Dezbatere pe Legea referendumului. Nicolicea: Domnul Dragnea are un cuvânt foarte important de spus, să nu zic că are şi drept de veto

Dezbatere pe Legea referendumului. Nicolicea: Domnul Dragnea are un cuvânt foarte important de spus, să nu zic că are şi drept de veto

Pre;edintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea. FOTO Marian Iliescu

Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a organizat, miercuri, o dezbatere pe tema modificării Legii referendumului, în cadrul acesteia fiind prezentat un proiect de lege care îngrădeşte dreptul preşedintelui de a alege temele pentru o consultare populară. Din cauza faptului că la dezbatere au fost mai puţin de 10 aleşi, Nicolicea a încheiat dezbaterea după aproape 30 de minute.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Întrebat de presă după încheierea dezbaterii dacă proiectul său e susţinut de PSD şi LIviu Dragnea, Nicolicea a precizat: „La grup, prezinţi proiectul după ce ai o formă finală. Nu prezinţi altceva. Noi deocamdată nu am făcut o astfel de propunere. Preşedintele de partid este domnul Dragnea. Are un cuvânt foarte important de spus, să nu zic că are şi drept de veto. Dacă nu am o formă finală, nu am ce-i prezenta domnului Dragnea. Săptămâna viitoare, când vom avea o formă finală, o vom da grupului. Acesta va analiza dacă o susţine sau nu. Noi am încercat consultarea preliminară pentru a veni de la început cu o propunere de îmbunătăţire” .
 
De asemenea, acesta a prezentat aşa-zisele îmbunătăţiri ale Legii referendumului: „Vom avea o discuţie pe neintroducerea unui eveniment simultan cu un referendum decizional, în urma sugestiei colegului de la USR. După care şi la discuţia cum că anumite prevederi din Constituţie îi limitează sau noi îi limităm din atribuţii. Trebuie să discutăm această chestiune. Dacă domnul preşedinte nu ar fi fost de acord cu aşa ceva, poate nici nu aş fi fost de acord. Este la fel de obligatorie şi dacă e scrisă doar în Constituţie.
 
UPDATE În condiţiile în care la dezbatere nu au venit mai mulţi parlamentari, la ora 9.40, Eugen Nicolicea a decis încheierea dezbaterii. 
 
UPDATE Nicolicea: Sunt de acord că nu trebuie puse mai multe probleme la referendum. În ceea ce am spus eu am reprodus aproape cu totalitate ceea ce a spus domnul preşedinte Iohannis
 
UPDATE Stelian Ion, deputat USR: Îşi asumă Comisia juridică rolul de organizator al acestor dezbateri sau doar preşedintele. Mie nu-mi e clar dacă dezbaterea e organizată de Comisia juridică sau de deputaţi din Comisia juridică. 
 
Într-adevăr, referendumurile nu ar trebui comasate, în sensul de a lipi referendumurile de nişte alegeri. 
 
Legat de articolul 2, alineatul 2, litera a), teza finală care exclude ca obiect al referendumului temele prezentate în Constituţie la articolul 74. Am luat act şi de declaraţia preşedintelui. Un este să tai iniţiativa cetăţenilor şi alta e să îi consulţi. cele două chestiuni nu se suprapun. Nu cred că trebuie exclus de referendum ceea ce e menţionat la articolul 74.
 
UPDATE La dezbatere sunt mai puţin de zece parlamentari.
 
UPDATE „Nu s-a vorbit niciodată de referendum pe Justiţie. Nici preşedintele nu a vorbit de Justiţie. A vorbit de integritate. Nu înţeleg de ce a apărut cuvântul Justiţie”, a declarat Eugen Nicolicea. 
 
Oana Florea, vicepreşedinte al Comisiei juridice, a precizat că referendumul anunţat de preşedinte nu e afectat de aceste schimbări deoarece efectele legi vor fi produse la 12 luni de la publicarea în Monitorul Oficial. De asemenea, Florea a subliniat că nu vor modificarea legii, ci de „completarea legii”. De asemenea, potrivit lui Nicolicea şi Florea prin aceste modificări nu se „limitează cu nimic atribuţiile Preşedintelui în materie, ci aceste limitări sunt preluate exact aşa cum sunt ele prevăzute de Constituţia României”.  
 
 

 


Deputatul PSD Eugen Nicolicea a iniţiat un proiect de lege care limitează domeniile în care preşedintele poate organiza un referendum. Deşi Constituţia îi oferă libertate totală lui Klaus Iohannis când vine vorba de temele pentru consultările populare, Nicolicea ar vrea ca şeful statului să nu mai poată convoca referendumuri pe probleme ce ţin de fiscalitate, Justiţie şi tratate internaţionale. Proiectul lui Nicolicea vine în contextul în care Iohannis ameninţă PSD cu un referendum dacă mai încearcă să modifice legislaţia penală în favoarea infractorilor.

 
„Nu pot face obiectul referendumului problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea”, se arată în proiectul propus de Nicolicea. Aşadar, după modificările lui Nicolicea, preşedintele nu va mai putea organiza un referendum pe tema Justiţiei. Social-democratul organizează miercuri a doua dezbatere pe această temă dorind să obţină susţinerea colegilor din Parlament. 
 
„Nu cred că trebuie să mă bănuiţi de ceva subversiv la adresa preşedintelui. La această iniţiativă se lucrează de mai mult timp, numai că, între timp, preşdintele a anunţat că declanşează un referendum. Atunci eu am stopat depunerea proieuctului ca să nu se interpreteze că are vreo legătură cu preşedintele. Am reluat discuţia când preşedintele a spus că o lasă mai moale cu referendumul. Eu nu ştiu ce înseamnă mai moale", a motivat Nicolicea demersul, săptămâna trecută.  
 
Deputatul PSD susţine că modificările propuse de el nu se aplică la referendumul anunţat de preşedintele Klaus Iohannnis. „Dacă această lege ar ieşi mâine, nu se poate aplica 12 luni de la adoptare. Aşa a spus Curtea Constituţională", a spus Eugen Nicolicea. Problema e că, după un an de la intrarea în vigoare a acestei legi, preşedintele nu va mai putea cere vreun alt referendum pe tema Justiţiei. Practic, PSD anulează o armă politică importantă pe care o are şeful statului în acest moment.

Liviu Dragnea nu susţine demersul lui Nicolicea

„Orice parlamentar are dreptul, probabil împins de cetăţenii din circumscripţia care l-a votat, să vină cu tot felul de propuneri. Am discutat în grupurile parlamentare că orice propunere care nu e discutată înainte în grupuri, care nu primeste sprijinul partidului, e o iniţiativă care rămâne doar iniţiativă”, a spus Liviu Dragnea. El a precizat că propunerea lui Nicolicea nici nu a fost discutată în PSD şi nu este susţinută.

Dragnea spune însă că dezbaterea ar trebui să aibă loc asupra dreptului Parlamentului de a convoca şi el referendumuri.„Eu cred că - şi asta trebuie lansat în dezbatere - şi Parlamentul trebuie să aibă dreptul de a convoca referendum. Un primar are acest drept, Consiliul Judeţean are acest drept, preşedintele României, firesc, are acest drept”, a spus el.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările