Zic ”pe cale de a se încheia” pentru că acum trei zile, când a anunţat că nu mai vrea să fie premier din 2016, Victor Ponta nu făcea decât să ne spună că închide tiptil uşa după el şi că abandonează orice viitoare ambiţii politice. Dar până atunci, nu are de gând să renunţe la poziţia de premier, că are de dus la bun sfârşit istoricele (cum altfel?) bătălii la care USL s-a angajat atunci când a venit la putere.

Istoria e însă deseori vitregă cu cei care ţin morţiş să se agaţe de ea. Între filele ei, bunăoară, stă scris deja că marile proiecte ale USL – zidiri care să dăinuie, dincolo de gâlceava politică - au fost, cam toate, ratate. O nouă Constituţie, regionalizarea, descentralizarea, marile proiecte de infrastructură (pentru care s-a înfiinţat un minister special, mai ştiţi?) – toate au fost ucise prematur, cu o remarcabilă incompetenţă, de cei pe care Victor Ponta şi i-a chemat la oaste: Crin Antonescu, Liviu Dragnea, Dan Şova.

Într-un capitol separat, se aliniază frumos inepţiile economice: Oltchim şi a sa privatizare grotescă, CFR Marfă, datoria Rompetrol, supraacciza la carburanţi şi taxa pe stâlp, iar creşterea economică şi excedentul bugetar de acum se dovedesc pe zi ce trece simple înşelătorii contabile. Sănătatea nu se simte deloc mai bine şi a rămas tot o fabrică de emigranţi, iar Educaţia se întoarce încet, dar sigur în mrejele toxice ale Ecaterinei Andronescu.

Explicaţia acestor eşecuri stă în faptul că singura bătălie pe care Victor Ponta a vrut cu adevărat s-o ducă şi şi-a dorit sincer s-o câştige a fost cea cu Traian Băsescu. Restul nu a contat sau a contat prea puţin. Simţul său monstruos asupra realităţii şi asupra istoriei l-a dat de gol ieri, când a scris pe Facebook că referendumul din 29 iulie 2012, privind demiterea preşedintelui, este comparabil cu Revoluţia din 22 decembrie 1989. Istoria însă, necruţătoare, consemnează deja, în cea mai amabilă formulare, că referendumul din 2012, aşa nesăbuit cum a fost instrumentat, rămâne doar cel mai costisitor – financiar, dar mai ales politic – sondaj de opinie care s-a făcut vreodată.

Debarasat de ambiţii politice, dar rămas în continuare la cârma Guvernului, un premier orgolios poate lesne deveni un pericol public. Pentru că nu-l mai interesează ce face cu ţara, ci doar cum va rămâne el în istorie. Formidabilul aparat de propagandă pe care Victor Ponta şi l-a construit începe deja să lucreze. Auzim tot mai des expresia ”cel mai bun Guvern din istoria postedecembrisă a ţării”, ceea ce nu e decât o obrăznicie la adresa lui Adrian Năstase, care îşi revendică şi el acelaşi titlu.

Dacă privim pe agenda prim-ministrului, putem observa că a ajuns la ultima pagină şi mai sunt acolo doar două puncte pe ordinea de zi: Codul Fiscal şi noua Lege de salarizare a bugetarilor. Cu relaxarea fiscală şi cu mărirea în medie cu 70% a lefurilor pentru 1,2 milioane de bugetari, Victor Ponta forţează uşa istoriei ca să rămână pentru generaţiile viitoare drept ”premierul care a dat”. Pachetul acesta însă va exploda urât de tot în faţa viitorului guvern şi poate n-ar fi rău să ne imaginăm un mecanism prin care un premier aflat la final de carieră să fie plasat într-un fel de carantină, astfel încât să nu mai ia decizii care depăşesc rămăşiţa de mandat care i-a rămas.

