În data de 31.01.2019 a avut loc lansarea candidaturilor DEMOS, Partidul Democraţiei şi Solidarităţii pentru alegerile europarlamentare. Un partid nou care numără aproximativ 1000 de simpatizanţi şi care propune foarte multe femei – lucru asumat prin cote de gen – pe listele sale. La conferinţa de presă desfăşurată astăzi o parte dintre candidaţii DEMOS la alegerile europarlamentare s-au prezentat publicului: Amalia Epure, Andreea Iorga-Curpăn, Andreea Petruţ, Mihaela Biolan, Claudiu Crăciun, Daniel Iancu, Elena Trifan.

Candidaţii au avut discursuri construite relativ similar accentuând faptul că provin din familii care s-au confruntat cu lipsuri materiale, cu precaritatea locului de muncă sau cu dificultatea de a găsi stabilitatea economică la care aspiră foarte mulţi cetăţeni români. Declaraţiile candidaţilor au vizat în principal ideea de a reforma proiectul european pentru a construi o Europă socială în care toate categoriile sociale să aibă o voce. Principala valoare susţinută în prezentările lor a fost solidaritatea. Menţionăm că în fruntea listei DEMOS se află o cunoscută activistă romă, Linda Greta Zsinga, care a fost evacuată în 2010 şi mutată forţat alături de alte peste 70 de familii de primarul Clujului în Pata Rât. Mesajul DEMOS este că se solidarizează atât cu cei cu doctorat cât şi cu cei cu patru clase pentru că toată lumea contează şi nimeni nu trebuie să rămână în urmă.

Întrebările lansate în cadrul lansării au vizat posibile alianţe cu alte partide şi tipul de electorat căruia i se adresează DEMOS. Candidaţii la europarlamentare din partea acestui nou partid sunt de părere că există partide vechi de tipul PSD şi PNL care trebuie să dispară pentru că poartă cu ele „bagajul toxic al tranziţiei“ şi partide noi de tipul PLUS şi USR cu care membri DEMOS nu doresc alianţe, dar cu care doresc să aibă un dialog constructiv. Ca o noutate pentru partidele din România, partidul DEMOS este unul asumat doctrinar, este un partid care se declară „de stânga“. Asumarea doctrinară şi neîncrederea în măsurile neoliberale împiedică o posibilă alianţă cu alte partide. Mai mult, cei de la DEMOS insistă că PSD nu este un partid de stânga şi că el ar trebui să fie asumat de dreapta date fiind măsurile pe care le ia.

O problemă mai delicată, dar prezentă mai ales în cadrul dezbaterilor din cercurile de stânga, priveşte o presupusă incompatibilitate dintre lupta de clasă, lupta împotriva oprimării economice şi politicile identitare. Există ideea potrivit căreia avem de-a face cu o încercare de a diviza mişcările de stânga prin orientarea energiilor protestatare către aceste cauze identitare. Pentru a lămuri care este poziţia DEMOS am stat de vorbă cu Mihaela Biolan, una dintre candidate şi una dintre cele mai vocale activiste pe tema minorităţilor sexuale. Am întrebat-o pe Mihaela dacă există o incompatibilitate între lupta de clasă şi politicile identitare. „Această falsă dihotomie se rezolvă foarte simplu dacă ne gândim la ce anume înţelegem prin «politici identitare». În momentul în care înţelegem că orice discriminare, de orice natură, duce automat la discriminare economică şi vom înţelege că politica identitară este parte a politicii pentru egalitatea de clasă. (…). Am prieteni transgender care au avut dificultăţi majore în a se integra pe piaţa muncii din România. Asta nu e parte din lupta de clasă? Eu cred că este parte din lupta de clasă!“, a răspuns ea.

Totuşi, există părerea conform căreia, de fapt, sărăcia duce la discriminare. Oamenii în genere au îndrăzneala de a te discrimina când eşti sărac, când eşti vulnerabil. În plus, există ideea că avem persoane LGBT bogate, privilegiate. Mihaela Biolan răspunde: „Sunt persoane care spun: «există gay bogaţi». Da, există. Câţi? 1 la 1000? Ce facem cu ceilalţi? Societatea, din păcate, alege aceste exemple «de succes», pentru că avem o societate focalizată pe «succes» şi în felul acesta uităm cam pe toată lumea. Îi punem pe toţi să alerge după acest «succes» care îţi permite o viaţă decentă. Ce înseamnă asta? Că cei care pleacă în viaţă cu decalaje majore educaţionale, economice vor fi supuşi unei presiuni enorme în vreme ce noi ne uităm la exemplele de «succes» ca să nu vedem realitatea socială în care trăim.“

O altă problemă care vizează mişcările politice de stânga priveşte compromisurile pe care diverşi politicieni care s-au prezentat ca „progresişti“ le-au făcut. E cazul preşedintelui Obama, de pildă, care a dat o serie de drepturi „în dormitor“, adică drepturi care priveau minorităţile sexuale, în vreme ce „în bucătărie“, adică în zona oprimării economice, a promovat un dur discurs neoliberal. Mulţi afirmă că aceasta nu e o politică progresistă cu adevărat. Mihaela Biolan explică modul în care se poziţionează în calitate de candidat europarlamentar: „Acesta nu este progresism şi nu este inclusivitate. Este o mimare a progresismului şi o ignorare a problemelor reale ale minorităţilor discriminate. Să dai nişte drepturi formale, care nu le schimbă viaţa, să schimbi nişte etichete să schimbi doar limbajul, ceea ce ajută, dar nu rezolvă problemele, înseamnă de fapt să-i amuţeşti, să dai o faţadă evitând şi refuzând substanţa.“

O formă de mimare a progresismului are în vedere criteriul reprezentării. De pildă, cele mai mari firme de armament la nivel global sunt actualmente conduse de femei. Deci instituţii responsabile de construirea armamentului şi a dispozitivelor de ucidere a oamenilor sunt acum conduse de femei. Mihaela Biolan explică: „Aş spune mai mult. Sunt partide de extremă dreapta care sunt conduse de femei. Este o politică inteligentă de a crea o aparenţă de reprezentare a femeilor, făcută pentru atragerea femeilor, dar de fapt aceste partide nu au o politică favorabilă femeilor. Este o folosire a celor discriminaţi. Se preiau reprezentanţi ai acestora care acceptă acest compromis, acceptă să-şi pună propria faţă pe o politică ce e împotriva lor. Să ne uităm chiar la PSD. E un partid care foloseşte femei pentru a promova politici care nu sunt în favoarea femeilor. Împing femei în poziţii vulnerabile, uşor de sacrificat, în timp ce puterea reală se află în umbră şi decide politicile. Ele sunt doar, din păcate, cartonul din faţă care poate fi înlocuit oricând şi care e lăsat acolo ca să atragă ura şi criticile societăţii pentru, că poate fi înlocuit în orice moment, în vreme ce în spate se reproduce puterea reală.“

Mesajele canditaţilor s-au axat în principal pe teme sociale. Nu s-au exprimat poziţii cu privire la relaţia dintre NATO şi Uniunea Europeană, despre posibilitatea de a înfiinţa o armată a UE, cu privire la Brexit sau alte teme de acest tip. Agenda DEMOS, aşa cum reiese ea din discursurile candidaţilor este una socială şi reformistă, în sensul în care, ca oameni care au trecut cu toţii prin perioade de instabilitate financiară, doresc să transforme proiectul european într-unul care să funcţioneze pentru toţi, nu doar pentru elite.

Acest articol a apărut iniţial pe site-ul Baricada.org