De exemplu, preşedintele Iohannis spunea peste tot în 2020 că a obţinut 80 de miliarde de euro pentru România de la UE. Acum aflăm că, de fapt, fondurile nerambursabile sunt doar de 14,9 miliarde euro, dar ne-am obişnuit atât de mult cu minciunile politicienilor încât nimeni nu simte nevoia să facă ceva. Pentru că acesta este sistemul, iar în România nu există cu adevărat un partid anti-sistem.
 
AUR este un partid înregistrat conform legii, a participat la alegeri respectând prevederile legale şi îşi desfăşoară activitatea în interiorul sistemului politic românesc. Nu a făcut absolut nici un pas în direcţia afectării sistemului, este perfect încadrat în el. Chiar i s-a construit o nişă în are a fost împins cu forţa, nişa „extremistului de serviciu”, cineva care să poată fi blamat atunci când este nevoie de asta.
 
Un adevărat partid anti-sistem ar trebui să aibă ca obiectiv demontarea „sistemului”, nu să îi respecte regulile. Au nevoie românii de un partid anti-sistem? Mai mult ca niciodată, în acest moment nu prea mai există legături reale între clasa politică şi marea majoritate a cetăţenilor, ceva cât se poate de evident în rata minimă de participare la alegeri. Oferta clasei politice este provenită din rândurile aceloraşi grupări de clanuri care au acaparat şi blocat orice căi şi mecanisme de ascensiune socială. Poziţiile cheie sunt ocupate de o gerontocraţie educată înainte de 1989 şi de beizadelele sale. Puşi în faţa aceleiaşi oferte mucezite românii au ales să-şi ia lumea în cap. Mai merg la vot doar clienţii partidelor politice, cei care au de pierdut sau de câştigat personal în funcţie de alternanţa la guvernare plus cei care au încă impresia că votul lor poate schimba ceva.
 
O observaţie: nimeni din clasa politică nu a îndrăznit vreodată să pedepsească abuzurile intervenţiilor în forţă ale jandarmilor sau să aducă la zi legislaţia privind protestele. Pentru că toate partidele politice îşi doresc să poată utiliza jandarmeria şi nimeni nu îşi doreşte o legislaţie clară. Există în rândurile politicienilor senzaţia că merg pe un strat foarte subţire de gheaţă şi toţi speră să se rupă când ceilalţi vor fi la guvernare.
 
În România ruptura dintre sistem şi cetăţeni nu şi-a găsit încă forme de manifestare care să pună cu adevărat probleme sistemului, până acum singura acţiune a cetăţenilor a fost renunţarea la vot, dar şi aceasta se încadrează în răspunsurile de natură pasivă (cum ar fi emigrarea sau frauda fiscală). Un adevărat partid anti-sistem ar trebui să propună idei active împotriva sistemului, iniţiative care să îi afecteze cu adevărat funcţionarea. În România nu există în acest moment un adevărat partid anti-sistem care să reuşească să mobilizeze cetăţenii, în condiţiile în care două treimi dintre români au făcut pasul înapoi şi au ieşit din sistem.