Două riscuri majore ameninţă România

Să nu primească banii din PNRR, pe motiv că nu face reformele care condiţionează aceşti bani şi, unul şi mai grav, pierderea capacităţii de împrumut, care deja se observă în dobânzile uriaşe la care se împrumută România. Criza pandemică, criza preţurilor la energie, criza adusă de absenţa infrastructurii, se adaugă la riscurile majore prezentate.

Agricultura, potenţialul turistic, forţa de muncă înalt calificată emigrată în prezent, poziţia strategică importantă în cadrul NATO, reprezintă atuuri importante, care dacă ar fi valorificate ar aduce un salt important înainte pe drumul spre nivelul atins de societăţi occidentale aşezate.

Dacă în loc de a valorifica aceste atuuri, viitoarea guvernare PSD-PNL, formată din ce se vede până în prezent din politruci habarnişti, va da liber la furat din bugetul de stat şi din fonduri europene, în cei trei ani care mai sunt până la alegeri se va alege praful din imaginea şi potenţialul electoral ale celor două partide. Nu-i vorbă, imaginea PNL este praf de pe acum, după aventurile trăznite din ultimele luni. După deciziile de pomină ale cuplului Iohannis-Cîţu. Cîţu a ieşit din scenă, rămâne Iohannis.

Filosofia PNL este de a nu creşte taxe şi impozite, iar noul ministru al Finanţelor, din partea PSD, a şi decalarat: „eu n-am spus că nu se măresc taxe şi impozite”. Nici nu a început bine guvernarea şi ne aşteptăm la divergenţe şi dispute majore între PSD şi PNL. Pe care le arbitrează cine? În parlament, PSD poate bloca orice iniţiativă liberală a guvernului Ciucă, dacă aceasta nu ar fi susţinută şi de USR. În guvern nu se ştie încă în ce măsură miniştrii PSD îl pot convinge pe premierul Ciucă să semeneze cum vor ei. Iohannis nu poate fi arbitru, pentru că PSD îl detestă şi dispreţuieşte pentru câte le-a făcut. Atunci, cine va decide în caz de divergenţe între PSD şi PNL? Nu se ştie. Cel mai sigur îşi vor scoate ochii unii altora, PSD vs PNL, aşa cum s-a văzut şi la şedinţa de instalare a guvernului Ciucă. Va fi un spectacol de circ permanent, iar cu „pâinea” mai încet.

Opoziţia va câştiga masiv în 2024, dacă PSD-PNL nu sunt în stare să conducă ţară

USR se află într-o situaţie foarte bună, în vederea alegerilor din 2024. Are experienţă de opoziţie parlamentară şi de guvernare, multe conexiuni prin ministere, ştie ce reforme au fost prevăzute în PNRR.

Dacian Cioloş anunţă un guvern USR din umbră, care să monitorizeze activitatea guvernului Ciucă şi să devoaleze toate furturile sau intenţiile de furt din banii publici. Sunt convins că acest guvern din umbră are capacitatea să-şi ducă la capăt misiunea, prin expertiza membrilor săi.

Şi este suficient să strige zilnic, dacă se poate, „PSD şi PNL fură din bani publici”! Dacă prezintă şi dovezi, populaţia traumatizată de cât au furat politicienii din banii publici în ultimii 32 de ani va sări ca arsă. Posibil să asistăm la manifestaţii de stradă, la reînvierea asociaţiilor civice care să ocupe Piaţa Victoriei.

Oricum, în 2024 toate alegerile vor fi câştigate de o alianţă de dreapta, care să nu conţină PNL.

Cam aceasta este în mare evoluţia aşteptată în următorii trei ani, cu foarte mica excepţie în care actualul guvern PSD-PNL ar fi în stare să „livreze” ce aşteaptă populaţia de la el. Slabe speranţe, aproape de zero.