Rămânând la Palatul Victoria încă un an şi mai bine, oşteanul Victor Ponta îşi câştigă timpul necesar ca să cioplească la propria statuie, nutrind speranţa că peste câteva sute de ani un poet genial va compune o poezie care să înceapă aşa: ”Victor Ponta îmbrăcat în zale”. Numai că spre deosebire de ”Bărbaţii”* îmbrăcaţi în zale ai lui Marin Sorescu, Victor Ponta nu s-a luptat cu turcii - ba dimpotrivă, putem spune. El s-a luptat doar cu Traian Băsescu, care în pofida unor scorneli jurnalistice, nu e nici măcar tătar. Iar finalul acestei bătălii nu poate fi descris decât plagiind o altă admirabilă poezie**, scrisă de un alt admirabil poet: şi n-a învins.

* Bărbaţii

de Marin Sorescu

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale.
Alexandru cel Bun îmbrăcat în zale.
Ştefan cel Mare îmbrăcat în zale
Mihai Viteazul îmbrăcat în zale.
Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale.
Şi aici, în Oltenia, Tudor Vladimirescu
Primenit şi el cu zale
Peste cămaşa morţii.

Mie-mi vine să mă aşez pe genunchii lor
Şi să-i trag de mustăţi
Şi să-i întreb, de ce sunt toţi
Îmbrăcaţi în zale?
Şi unde tot pleacă în fiecare dimineaţă
Şi de ce nu mai stau pe-acasă,
Să se bărbierească mai des,
Că, uite, bărbile lor
Mă zgârie
Când mi-alint de ele sufletul.

Aş vrea să merg şi eu cu voi, le zic,
Să văd măcar lupta de la Rovine,
Dar mă împingeţi blând la o parte
Şi mă lăsaţi în grija femeilor.
Şi cum caii voştri şi-au tocit pe drumuri
Până şi şeile frumoase cu ciucuri,
Luaţi din prima biserică zidită de voi
Biblia legată în piele

Şi-o puneţi pe ei cu literele în ios,
Să se umple de sudoarea şi de sângele
Acestor locuri.

De multe ori vă întoarceţi victorioşi,
Şi eu mă joc cu steagurile năvălitorilor,
Făcând din ele corăbioare
Şi dându-le drumul pe apa Dunării.

De multe ori nu vă mai întâlnesc
Şi-atunci mă mir cum poate să nu se mai întoarcă
Un om care are nevastă şi munţi şi copii?

Brâncovene Constantine,
De ce-ţi taie turcii capul
De cinci ori la rând,
O dată pentru fiecare copil al tău
Şi odată pentru tine?

Sultanul are în palat
Un coş de hârtii pentru capetele domnilor români
Care niciodată nu se nimeresc supuse.
Dar, uite, trunchiul de pe care a fost retezată
Mândria ta de ghiaur
A rămas în picioare,
Ca un stâlp de pridvor românesc înstrăinat
La Istanbul.

Dar ce tot răsfoiesc eu cartea asta cu poze?
Mai bine mă uit în sus,
Fiindcă cerul nostru e zugrăvit,
Ca Voroneţul,
Cu toată istoria românilor.
Deasupra Posadei e lupta de la Posada.
Deasupra Podului Înalt
E lupta de le Podul Înalt.
Deasupra Călugărenilor
E lupta de la Călugăreni.

Sunt bătălii pe toţi pereţii,
Şi în firide şi ocniţe,
Pe stele e chipul încruntat al bărbaţilor de demult.

Iar sus, în turla neagră,
Stă Decebal pe nori de otravă,
Bând otravă,
Şi otrava prelingându-se de pe mustăţile lui.

** Hanibal

de Eugen Jebeleanu

 

Nimeni n'avea ceea ce el avea:

 superba lui trufie

 şi elefanţii

 şi labele lor sfărâmând vertebrele

 acestor Alpi albiţi de spaimă.

 

 Călca, de-abia să se audă, peste stânci

 şi s'auzea în lună, şi

 nimeni nu mai văzuse trâmbiţele

 de piatră ondulândă ale acestor fiare.

 

 Şi n'au învins.