Cioloş la Colectiv şi presa pasiv-agresivă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Dacian Cioloş, în faţa Clubului Colectiv  FOTO: captură Digi 24
Premierul Dacian Cioloş, în faţa Clubului Colectiv  FOTO: captură Digi 24

Chiar dacă şi-a dorit ca momentul său de reculegere în memoria victimelor #Colectiv să treacă neobservată, sosind la o oră la care presa şi oamenii s-ar fi aflat în număr mai mic în faţa fostei fabrici Pionierul, Dacian Cioloş a avut parte de o primire penibilă din partea presei.

Îl cred pe Dacian Cioloş când cere decenţă, discreţie, bun simţ. Pentru că dacă şi-ar fi dorit circ cu televiziuni în direct nu ar mai fi fost toate echipele de filmare surprinse de apariţia sa la Clubul Colectiv. Şi cel mai probabil că dacă şi-ar fi dorit un spectacol mediatic ar fi fost o vizită mult mai pregătită, nu una în care aproape a ajuns să fie fugărit de reporteri şi cameramani.

Chiar dacă a apelat la jurnalişti cerându-le să îi respecte momentul de reculegere, Dacian Cioloş a primit fix contrariul: îmbulzeală, întrebări aruncate ca la piaţă, peste tarabă, dar şi impertinenţa unei jurnaliste care s-a considerat agresată de serviciul de pază al premierului.

Fireşte, aceasta nu putea fi decât de la Antena 3, post care s-a grăbit să îi schimbe sexul şi să o victimizeze pe cea care ar fi fost îmbrâncită „ca un sac de cartofi”. „Jurnalist Antena 3, bruscat de SPP-iştii din dispozitivul lui Dacian Cioloş”, scrie site-ul televiziunii cu pricina, dar şi burtiera emisiunii lui Gâdea. „Jurnalistul” s-a dovedit a fi ulterior de fapt o jurnalistă, pe numele ei Georgiana Murgilă. Mă rog, dacă se poate spune aşa ceva despre caţa care a întrecut orice limită a decenţei şi a bunului simţ într-un asemenea moment greu şi, după ce a fost îndepărtată din cârca premierului, a început să ţipe din toţi rărunchii, întrebându-l retoric pe Dacian Cioloş dacă i se pare normal să fie îmbrâncită de SPP-işti, ca şi când ar fi aşteptat doar atât: un răspuns afirmativ al premierului.

Ca şi când, în inghesuiala aia, când jurnaliştii depăşiseră deja cadrul şi spaţiul de protecţie impus de regulile de pază ale demnitarilor, (şi chiar şi spaţiul intim şi personal al oricărui om normal) SPP-istul respectiv trebuia să ţină cont că ea este Murgilă şi eventual să îi şoptească languros „frumoaso, te deranjez numai puţin, ca să îmi fac şi eu treaba; te rog respectuos să te muţi un metru mai în spate, că eşti deja călare peste omul pe care trebuie să îl protejez şi nu e frumos!”. Pe bune, aşa am ajuns?

Să ne înţelegem: am participat ca jurnalist şi fotoreporter la evenimente publice ale lui Ion Iliescu, ale lui Adrian Năstase, ale lui Traian Băsescu sau ale lui Victor Ponta, mai puţin la ale lui Iohannis (deşi îmi amintesc vreo două ieşiri publice ale actualului preşedinte), toate însoţite de dispozitive impresionante de pază. Chiar dacă mi-am mai dat coate la înghesuială, inclusiv şi mai ales cu cei care îmi sunt colegi, nu m-aş putea plânge de vreo agresiune SPP-istă. Dimpotrivă, uneori îi auzeam pe cei care îi păzesc pe demnitari spunându-mi „ai grijă, e o treaptă în spate” sau „vezi că urmează o uşă”, ferindu-mă chiar fizic uneori de un accident. La rându-mi, am încercat să îmi fac treaba şi să nu le îngreunez misiunea, care în asemenea ocazii nu e una uşoară. 

Ceea ce au încercat însă cei de la Antena 3 în acest caz nu e deloc nou şi deloc surprinzător, însă întrece din nou o limită pe care aş putea să o înghit: victimizăm şi scoatem din asta o ştire. Cu imagini reluate „pe video wall”, cu încetinitorul, să vedem agresorul!

