Guvernul nu mai acordă ajutoare sociale angajaţilor de la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii de la Oltchim nu vor mai primi ajutoare sociale    FOTO Mediafax
Angajaţii de la Oltchim nu vor mai primi ajutoare sociale    FOTO Mediafax

Guvernul a luat decizia a de anula Hotărârea de Guvern prin care se acordau ajutoare sociale unei părţi a angajaţilor de la Oltchim. Această decizie a fost luată după ce angajaţii în cauză au primit salariile restante. Dacă acestora li s-ar fi acordat şi ajutoare sociale ar fi generat inechităţi între angajaţi, a explicat Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii.

În luna octombrie, Guvernul a hotărât ca pentru 522 de angajaţi Oltchim, din totalul celor 3.353 salariaţi, al căror venit mediu lunar pe membru de familie este mai mic decât 786 lei şi care nu deţin în proprietate alte locuinţe în afara celei de domiciliu, terenuri cu potenţial productiv sau utilaje agricole ori de prelucrare a lemnului să fie acordate ajutoare sociale de urgenţă în sumă de câte 1.400 lei, în două tranşe, în lunile octombrie şi noiembrie.

La trei săptămâni după această decizie, Executivul a emis o nouă hotărâre care stabilea că ajutoarele vor fi acordate într-o singură tranşă, în luna decembrie, Guvernul motivând că nu a fost "suficient timp" pentru realizarea tuturor procedurilor administrative care să permită deja plata primei tranşe.
Tot atunci, Guvernul anunţa că va notifica oficial Comisia Europeană pentru acordarea la Oltchim a unui ajutor de urgenţă de 20 milioane euro.

În şedinţa de joi, Executivul a decis însă să abroge hotărârea privind acordarea de ajutoare de urgenţă pentru angajaţii Oltchim.

Guvernul va relua, în prima parte a anului 2013, procesul de privatizare a combinatului cu un investitor strategic.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite