„Noi nu că nu ne înţelegem cu nimeni, nu ne vrea nimeni” – este declaraţia care sintetizează mai bine situaţia în care se află PMP în ceea ce priveşte negocierile pentru formarea unei alianţe electorale care să susţină candidatura lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei. Deşi partidul lui Băsescu este extrem de bine cotat în Bucureşti, unde fostul preşedinte are în continuare un nucleu dur de susţinători, analizele sociologice arată că prezenţa PMP în ecuaţia unei alianţe mai largi este mai degrabă defavorabilă candidatului Dan, electoratul USR-PLUS fiind ostil unei asemenea asocieri astfel că acesta ar pierde procente bune la urne dacă  variantă electorală care cuprinde şi PMP ar urma să fie parafată.

Pe de altă parte, nici liberalii lui Orban nu sunt foarte încântaţi de semnarea unei alianţe oficiale cu partidul lui Traian Băsescu. Negocierile între PNL şi alianţa USR-PLUS care se poartă zilele acestea la Bucureşti în privinţa unor candidaţi comuni la sectoarele Capitalei, liste comune pentru Consiliul General sau consiliile locale, nu sunt altceva decât o repetiţie a negocierilor pre sau post alegeri parlamentare pentru o construcţie care ar putea să domine scena politică cel puţin până în anul 2024. Or, o participare a PMP la un eventual succes electoral al Dreptei la nivelul Municipiului Bucureşti ar însemna automat cooptarea partidului şi în aranjamentele politice în vederea guvernării. O situaţie care liberalilor le displace în mod profund, aceştia sperând fie la o destructurare a PMP, fie la absorţia grupării conduse de Eugen Tomac apreciată ca fiind ceva mai digerabilă pentru stomacul PNL.  

Cu PMP lăsat să stea la uşa negocierilor între granzii politici, Traian Băsescu se declară pregătit să intre din nou în cursa electorală pentru a-şi ajuta partidul pe care l-a construit încă din perioada în care era preşedintele României. Cu toate că niciunul dintre actualii candidaţi nu cunoaşte măruntaiele Capitalei aşa cum le ştie Băsescu, o candidatură ar fi însă extrem de riscantă în acest moment. Nu din punct de vedere electoral, ci din perspectiva justiţiei – anume a procesului pe care acesta îl are cu CNSAS în privinţa colaborării cu Securitatea, proces pe care l-a pierdut deja în prima instanţă. Or, o nouă candidatură presupune automat şi o nouă declaraţiei de necolaborare ceea ce i-ar putea îngreuna şi mai mult situaţia juridică în scenariul în care Înalta Curte de Justiţie ar menţine verdictul dat de Curtea de Apel Bucureşti.

Un ajutor i-ar putea veni, însă, chiar de la fiica acestuia, Elena Băsescu, care se pregăteşte deja de o candidatură la alegerile parlamentare şi care şi-ar putea testa astfel abilităţile electorale moştenite de la tatăl său fie într-un tandem cu acesta  pentru Primăria Capitalei, în cazul în care Băsescu riscă candidatura, fie printr-o candidatură pe listele Consiliului Local al Sectorului 1, acolo unde acesta activează deja, propulsând astfel numele Băsescu în competiţia electorală şi generând mobilizarea electoratului fidel PMP.

Scoasă din jocurile politice în urmă cu şase ani chiar de către Elena Udrea, care din poziţia de preşedinte al PMP nu a dorit să fie umbrită de o altă prezenţă feminină pe afişele pentru europarlamentarele din acel an, Elena Băsescu are în faţă prespectiva nu doar a unei reîntoarceri în politică ca simplu candidat pe listele partidului, ci chiar ca şef de facto al PMP. Plecat la Buxelles ca europarlamentar, confruntat în ţară cu acuzaţii de hărţuire sexuală din partea fostelor colaboratoare ale PMP (comportamentul scandalos al basarabeanului fiind confirmat deja din mai multe surse), Eugen Tomac şi-a demonstrat deja lipsa de viziune şi de leadership, astfel că pasul în spate după eşecul negocierilor pentru cooptarea partidului în alianţa Dreptei pentru Bucureşti este un lucru firesc pe care acesta ar trebui să-l facă.

În anul 2009 candidatura Elenei Băsescu pentru Parlamentul European a reuşit să scandalizeze o ţară întreagă, celebrele „succesuri” devenind un brand în sine. Evoluţia ulterioară a scenei politice, prin propulsarea în prim plan a unor personaje precum Alina Gorghiu, Raluca Turcan sau Viorica Dăncilă, care prin prestaţia politică şi gafele de comunicare au reşit nu doar să surclaseze „succesurile” Elenei Băsescu, ci să genereze şi cadrul politico-electoral necesar pentru relansarea acesteia în viaţa politică, deschiderea electoratului faţă de prezenţa femeilor în politică  crescând destul de mult în ultimi ani. PMP este un partid construit în jurul brandului Băsescu, iar pentru a rezista mai departe pe scena politică va avea nevoie în fruntea sa tot de un Băsescu.