Pentru că este vorba de funcţie de reprezentare, ocupată de persoane fără pată, imaculate. Acest principiu guvernează si ţările cu democraţii aşezate şi consolidate.

Domnul Orban crede altceva

Crede în varianta aplicată de Relu Fenechiu. A rămas în funcţia de ministru până cu o săptămână înaintea pronunţării condamnării definitive care l-a dus în puşcărie. Mai era puţin şi-l săltau mascaţii din şedinţa de guvern!

Acum repetă istoria cu Costel Alexe şi Mihai Chirica.

Vom lua act în prima şedinţă în Biroul Politic de suspendarea din toate funcţiile din partid până la finalizarea procesului. PNL a fost întotdeauna un partid care a ţinut la criteriul integrităţii, a susţinut justiţia, sigur, respectând şi principiul nevinovăţiei, pentru că doar o instanţă poate să hotărască dacă cineva este vinovat”.

Un partid este o entitate privată de interes public. Nici nu mă interesează cine ocupă, sau nu, funcţii de conducere în partid.

Iar despre funcţiile publice deţinute de cei doi, nicio vorbă. Vor rămâne în funcţiile de primar şi şef al CJ Iaşi până la pronunţarea definitivă a instanţei. Adică până la încheierea mandatului.

Scuza că au fost aleşi de electorat în aceste funcţii, nu ţine. În momentul alegerii, electoratul nu ştia ce activităţi penale au cei doi, nu ştia că vor fi trimişi în judecată sau anchetaţi penal. Că dl Costel Alexe va fi pus sub control judiciar.

Ar fi fost rolul partidului care i-a propulsat în aceste funcţii să la retragă sprijinul politic, pentru a-i obliga să demisioneze din funcţiile publice importante deţinute.

Ideea că doar după condamnarea definitivă funcţionează retragerea din funcţii publice este ridicolă. Dacă persoana pleacă în puşcărie, despre ce retragere poate fi vorba? Poate de retragerea în penitenciar!

Situaţia PNL din judeţul Iaşi

Este opera lui Relu Fenechiu. Actualii politicieni liberali din Iaşi au fost crescuţi de Relu Fenechiu, după chipul şi asemănarea sa. Sunt convins că şi acum conducerea PNL vorbeşte cu Fenechiu, când e vorba de problemele de la Iaşi. Alexe şi Chirica fac ce au învăţat de la Fenechiu să facă. Adică activităţi economice penale, prin care să păcălească statul.

Şi până acum situaţia din coaliţia de guvernare era încordată la Iaşi. Primarul Chirica n-a reuşit să treacă bugetul oraşului din cauza opoziţiei USR PLUS, care acum îi cere şi demisia. Crede cineva că după trimiterea lui Chirica în judecată, iar acum inculparea într-o nouă speţă penală, va mai trece bugetul oraşului prin Consiliu Local? Ce va face, va apela la PSD să treacă acest buget? Ce preţ va plăti pentru această „colaborare”?

USR PLUS va susţine în continuare că nu colaborează cu persoane „penale”.

Şefii CJ şi ai primăriei unui judeţ reprezintă locuitorii acestui judeţ, inclusiv în negocieri pentru atragerea de fonduri europene. Crede cineva că va primi bani europeni judeţul Iaşi, de la oficiali europeni care ştiu cu ce probleme penale vin în bagaje reprezentanţii judeţului? Trebuie să fii naiv să crezi aşa ceva!

Ce pierd PNL şi Ludovic Orban

Acum ar fi fost monentul ca PNL şi conducerea să demonstreze că nu ţine în braţe penali, aşa cum cerea PSD de ani de zile.

Au criticat şi demonizat PSD pentru că ţinea în braţe persoane cu probleme penale. Şi acum fac acelaşi lucru? Să dea ocazie alegătorilor să spună ca PNL=PSD, aceeaşi mizerie?

Dacă nu vor retrage susţinerea politică pentru Chirica şi Alexe vor plăti cu vârf şi îndesat la viitoarele algeri. Populaţia judeţului Iaşi nu se încurcă în raţionamente juridice sofisticate. Cei doi, Chirica şi Alexe, au fost prinşi cu „tabla” în sac de către justiţie? Au fost! Ce atâta discuţie! Să plece din funcţiile deţinute, să se organizeze alegeri anticipate, în care să câştige oameni fără probleme penale. Este extrem de simplu şi înţelept din partea conducerii PNL. Să-i oblige pe cei doi să demisioneze şi să se organizeze alegeri anticipate.

Sunt convins că nu vor proceda aşa. Îi vor menţine pe cei doi în funcţiile publice pe care le au, indiferenţi la cererea alegătorilor de a se deosebi de PSD. Iar judeţul Iaşi va fi neguvernat, actuala coaliţie de guvernare nu va funcţiona. Cu ce preţ la viitoarele alegeri, vom vedea cu toţii.

Preşedintele Iohannis ce va face şi ce va spune? Va agrea soluţia liberală, cu plecarea celor doi, Alexe şi Chirica, doar din funcţiile de conducere de la partid? Aşteptăm reacţia preşedintelui!