Mă numesc România şi caut prim-ministru pentru o relaţie serioasă

O parte din foştii premieri ai României: Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta

Mă numesc România şi iar am rămas fără premier. Nu ştiu ce blestem o fi pe capul meu, dar de 25 de ani mă chinui să-mi caut perechea potrivită la Palatul Victoria şi nu reuşesc în niciun chip.

Imediat după Revoluţie, m-am „logodit” cu Petre Roman. Tânăr, frumuşel, de mureau fetele de la Apaca după el, numai că vorba ceea, „afară-i vopsit gardul, înăuntru leoperdul”. Cu tătuca Iliescu care-i sufla în ceafă mereu, sărmanul Petre a pierdut toate pariurile, în final fiind alungat de la Guvern de furia bine controlată a minerilor, chemaţi din nou la Bucureşti.

Apoi m-am trezit cu „cyborg”-ul de Stolojan. Mi-a plăcut omul, părea hotărât, îmi plăceau vorba lui sacadată şi scrâşnetul din dinţi. Era vechi în sistem, ştia cât de cât butoanele, a naţionalizat valuta, a recapitalizat băncile, dar apoi au venit alegerile şi noul meu partener Nicolae Văcăroiu de la PDSR.

Cu Nea Nicu am petrecut 4 ani de „Săniuţă” de nici nu mai ţin minte bine ce s-a întâmplat, doar mai vedeam cum mai dispar „bijuteriile” din casă: ba o fabrică, ba un hotel, ba un pământ.

În 1996 a venit schimbarea şi m-am pomenit la Palatul Victoria cu căposul de Victor Ciorbea şi cu „ocheanul” lui celebru. Moţ dintr-o bucată, m-am bucurat la început, omul muncea de dimineaţa până noaptea, se zbătea, dar în zadar. Mi-a promis luminiţa de la capătul tunelului şi am rămas cu luminiţa în braţe. Şi cu ghiulul de aur pe deget. Căci următorul partener, Radu Vasile, Dumnezeu să-l ierte!, aşa venea la Guvern, cu ghiulul pe mână. Era un dandy visător, se închidea în Palat şi scria poezii. Ţara crăpa, iar pe premierul Radu Vasile îl chinuia talentul ca pe un Nero modern, cu mustaţă. S-a dus şi el, ca şi când n-ar fi fost!

Ani tulburi şi îngrozitori, jafuri, sărăcie, răzmeriţe. Noroc cu nea Mugur Isărescu de la BNR, care în câteva luni de concubinaj a mai redresat un pic situaţia. Apoi, iar alegeri, iar schimbare, schimbarea schimbării, iar Ion Iliescu care ni l-a adus de mânuţă pe arogantul Adrian Năstase. Unii spun că ar fi fost cel mai bun premier al României, eu zic că a fost cel mai bun premier pentru El însuşi şi gaşca sa hrăpăreaţă.

A căzut Năstase şi am început o nouă aventură cu Tăriceanu. Liberal stilat, manechin prezentabil, om cu multe neveste, ne-a pus pe butuci în creştere economică. A luat banii din casă şi i-a jucat la ruleta campaniei electorale.

Dacă n-am avut noroc cu frumosul de Tăriceanu, Băsescu ni l-a peţit pe micuţul Emil Boc. Clujean gospodar, Boc nu prea a ieşit din cuvântul şefului de la Cotroceni. A tăiat cu mâna lui salariile şi a impozitat pensiile pentru că era criză, dar criza era numai pentru cei prăpădiţi. A căzut şi guvernul Boc şi următorul prim-ministru, MRU de la SIE, nu a avut timp nici măcar să-şi consume şampania şi vita Kobe comandate la Palat, că l-au trântit şi pe el.

Bătea uraganul USL în vremea aia, cu Victor Ponta pe post de ginerică la Guvern, promiţând dreptate până la capăt şi câte altele. Am crezut că tinereţea lui poate fi un atu, dar apoi aveam să aflu cu cine „dormeam” în pat. Plagiator şi mincinos, Ponta ca şi strămoşii lui pesedişti s-a pus pe prăduială. Până a ajuns la DNA. Şi apoi „rob” şi şchiop la turci, de unde nu ştiu când şi dacă se va mai întoarce.

Vedeţi ce soartă crudă şi nedreaptă am avut!?

Iată-mă, România, după 25 de ani, tot mai săracă şi tot mai lipsită de speranţă, căutând disperată un prim-ministru pentru o relaţie serioasă, de lungă durată. Salvaţi-mă vă rog, poate ştiţi dumneavoastră pe cineva...