Greii fostului PDL au dezumflat puciul răzvrătiţilor din PNL

Greii fostului PDL au
dezumflat puciul răzvrătiţilor din PNL

Puciul început de Rareş Bogdan a eşuat (pentru moment). FOTO Mediafax

Liderii politici liberali din fostul PDL nu sunt de acord cu demisia lui Ludovic Orban, fiind de părere că tensiunile interne vor fi tranşate la următorul congres. La rândul său, şeful PNL a subliniat că nu are de gând să facă un pas în spate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis contestatarilor săi, într-un mesaj public tranşant, că nu are de gând să facă vreun pas în spate până la următorul congres, când va fi stabilit noul preşedinte al formaţiunii. „PNL a avut un congres in iunie 2017 şi va avea unul în acest an, până atunci eu sunt preşedinte, dacă mă voi hotărî să candidez pentru un nou mandat, voi anunţa public acest lucru”, a afirmat Orban, într-o declaraţie de presă, după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19. Fiind întrebat ce răspuns are pentru Rareş Bogdan, Orban a răspuns sec: „Nu am obiceiul să polemizez cu colegii de partid în public”.

Atacul fulger al lui Rareş Bogdan şi al lui Robert Sighiartău la adresa lui Orban a fost domolit de trei lideri liberali din fostul PDL, Emil Boc, Gheorghe Falcă şi Alin Tişe, persoane cu experienţă politică şi buni cunoscători ai jocurilor de culise. Deşi fac parte din grupul de nemulţumiţi faţă de modul cum au fost negociate ministerele în Guvernul Cîţu, dar şi de rezultatele împărţirii altor funcţii de la centru, cei trei au îndemnat la prudenţă.

„PNL e un partid viu, dinamic şi până la un punct acest lucru este firesc. Cele exprimate de colegii mei au reprezentat puncte de vedere din interior, exprimate acum în exterior. Şi eu consider că până la un punct precizarea acestor lucruri este firească, dar continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească. Cred că dezbaterile trebuie să rămână de aici înainte în partid”, a declarat Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca, la rândul său fost şef al PDL în perioada 2004-2012. Soluţia avansată de Boc: tranşarea disputelor la congres.

Şi europarlamentarul Gheorghe Falcă, primar al Aradului timp de patru mandate şi lider al fostului PDL, a declarat cu subiect şi predicat faptul că Orban nu trebuie să-şi dea demisia acum. „Eu cred că, în acest moment, domnul Orban împreună cu echipa PNL au responsabilitatea să sprijine legislativ această guvernare”, a declarat Falcă, în prezent vicepreşedinte al PNL, într-o intervenţie la RFI.

Tişe, ironii la adresa lui Rareş Bogdan

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, s-a delimitat în mod clar de demersul lui Rareş Bogdan, precizând că persoanele care sunt de părere că totul se rezolvă prin demisia unui singur om se înşală. „Nu vreau să înlocuiesc pe cineva cu altcineva doar pentru că îi vânează scaunul de mult timp. Sau pentru că are costume mai frumoase şi este mai tânăr”, a scris pe pagina sa de Facebook Alin Tişe. Ulterior, liberalul a venit cu precizări în cadrul unei intervenţii televizate, acolo unde a subliniat că schimbarea trebuie să fie a unei întregi echipe, nu a unui om, iar acest lucru să aibă loc printr-un congres. „Nu cred în acest scenariu al demisiei, pentru că e nevoie de o decizie colectivă. Sper să mai avem partid până în vară, să nu ajungem la 7%, 8%”, a completat Alin Tişe, într-o intervenţie la o televiziune. Întrebat ce ar putea duce PNL în această situaţie, şeful CJ Cluj a precizat: „O guvernare proastă, nereuşită, care să aibă oameni neperformanţi”. 

Cine e în gruparea „reformistă”

Constestatarii lui Orban au vorbit de formarea unui grup „reformist” în care au fost nominalizate persoane ca Ilie Bolojan, Emil Boc, Florin Roman, Mircea Hava, Gheorghe Falcă sau Romeo Dunca. De asemenea, surse politice din conducerea PNL au punctat pentru „Adevărul” că printre contestatari sunt şi europarlamentarii Cristian Buşoi şi Dan Motreanu. De altfel, potrivit calculelor făcute de „pucişti”, până în prezent de partea lor ar fi mai mult de zece filiale, majoritatea din Ardeal, însă sunt şi organizaţii din Moldova şi sudul ţării.

Surse politice din tabăra pro-Orban au precizat pentru „Adevărul”, sub condiţia anonimatului, că în prezent Ludovic Orban se bazează în mod sigur pe sprijinul a cel puţin jumătate din organizaţii, iar în urma numirilor la nivel central numărul acestora ar putea să crească. Mai mult, Ludovic Orban a avut luni după-amiază o întâlnire cu Klaus Iohannis, şeful statului cerând stabilitate în partid şi concentrarea pe guvernare, potrivit unor surse politice liberale. Mai mult, luni seară, Rareş Bogdan şi-a anulat un interviu pe care îl avea pregătit la o televiziune, iar prim-vicepreşedintele PNL a oprit ofensiva împotriva lui Ludovic Orban.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările