Eternitatea lui Dej nu a ţinut mai mult decât 3 ani, adică până la celebra plenară în care Nicolae Ceauşescu i-a dezvăluit abuzurile. Ale lui şi ale fostului ministru de Interne, Alexandru Drăghici. La scurtă vreme după aceea, despre fostul mare lider nu se mai spunea aproape nimic, iar dacă se mai făceau aluzii la el toate erau pentru a fi pus în antiteză cu dinamicul lui succesor. Vă reamintesc piesa şi filmul Puterea şi Adevărul  avându-l ca pincipal autor pe Titus Popovici. Filmele în care juca fiica preferată a fostului lider, Lica, au dispărut ca prin minune din reţeaua naţională de difuzare, iar familia lui Dej  a fost silită să părăsească luxoasa locuinţă din fostul Bulevard Kalinin.

Eternitatea lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD, nu a ţinut nici măcar 24 de ore. Soclul a început să i se clatine încă din seara în care a fost evident că PSD a pierdut alegerile europarlamentare,  dezastrul a venit odată cu verdictul de la ÎCCJ şi trimiterea lui Dragnea după gratii, în vreme ce 24 de ore mai târziu fostul preşedinte era făcut culpabil pentru  tot ceea ce a făcut rău partidul. Aceasta ca şi cum toată lumea ar fi uitat că până mai deunăzi toţi cei din conducerea PSD le dădeau asigurări românilor că social-democraţii români au cea mai liberală, cea mai deschisă spre dialog, cea mai pro-europeană conducere posibilă, că toate deciziile se iau în colectiv. Aceasta după ce nimeni nu l-a contrazis pe Dragnea atunci când duminică seara, în loc să îşi fi asumat răspunderea pentru dezastru şi să îşi fi anunţat demisia, acesta a declarat că toată viaţa  el nu a făcut decât ceea ce i-a cerut partidul.

Comitetul Executiv Naţional de marţi a eliminat vreo câţiva indezirabili, s-a tot tocmit ce să facă cu Codrin Ştefănescu, pesemne un alter-ego al sus-menţionatului Drăghici, l-a înscăunat în scaunul de preşedinte executiv pe dl. Paul Stănescu care, vezi Doamne!, ar fi suferit în vremurile de tristă amintire ale lui Dragnea Nicolae Liviu, iar miercuri a reuşit să îl facă deputat -şef pe un anume Marcel Ciolacu. Acelaşi CexN de marţi seara i-a făcut cadou şefia organizaţiei PSD de Bucureşti altei martire cu veleităţi reafirmate de precupeaţă pe nume Gabriela Firea, a uitat trecutul ruşinos al lui Titus Corlăţean şi l-a făgăduit cocoţaţarea în postul de vicepremier şi cu asta-basta. Putem vorbi despre un nou PSD, a decretat baronul de Vrancea, Marian Oprişan. Aşa că PSD se simte îndreptăţit să îşi continue guvernarea, în numele voturilor primite în 2016, adică în Jurasic, respectându-şi programul pe care până mai ieri nu îl ştia în afară de fostul El Lider Máximo. Cel căruia marţi foştii adoratori mai că nu i-au transmis că este un nimic. Şi cu asta basta. Înainte partidul ne conduce! Iar partidul se comportă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. La fel de rânced, de sfidător, de comunistoid, de anti-România.

Ce putea fi mai clar, mai relevator pentru faptul că PSD nu a învăţat nimic din înfrângerea la alegerile de duminică decât grotescul desfăşurător al vieţii de partid pesediste marţi seara? Ce altă dovadă mai concretă, mai palpabilă că PSD nu poate să se reformeze? Nu a putut el să o facă în vremea în care prin funcţii de conducere se mai găseau oameni care aveau măcar şcoală adevărată, gen Vasile Dâncu, Ioan Rus, Vasile Puşcaş, chiar Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Victor Ponta, o va putea face cu Dăncilă, cu Stănescu, cu Bădălău, cu reabilitata Firea, cu frezatul şi rumenul Corlăţean la timonă? O va putea face când partidul este divizat, iar în fruntea lor se află două submediocre, Viorica Dăncilă şi Lia Olguţa Vasilescu? Nici vorbă! 

Aşa după cum spuneam în comentariul publicat în urmă cu câteva zile rolul istoric al PSD s-a sfârşit. PSD nu mai are nici un rol. Trebuie dus la Casa orăşenească de catafalcare. Locul lui este în Casa Morţilor. Important este să ştim ce punem în loc. Iar actuala opoziţie, din păcate, pare a fi setată să dea în gropi.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors. ro  şi pe blogurile adevărul.ro