneri ar fi trebuit dublate de măsurile concrete care să ducă la realizarea lor. Nimic din toate astea. Doar lozinci şi clişee.

Ca primă măsură la scăderea abandonului şcolar, Programul PNL prevede:

„creşterea accesului la şcoala de proximitate şi completarea educaţiei faţă în faţă cu învăţarea la distanţă prin intermediul tehnologiilor digitale; este urgentă întroducerea internetului de mare viteză în toate unităţile şcolare;

Şi acum cine împiedică elevii să meargă la şcoala din apropierea locuinţei? Nimeni.

Dacă este vorba de distanţele mari, când este vorba de mers din rural la liceu, atunci vedem care era logica trecerii clasei a IX-a la gimnaziu, prevăzută de legea Funeriu. Această prevedere a fost abandonată de guvernarea USL.

Cât despre învăţarea la distanţă prin tehnologii digitale, să fim serioşi. La ciclul primar şi gimnazial prezenţa la clasă a învăţătorului şi a profesorului este esenţială.

Cât despre „intensificarea relaţiei şcoală-familie”, „monitorizarea elevilor în situaţie de risc major de abandon şcolar”, „asistenţă specială, acordată de către şcoală sau prin servicii educaţionale complementare (de exemplu, prin profesori de sprijin),”, sunt măsuri existente şi în  prezent, dar în absenţa motivării salariale nu funcţionează.

• „Introducerea unui sistem atractiv de salarizare a cadrelor didactice care să urmărească o mai bună poziţionare a profesorilor debutanţi în sistem; sistemul va fi introdus treptat într-un interval de cca. 20 de ani şi va face trecerea de la variaţia actuală de tip exponenţial a salariului (în care acesta creşte accentuat cu vârsta) la una de tip logaritmic (în care creşterea are loc mai accentuat până la maturitatea profesională) în funcţie de criterii specifice legate de poziţionarea locului de muncă, riscul societal etc.”

Motoarele motivării salariale sunt esenţiale pentru orice activitate, în particular pentru educaţie.

Aşa cum se întâmplă şi în privat, salarizarea nu trebuie să fie nici „exponenţială”, nici „logaritmică”. E mult mai simplu. Să fie în legătură directă cu performanţa şi rezultatele muncii.

Avem posibilitatea, prin aplicaţii informatice, să introducem un sistem de evaluare  standardizat şi unitar la nivel de ţară  a „progresului şcolar al elevilor”, care să stea la baza salarizării.

Propunerea programului PNL, "Introducerea criteriilor de evaluare a profesorilor în acord cu obiectivele reieşite din analizarea standardelor şi indicatorilor de calitate a instituţiei şcolare în care activează aceştia; va fi restructurat şi sistemul de evaluare a personalului (mai ales a personalului didactic) prin mutarea accentului pe obţinerea şi îmbunătăţirea rezultatelor învăţării şi pe creşterea bunăstării copiilor/ elevilor”, reprezintă mai nimic, dacă nu se detaliază măsuri concrete, cantitative, de evaluare.

Poate nu este electoral să spui lucrurilor pe nume. Dacă nu ne menţinem în logica adevărului, România nu va progresa niciodată. Politicienii, partidele, trebuie să facă ce trebuie pentru ţara, indiferent de costurile electorale. Altfel, vor eşua de fiecare dată, cum au eşuat şi în trecut. Inclusiv la episoadele electorale.

Vom continua analiza în zilele următoare.