Tudor Vianu spunea că epitetul este „figura de stil cea mai săracă sub raport spiritual “ (săracă cu duhul, am zice noi), încât frecvenţa folosirii ei (în scris sau oral) nu îi sporeşte bogăţia spirituală. Există o legătură subterană adâncă între cele Trei Infernuri, încât azi, în zilele noastre şi în România, am putea înlocui titlul operei lui Dante Aligheri, „Divina Comedie“, cu un titlu, care ţine de evidenţă, adică „Infernala Comedie“.

Potrivit titlului articolului de azi, plecăm aici de la cuvântul „faţă“. În Dicţionar, el are o mulţime de înţelesuri, de sinonime. Cel mai frecvent este acela de „chip“. Chipul este uman (figură), dar el înseamnă şi „mod“, „fel de a fi sau de a face“. Între derivatele lui „faţă“, vine „suprafaţa“, care este estinsă spaţial, dar nu are nici adâncime, nici înălţime. Dacă este vorba de înţelesul metaforic, suprafaţa mesei celor bogaţi are „înălţimea“ torturilor expuse pe masă, iar suprafaţa pădurilor tăiate la noi are „adâncimea“ efectelor financiare şi ecologice ale acestei „neobarbarii“ naţionale. Important este şi derivatul „faţadă“. Cuvântul „faţadă“ vizează aspectul exterior al unei case, al unei construcţii. De obicei, faţada este pusă la punct impecabil, „de ochii lumii“, cum se spune. Faţada poate fi în acord, dar şi în dezacord cu restul casei, mai ales cu interiorul ei, nevăzut de cei de afară. În acest sens, dar tot metaforic, vorbind despre un voievod moldav Cronicarul spunea că „Pe dinafară este măr înflorit, iar pe dinăuntru este un lac împuţit“. Exact în acelaşi sens, la recentul Summit liberal de la Bucureşti, Klaus Johannis vorbea despre „naţionalismul de faţadă“ al PSD şi al marelui „patriot“ Liviu Dragnea. Nu excludem posibilitatea ca Viorica Dăncilă, într-un moment de mare emoţie, să suplimenteze cuvântul „patrioţii noştri“ cu o consoană („h“), şi să se trezească rostind „patrihoţii noştri“. Ar confirma, pe această cale, teoria lui Freud, după care bâlbâiala, ca „act ratat al vorbirii“, are un adânc temei subconştient.

Plecând de la „faţă“, urmează şi două dublete: „faţă în faţă“ şi „feţe-feţe“. Cu dubletul „faţă în faţă“ m-am întâlnit prima dată în clasa a V-a. A trebuit să învăţăm o poezie a poetei comuniste Maria Banuş, în care apare şi distihul „La masa verde, faţă în faţă / Cer, unii moarte, alţii, viaţă“. Era vorba, evident, de „lupta cea de clasă“, de războiul dintre capitalism şi socialism. Ideea că România de azi este împărţită în două este scrisă „pe toate gardurile“, iar „statul paralel“, cultivat de Liviu Dragnea, este aproape o axiomă. Dacă ar cunoaşte Geometria ne-euclidiană, şi-ar putea dezvolta teoria. Potrivit acestei Geometrii, pe o sferă, printr-un punct exterior unei drepte se pot trasa nu una, ci o infinitate de paralele. Numai că „patriotul“ Liviu Dragnea este el însuşi paralel cu realitatea reală, de unde şi continua proiectare a ceea ce nu va fi real niciodată. În aceste condiţii, cine cu cine să mai stea de vorbă „La masa verde, faţă în faţă“!? Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, recunoaşte că nu a mai stat de vorbă cu Preşedintele Klaus Johannis de foarte multă vreme. Întrebat „de ce!?“, elocventul orator se bâlbâie, dar nici nu răspunde, nici nu roşeşte.

Culoarea roşu rămâne doar în steagul nostru naţional şi în însemnele PSD, fiind extinsă la metafora maladivă „ciuma roşie“.

Al doilea dublet este „feţe-feţe“. Faţa oricărui om are o culoare anume, în funcţie de rasă, vârstă, starea de sănătate, starea lui emoţională. Recentele studii de Teorie şi Filosofie a comunicării vorbesc şi despre „limbajul non-verbal“. Aici intră şi analiza gesturilor celui ce vorbeşte, ca şi chipul, mimica lui. Se ştie că atunci când este marcat de ruşine, faţa omului se roşeşte. Această culoare nu am văzut-o pe obrazul niciunuia dintre actualii Şefi ai PSD-ALDE. Culoarea roşu rămâne doar în steagul nostru naţional şi în însemnele PSD, fiind extinsă la metafora maladivă „ciuma roşie“. Faimoasă este însă mimica lui Liviu Dragnea, marcată de strategia subtilă a surâsului pe sub mustaţă. O mimică absolut cameleonică, dezvăluind oportunismul şi versatilitatea unui tip perfect „orientat“ în viaţă, ca pe „vremea comuniştilor“.

P.S. Recent, relativ brusc, Liviu Dragnea s-a îmbolnăvit. Nu are soarta lui Bulă, despre care se spune că „Este bolnav de prea multă sănătate“. Dacă această îmbolnăvire nu este un gest de „faţadă“ - cum cred unii - s-ar putea să-i provină dintr-o criză morală a „coloanei verticale“, criză începută din momentul în care a intrat în politică.