Ponta, către Dobriţoiu: „Este de bine când te jigneşte Băsescu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Adevărul
Victor Ponta FOTO Adevărul

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, să nu dea curs jignirilor lui Traian Băsescu, explicăndu-i că „este de bine când te jigneşte Băsescu“.

„Fac un apel la dumneavoastră să-l lăsaţi pe domnul preşedinte Băsescu în campania lui electorală, atâta ştie, atâta face. Domnule ministru (Dobriţoiu-n.r.), vă rog eu să...ştiţi cum, când te jigneşte Băsescu, e de bine, nu vă faceţi niciun fel de grijă, important este să ne vedem de treabă", a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern. De asemenea, prim-ministrul le-a cerut miniştrilor să formuleze răspunsuri cât mai tehnice fără să răspundă la calomniile, jignirile şi minciunile cu care s-au obişnuit din partea preşedintelui.

Întrebat luni despre declaraţiile ministrului Apărării, Traian Băsescu a răspuns: „Deci o asemenea expresie nu putea veni decât de la Moş Teacă. Deci strategia de siguranţă naţională stă în Parlament de doi ani şi nu e dezbătută. Sigur, orice moş Teacă poate spune nu a trimis-o. Dar Moş Teacă e Moş Teacă!“, a răspuns Băsescu.

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a susţinut, luni, referindu-se la Strategia Naţională de Apărare, că acest document este doar „muzică lăutărească“, „un panseu“, „un articol“, „un eseu“ , dacă nu se iau în considerare resursele financiare.

El a participat la o dezbatere în domeniul apărării organizată la Academie, în cursul căreia a avut un schimb de replici în contradictoriu cu Iulian Fota, consilier prezidenţial pe Apărare. Dobriţoiu a criticat Strategia Naţională de Apărare propusă de Preşedinţie. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite