Beţia puterii naşte pui vii

„Nu am vrut să înghiţim acest rahat. (...) Nu am vrut să mâncăm rahatul pe care l-am împroşcat pe pereţi.“ Cristian Boureanu, vicepreşedinte PDL

Am susţinut, ani de-a rândul, că votul uninominal, simplu prin alte părţi, va fi la noi un dezastru. Postaci anonimi cu vorbă grea şi gândire bolovănoasă m-au taxat fără milă pe site-ul „Adevărul“. Cum să deschizi ochii oamenilor, dacă ei se încăpăţânează să-i ţină închişi şi cum să gândească logic cei cărora propaganda le ţine loc de tată, mamă şi dădacă? Cu amărăciune, cu orgoliu, constat acum că nu e nevoie să retrag niciun cuvânt din cele spuse. Calculele mele au fost corecte şi, acolo, la vârf, se ştia bine ce dezastru se cocea la foc mic. Dar mintea românului, cea de pe urmă, e cu dus întors. Nu pregăteşte, perversa, nimic altceva decât de noi eşecuri liber-consimţite. Exact aşa mi se înfăţişează noii parlamentari ai puterii, în buna tradiţie a senatoarei „Ciocu’ mic“, Anca Constantinescu.

Am să încerc să vorbesc azi despre lucrul cel mai grav, cel care ne va amărî zilele după ce, orbi, surzi şi muţi, îl vom fi adoptat. E vorba de „noua“ Constituţie modificată, în viziunea USL. Mi-a fost de ajuns să parcurg câteva paragrafe, ca să înţeleg exact. Sub aparenţa argumentelor europene, legiuitorii la modă vor să introducă un nou mecanism instituţional, deasupra judeţelor, şi anume regiunea. Asta, tradusă pe româneşte, înseamnă noi instituţii bugetare, comandate, controlate şi răsplătite de partide cu sinecuri sau posturi bănoase. Pe scurt, o creştere spectaculoasă a efectivului bugetar. O altă poveste, îmbrăcată în blană de oaie, se referă la învestirea guvernului. Dacă e bine să fie amendată Constituţia pentru lipsa de claritate a acestui articol, noul paragraf e la fel de ambiguu. Preşedintele va fi obligat să ţină cont de majorităţile constituite pre sau post electoral. Ceea ce nu înţeleg e de ce mai desemnează preşedintele pe cineva, când lucrurile au fost deja stabilite? Normal ar fi ca, dacă preşedinţia e învestită cu vreo putere, să poată avea dreptul să se împotrivească. Măcar o dată, cu argumente. Chit că avem, în ultima perioadă, sute de exemple de împotrivire sălbatică, într-un limbaj jignitor, inadecvat funcţiei. Dar nu excepţia e cea care trebuie să dicteze, ci regula să excludă excepţia. În sfârşit, blestemata chestiune a cvorumului în caz de referendum. Deşi observaţia că, uneori, cetăţenii pot anula un efort colectiv, prin boicot sau absenteism, e corectă, dispariţia în ceaţă a cvorumului e o tâmpenie. Dacă marii gânditori ar fi apelat la un matematician, problema ar fi fost rezolvată. Simplu şi clar. În cazul unui referendum clasic, era nevoie de jumătate plus unu din populaţia cu drept de vot. Pentru rezultat, conta răspunsul comun dat de jumătate plus unu din jumătate plus unu electori. Aşadar, trăgând linie, matematic vorbind, e nevoie de un sfert plus unu din populaţia cu drept de vot care să răspundă „da“ sau „nu“, pentru a valida referendumul. Şi ar mai fi multe alte prevederi care debalansează echilibrul puterilor în stat. Nu e loc în pagină să le expun.

Să nu credeţi că există numai propuneri proaste sau negândite. Depolitizarea Justiţiei e un obiectiv nobil. Dar imposibil de atins. Toţi politicienii sunt pentru depolitizarea instituţiilor. Dar niciunul nu vine cu o lege care să dezlege ghiuleaua de la glezna condamnatului. Pentru că îi cunosc pe cei mai mulţi, înclin să cred că lucrurile bune vor fi ascunse sub oboroc, iar aberaţiile ne vor întuneca viaţa pe mai departe.