Chiar nu mai contează unde şi în ce moment te găseşti: îţi poţi permite să te răsteşti la prim ministru ca la ultimul amărât de pe stradă, chiar dacă şeful tău din studio spune clar că nu e vina acestuia. N-are importanţă. Tu dă-i înainte, că nenea ăla rău ţi-a făcut buba! 

Pe de altă parte, la polul opus antenistei s-a aflat jurnalista (sau jurnalistul, pentru cei de la A3) Ioana Ciurlea, care, deşi s-a aflat în aceeaşi grămadă neordonată care încerca să-l prindă printre maşini pe premier, ulterior a realizat că nu aşa se procedează într-un asemenea moment, deşi personal o înţeleg: nu te duci tu, se duc ceilalţi, au imagini bune, au „exclusivităţi” şi la întorcere îţi urlă şefii că nu ai fost pe fază.

Însă jurnalista de la Digi 24 a făcut mai mult de-atât: şi-a cerut scuze în mod public, atât faţă de premierul Cioloş, cât şi faţă de oamenii afectaţi mai mult sau mai puţin direct de ceea ce s-a întâmplat acum un an la Colectiv. Într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, jurnalista Ioana Ciurlea a descris momentul penibil, în care Dacian Cioloş a fost încolţit de echipele de filmare, în drumul său spre locul unde se depuneau flori şi lumânări.

„Nu mi-a fost niciodată mai ruşine decât în seara asta. Dacian Cioloş a ales să vină la Colectiv la lăsarea nopţii. Nu când acolo au fost 5000 de oameni. Nu cu ora anunţată, sau cu comunicate de presă trimise din timp. Avea braţul plin de flori. A evitat drumul spre camerele de luat vederi şi a făcut un ocol spre locul în care erau aprinse lumânările. Nu ştiu cum a arătat ocolul ăsta, dar din depărtare, de peste drum, arăta ca o urmărire frenetică. Operatorii ţipau «Mă!», «Bă!», «Ho!». Reporterii îl ţineau umăr la umăr. În fuga asta absurdă, în faţa unui loc în care liniştea durea, am auzit-o pe colega din fotografie ţipând la Dacian Cioloş. Şi l-am văzut pe premier, cu grimasa unui om descumpănit, spunând «vă rog». Ne ruga să îl lăsăm să îşi aprindă lumânarea. Niciodată nu mi-a fost mai ruşine de grimasa unui om. De privirile scârbite ale oamenilor din jur. Îmi cer scuze că am fost în seara asta parte dintr-o scenă defectă, agresivă şi tristă”, a scris Ioana pe pagina ei.

Nu mă aştept ca reacţia colegilor afiliaţi CNN să fie una decentă şi eventual să retragă penibilitatea aia de „articol” cu mult dezbătuta „agresiune” asupra „jurnalistului Antena 3”, la fel cum nu mai am aşteptări nici de la producătorii de la România TV, care scriau ieri pe burtiere că seara tragediei din Colectiv a fost cea mai grea pentru... Victor Ponta (!?!?) Nu pot să comentez aşa ceva, e „noaptea minţii”, cum spune siderat mai mereu Mihai Gâdea.

Ceea ce vreau însă să subliniez este că se poate face presă cu decenţă şi bun simţ, la fel cum se poate face şi cu poalele în cap. Depinde însă de noi dacă vom alege ca din presa asta ştirbită, ruptă-n fundul credibilităţii şi mereu în goană după senzaţionalisme vom putea să facem ceea ce era odinioară, după cum o arată şi numele, mass media: informare sau comunicare în masă. Poate Colectiv ar trebui să fie o lecţie şi pentru noi.

PS: Probabil că mai degrabă trebuia să încep astfel: în seara în care se vorbea despre tinerii care au ars de vii şi care şi-au pierdut viaţa sau au rămas desfiguraţi pe viaţă în urma incendiului de la Colectiv, o ziaristă de la Antena 3 se plânge că a fost îmbrâncită în înghesuială.

Sursă: Digi24

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite