De ce nu alegem comisarul european?

La sfârşitul săptămânii trecute a început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Dincolo de entuziasmul de laborator din evenimentele de lansare ale partidelor politice, alegerile pentru Parlamentul European par a fi însoţite, la nivelul populaţiei, de aceeaşi apatie precum în 2007 (când au venit la vot 29,4%) şi 2009 (când au venit la vot 27,6%).

Rata scăzută la vot la alegerile europene nu este un fenomen specific românesc, ci o tendinţă în majoritatea ţărilor central şi est europene. Polonia, Lituania sau Slovacia au avut în 2009 o prezenţă mai mică decât în România, iar Cehia doar foarte puţin peste cele 27 de precente ale noastre.

Faptul că românii şi est-europenii în general nu merg la vot (dar nu numai ei, având în vedere că britanicii, olandezii sau portughezii nu s-au înghesuit nici ei la urnele europenelor din 2009, înregistrând rate de prezenţă de sub 40%) este atât un semnal al slăbiciunii sistemelor democratice, cât şi un simptom al crizei de legimititate care loveşte uriaşul angrenaj instituţional al Uniunii Europene.

Pentru alegerile din 2014, estimările de prezenţă la vot nu sunt foarte optimiste. Adevărul despre România” indică rate de prezenţă de aproximativ 30%. Şi cum diferenţa dintre intenţia declarată de a veni la vot şi comportamentul efectiv este importantă, probabil că pe 25 mai vom avea o prezenţă de sub 30%.

În acest climat electoral lipsit de entuziasm în care, iată, l-am avut sâmbătă la Bucureşti pe candidatul socialiştilor europeni pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, se pune o întrebare firească.

Dacă tot ne votăm parlamentarii europeni, de ce nu optăm pentru o fomulă de desemnare/legitimare democratică a comisarilor europeni, cei care trebuie să gândească european şi par a concentra cea mai mare parte a „puterii europene” – atenţie, europene, nu naţionale –  având atribuţii cheie executive sau în conceperea proiectelor legislative şi mediaerea proceselor legislative din Uniune.

Până când vom alege un preşedinte al Uniunii Europene sau un preşedinte al Comisiei – de ce nu facem un pas intermediar prin construirea unei legitimăţi democratice membrilor Comisiei. Dacă un vot pan-european pentru un preşedinte de Comisie sau un preşedinte al Uniunii este deocamdată iluzoriu din cauza barierelor naţionale încă puternice, votarea comisar european la nivel naţional, concomitent cu alegerile pentru Parlamentul Europan poate fi o soluţie de dinamizare a competiţiei electorale europene, dar şi de creştere a legitimităţii democratice a Uniunii.  

Românii ocolesc urnele alegerilor europarlamentare nu pentru că nu au încredere în Uniune. Paradoxal, încrederea în Parlamentul European este dublă faţă de cea în Parlamentul naţional, aşa cum au relevat cifrele Barometrului INSCOP-Adevărul din martie 2013, până în martie 2014. Cu toate acestea, prezenţa la alegerile parlamentare interne, deşi foarte mică (în jur de 40%) este mult superioară celei de la europarlamentare (sub 30%).

Motivele absenteismului de la europarlamentare sunt legate de absenţa personalizării competiţiei, de înţelegerea precară a instituţiilor europene pe fondul lipsei de informaţii şi de faptul că românii încă nu simt influenţa reală pe care o au deciziile de la Bruxelles asupra vieţii lor de zi cu zi.

Comisarul european este un element concret de putere în ansamblu instituţional european, precum şi o formă de reprezentare simbolică solidă. El este desemnat de state pentru a reprezenta interesele Uniunii, nu ale statelor naţionale. Vizibilitatea, atribuţiile, puterea comisarilor europeni sunt foarte mari. Prin urmare, devine tot mai presantă nevoia de legitimare democratică a acestor hiper-birocraţi care dispun de pârghii de putere ce reprezintă o necunoscută pentru marea majoritate a cetăţenilor europeni. Iar o asemenea putere trebuie controlată democratic. Atât indirect, prin întărirea atribuţiilor Parlamentului European, cât şi direct, prin votul cetăţenilor.

Existenţa unui „guvern” european format din „miniştri” aleşi în fiecare ţară pentru a gândi european ar întări nu doar puterea celei mai importante instituţii comunitare, dar ar creşte gradul de conştientizare şi informare al cetăţenilor cu privire la ce se întâmplă la Bruxelles. Pentru România, un asemenea scrutin electoral ar semăna oarecum cu nişte alegeri prezidenţiale, evident mai vizibile şi mai interesante pentru categorii largi de populaţie.

Alternativa la alegerea comisarului european ar fi măcar o nominalizare a acestuia de către partide, înainte de alegerile europarlamentare. Aşa cum atunci când au loc alegeri legislative în Germania, ştim dinainte care sunt numele alternativele de cancelar, de ce nu am cunoaşte din timp, numele posibile de comisar propuse de partidele care intră în competiţia pentru europarlamentare? Am elimina mult din arbitrariul unor jocuri de culise în care gestiunea puterii în Uniunea Europeană se ascunde de cenzura publică îndepărtând electoratul de pe întreg continentul de urnele europenelor, cu consecinţe grave asupra sprijinului popular pe termen lung pentru proiectul european în ansamblu.