Justiţiarul C. Pîrvulescu, eroul Daniel Barbu şi filosoful G. Liiceanu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preocupaţi cu imaginea unui proiect de ţară (iluzoriu şi derizoriu în acest format), intelectualii români se luptă pentru a intra în graţiile unui preşedinte anost, Klaus Iohannis, uitând chiar că rolul unui intelectual este acela de a cugeta, atrage atenţia, explica, analiza, sintetiza şi cel mai important de a-şi aduce  substanţial contribuţia în domeniul în care s-a specializat.

Ori în aceste zile constatăm apariţia unui alt tip de intelectuali şi anume cei specializaţi în declaraţii politice obediente pentru funcţii. Aceştia sunt camuflaţi sub titulatura de profesori, cercetători, directori de editură etc.

Săptămâna trecută mi-au atras atenţia declaraţiile lui Cristian Pîrvulescu şi Daniel Barbu. Amândoi profesori de ştiinţe politice, figuri publice, amândoi angrenaţi în jocurile politice, unul din interior, altul din exterior. Nu mă voi referi aici la activitatea lor din mediul academic, ci la declaraţiile publice pe teme cât se poate de serioase.

În ce îl priveşte pe Cristian Pîrvulescu, proaspăt anunţat în comisia prezidenţială pentru aşa zisul proiect de ţară, simţind nevoia să-l mulţumească pe şeful său Klaus Iohannis a declarat: „Eu cred că ICCJ nu mai poate să se pronunţe în momentul în care naţiunea română, prin vot, s-a pronunţat, iar suveranitatea aparţine naţiunii. Eu cred că votul acoperă inclusiv acest proces. Nu cred că în momentul de faţă votul popular mai poate fi întors de vreo curte, în condiţiile în care poporul a votat în cunoştinţă de cauză, trebuie să înţelegem că există inclusiv în separaţia puterilor în stat o legătură între politic şi juridic. Juridicul nu poate să facă abstracţie de realitate, de faptul că naţiunea română s-a pronunţat în majoritate covârşitoare. Soluţia e complicată foarte mult de acest vot.”

Mesajul este unul nedemn de un profesor, mai mult este un semnal şi un avertisment: „A primit aproape 55% din voturile românilor. O decizie ar putea arunca ţara într-o criză gravă. Pot judecătorii aceia să-şi asume acest risc? Până unde poate să meargă această raţiune de a fi dreptate? Până la a arunca ţara în criză? Mă îndoiesc. Judecătorii sunt oameni raţionali şi pot gândi în context. Faptul că până acum nu au luat o decizie clară îmi demonstrează că vor să aibă argumente puternice pentru a respinge cererea ANI”.

Cum s-ar spune, judecătorii să nu judece imparţial, să-şi vadă de treaba lor, altfel aruncă ţara în criză. De ce ar arunca ţara în criză în cazul în care Iohannis va pierde una dintre case, nu a explicat renumitul profesor. Ştie analistul politic ce vor păţi judecătorii în cazul în care decizia îi va fi defavorabilă şefului său?

Cea de-a doua declaraţie, mai mult decât sfidătoare îi aparţine, aşa cum am specificat mai sus, profesorului Daniel Barbu, fostul ministru al Culturii. Acesta este de părere că „meseria de politician este grea şi foarte puţină lume ştie de fapt ce faceţi cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea şi sâmbetele şi duminicile. Este o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. Este mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan”.

Chiar dacă unii consideră că aceşti intelectuali nu trebuie judecaţi după unele declaraţii politice, ci după opera lor (primul profesor menţionat în text nu prea are operă), considerăm că toţi românii pot avea o părere despre aleşii lor. Ei sunt judecaţi ca oameni politici, nu ca profesori, pentru simplul motiv că fac politică. Iar aceste declaraţii se cadrează pe caracterul şi inteligenţa proprie. Altfel cum ne-am putea explica avertismentul unei persoane publice la adresa ICCJ sau jignirea soldaţilor care merg în Afganistan? Ştim cu toţii că soldaţii români nu merg de drag sau pentru ţară ci pentru bani, cum ştim că România se află acolo deoarece este membru NATO, chiar dacă politicienii noştrii „consideră” că soldaţii români luptă pentru democraţie şi drepturile omului în Afganistan.

Poate dacă am vorbi de demnitate, onoare şi bun simţ, profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, ar putea demisiona. Ar putea înţelege că meseria de politician nu există, că a fi politician este o dorinţă, că nu îţi trebuie o calificare pentru a fi demnitar, că pentru a te califica într-o meserie îti trebuie studii, ani de muncă. Din păcate, pentru a fi politician nu-ţi trebuie nimic în afară de vârsta minimă (nu există prag pentru vârsta maximă). Chiar dacă meseria de profesor este mult mai onorantă, fostul ministru al culturii îşi doreşte meseria de politician. Poate iniţia un proiect de lege pentru apariţia acestei meserii. Aşa nu ar mai trebui să-şi bată capul cu aceste alegeri inutile, stupide în care „proştii” trebuie să voteze intelectuali ca domnia sa.

O altă declaraţie interesantă care se intersectează cu acest Proiect de ţară vine din parte directorului editurii Humanitas, deranjat de prezenţa în această comisie a profesorului Ioan Aurel Pop. Şi cum obiectiv nu poate găsi argumente pentru a-i contesta prezenţa, a considerat că „oficial profesor, rector şi academician, reamintind că acesta a fost membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a certificat plagiatul lui Ponta. A acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a şters urmele”.

Nu subliniem aici că istoricul Ioan Aurel Pop este cel care într-un volum, Istoria, Adevărul şi Miturile, demontează falsele teorii ale unuia dintre principalii săi colaboratori, Lucian Boia. Că cei care îl citesc pe istoricul clujean constată manipulările istoricului bucureştean, susţinut în acest demers de celebrul filosof. Putem doar deduce că prezenţa rectorului clujean cu o biografie impresionantă deranjează cercurile de influenţă din jurul preşedintelui.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite