Parlamentul a condamnat blocarea aderării României la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat miercuri câte o declaraţie privind situaţia aderării României la spaţiul Schengen.

"Camera Deputaţilor din România ia act cu îngrijorare şi dezaprobă categoric deciziile luate în Parlamentele şi Guvernele naţionale ale unor state partenere din UE privind blocarea aderării ţării noastre la acordul Schengen", se precizează într-una din declaraţile adoptate.

Camera Deputaţilor constată ca fiind îndeplinite toate obligaţiile tehnice şi solicită statelor membre luarea unei decizii "juste" privind integrarea României în Schengen.

Senatul a adoptat o Declaraţie similară cu 100 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi o "abţinere", în timp ce Camera Deputaţilor a aprobat cu 157 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi 13 abţineri.

Cine se opune României

Vineri seara, Guvernul olandez a anunţat că se va opune aderării, chiar şi parţiale, a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Vezi aici detalii!

Oficiali ai ministerului pentru migraţie şi azil au explicat, pentru Adevărul Europa, care sunt motivele pentru care Olanda blochează aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Vezi aici detalii!

Şi Finlanda se opune aderării României la Schengen. Eurodeputatul finlandez Hannu Takkula a vorbit cu reporterii "Adevărul Europa" despre decizia guvernului său de a-și utiliza dreptul de veto pentru a ține România și Bulgaria la poarta Schengen - atât cu granițele aeriene și maritime, cât și cu cele terestre. Vezi aici detalii!

Diplomaţi europeni afirmă că Franţa şi Germania se opun, la fel ca Olanda, compromisului privind integrarea în două etape a României şi Bulgariei la Schengen, relatează cotidianul austriac Kurier.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite