Ce provocări are de înfruntat preşedintele Iohannis după vacanţa de Paşti

Ce provocări are
de înfruntat preşedintele Iohannis după vacanţa de Paşti

Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a venit din vacanţă vineri şi a transmis deja către Parlament solicitarea de reexaminare a legii privind finanţarea partidelor şi campaniilor electorale. A doua oară însă preşedintele va fi obligat să o promulge. Este şi cazul Codului Silvic, care a fost retrimis la Parlament.

Ştiri pe aceeaşi temă

La întoarcerea sa din vacanţa în Madeira, preşedintele Iohannis are de analizat 19 de legi venite din Parlament, pentru a vedea dacă le promulgă sau dacă le trimite către reexaminare. Alte trei le-a promulgat vineri, când s-a întors din vacanţă, iar a patra este Legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale, care a fost retrimisă Parlamentului spre reexminare. Pentru ca legea să se aplice la următoarele alegeri, ar trebui promulgată până la 15 mai.

Preşedintele comisiei comune pentru elaborarea legilor electorale, Mihai Voicu a declarat, vineri, pentru Mediafax, că PNL va cere aprobarea cererii de reexaminare privind legea finanţării partidelor, şi că până pe 15 mai, legea va fi retrimisă şefului statului spre promulgare.

„Am luat act de cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis şi constat că aceasta nu pune în discuţie principiile fundamentale ale legii, acelea care implică finanţarea de la bugetul de stat. Este vorba de solicitări care implică creşterea transparenţei şi a controlului cu privire la fondurile publice. Cu toate aceste lucruri nu putem decât să fim acord şi de aceea, PNL, în comisia de cod electoral, va susţine aprobarea cererii de reexaminare”, a precizat Mihai Voicu.

Un alt proiect care a fost trimis la reexaminare Parlamentului este şi Codul Silvic. Codul Silvic a fost criticat de preşedinte pe motiv că „intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici având impact asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei şi să creeze premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator“.  

De asemenea, în următoarele luni este aşteptată numirea, de către Klaus Iohannis, a viitorului şef DIICOT, în condiţiile în care ministrul Justiţiei a trimis o propunere, în persoana procurorului Daniel Horodniceanu. De la preşedinte se aşteaptă, tot pentru următoarea perioadă, şi numirea unui şef al Serviciului de Informaţii Externe, decapitat după demisia lui Teodor Meleşcanu, în perioada alegerilor prezidenţiale.

Tot după Paşti, Iohannis a anunţat că va reîncepe consultările cu partidele politice, de această dată pe alte două teme importante : Sănătatea şi Educaţia. Preşedintele nu a mai avut astfel de întâlniri cu partidele din luna ianuarie, când s-a semnat şi Acordul politic pentru finanţarea Apărării cu 2% din PIB, începând din 2017.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările