Guvernul ia măsuri pentru transmiterea primei cereri de finanţare prin PNRR. Ciucă: „Este vorba de suma de 3 miliarde euro”

Guvernul ia măsuri pentru transmiterea primei cereri de finanţare prin PNRR. Ciucă: „Este vorba de suma de 3 miliarde euro”

FOTO: Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Executivul va aproba, luni şi miercuri, mai multe hotărâri care să asigure posibilitatea transmiterii primei cereri de finanţare din cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Şeful Guvernului a precizat că este vorba de suma de 3 miliarde de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Trebuie să subliniem că şi această şedinţă de Guvern pe care o desfăşurăm astăzi practic vine să completeze toate măsurile şi paşii pe care noi i-am asumat, astfel încât să putem să asigurăm implementarea PNRR. Asigurăm practic, prin Hotărârile de Guvern de astăzi şi cele care vor urma miercuri, transmiterea primei cereri de finanţare în cadrul PNRR. E vorba de suma de 3 miliarde euro, care alături de suma de 3,7 miliarde deja asigurată prin prefinanţare ne creează premisele ca până la finele anului să putem să beneficiem de suma totală de 10 miliarde de euro asiguraţi prin PNRR”, a declarat premierul la începutul şedinţei de luni a Guvernului. 

Nicolae Ciucă a subliniat că toate aceste măsuri adoptate de Executiv vor sprijini investiţiile şi mediul de afaceri. 

„Sunt măsuri care la nivelul Guvernului vin, pe de o parte, să sprijine şi să asigure cadrul necesar continuării investiţiilor, cadrul necesar punerii în valoare a energiei şi creativităţii mediului antreprenorial şi, pe de altă parte, asigură această simplificare a procedurilor, astfel încât să nu se mai piardă atât de mult timpul în ansamblul acesta de proceduri administrative. Ca atare, tot ceea ce facem în acest moment vizează cei doi piloni – reformă şi investiţii. Sunt modalităţile prin care putem să ne asigurăm că vom trece cât mai uşor posibil prin această situaţie deosebit de complexă şi dificilă”, a completat Ciucă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările