Victor Ponta: Băsescu vrea să mai stea? Să ne dea înapoi cei 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Gov.ro
Premierul Victor Ponta FOTO Gov.ro

Premierul Victor Ponta a răspuns luni seară, la Antena 3, declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu. În ce priveşte mecanismul de consultare constituit în cadrul acordului de colaborare instituţională, Ponta a anunţat că îi va desemna să îl reprezinte pe ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc şi pe ministrul de Externe Titus Corlăţean.

În cursul dimineţii, liderul social-democrat a organizat, alături de preşedintele PNL Crin Antonescu şi preşedintele PC Daniel Constantin, o conferinţă de presă în care a abordat o serie de subiecte aflate pe agenda Guvernului, inclusiv proiectul descentralizării. 

Premierul a transmis, cu această ocazie, un mesaj de pace şi a negat că ar exista conflicte între social-democraţi şi liberali. De asemenea, a vorbit despre acuzaţiile aduse vicepremierului Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul", exprimându-şi sprijinul pentru preşedintele executiv al PSD. 

Ulterior, în cursul zilei, liderul Guvernului a acceptat demisia ministrului Economiei Varujan Vosganian, împotriva căruia se ceruse aviz de începere a urmăririi penale, fiind acuzat de subminarea economiei naţionale. Deşi senatorii au avizat negativ solicitarea procurorilor, Vosganian şi-a dat demisia de onoare, după cum anunţase. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite