Băsescu: Prin debăsificare, Ponta înţelege că eu aş fi vinovat pentru condamnarea lui Voiculescu şi a baronilor PSD

Băsescu răspunde provocării lui Ponta: Îi citesc lucrarea de doctorat şi nu găsesc câteva pagini neplagiate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Palatul Cotroceni, că protestează cu toată forţa faţă de declaraţia lui Victor Ponta, care aseamănă regimul Băsescu cu cel nazist, şeful statului spunând că aceasta "aduce grave prejudicii statului român şi credibilităţii României".

Ştiri pe aceeaşi temă

Traian Băsescu a citit declaraţia premierului Victor Ponta: ”Nu exagerez folosind acest termen, cred că efectele asupra societăţii româneşti, lăsate de cei zece ani de regim Băsescu, sunt destul de asemătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania, şi de asta spun de debăsificarea societăţii”.

Preşedintele a precizat că, dincolo de faptul că este o declaraţie care face mult rău credibilităţii statului român şi Guvernului României, ar vrea să vadă dacă înţelege bine ce înţelege Victor Ponta prin "debăsificare".

"Probabil că înţelege trecerea rapidă cu consturi pentru populaţie, prin criză şi revenirea la creştere economică, probabil că înţelege actul de condamnare a comunismului, pe care l-am făcut cu toată credinţa (..) Probabil că înţelege faptul că, spre deosebire de mentorii domniei sale, eu am dat dispoziţie şi s-a petrecut predarea integrală a arhivelor fostei Securităţi către CNSAS şi de acolo am aflat cum prietenul domnului Ponta, Motanul Felix, era un turnător, care îşi turna şi familia”, a spus Băsescu.

Preşedintele a făcut apoi referire la predarea arhivei Dunărea la CNSAS sau deschiderea Arhivelor Statului, spunând că acest lucru a avut ca efect "apariţia torţionarilor, pe care nu ştiam de unde să îi luăm”.

Şeful statului a mai spus că Victor Ponta înţelege, probabil, prin "debăsificare" "faptul că şi-a permis ca, în aprilie 2005, să semneze în numele statului român Tratatul de aderare la Uniunea Europeană sau faptul că a început să funcţioneze justiţia".

"Probabil că prin debăsificare înţelege că eu aş fi vinovat pentru condamnările baronilor din PSD, pentru condamnarea la zece ani a lui Voiculescu, pentru condamnarea lui Cătălin Voicu, pentru condamnarea lui Nicolescu de la Argeş şi multe altele" a mai spus şeful statului, adăugând că ”şi condamnarea lui Vântu trebuie debăsificată, după părerea premierului sau este ceva asemănător cu nazismul”.

El a mai spus că, "asemănător cu nazismul şi care trebuie debăsificat, este faptul că a convenit parteneriatul strategic pentru secolul XXI cu SUA sau faptul că în mandatul său a făcut un efort constant de consolidare a poziţiei României în NATO şi UE”.

"În sfârşit, probabil că readucerea sub controlul României a zece mii de kilometri pătraţi din zona economică a Mării Negre, unde probabil vom avea gaze şi ţiţei, e o acţiune care trebuie debăsificată, pentru că, uite, acum fraţii din Nova Rusia se apropie de zonă şi ar fi putut beneficia ei, şi nu noi", a mai comentat Traian Băsescu.

El a precizat că are o listă lungă pentru a-i traduce premierului asemănările dintre ”regimul Băsescu şi regimul nazist” şi nevoia de a se ajunge la debăsificare.

"Nu aş vrea să ajungem la concluzia că trebuie depontizat, nu spun că trebuie să se producă, pentru că depontizarea este o chestiune extrem de specifică nouă, nu poate fi asemănată cu nimic”, a mai declarat Traian Băsescu.

Duminică, premierul Victor Ponta a declarat că va urma "o perioadă în care trebuie pur şi simplu să ne pregătim de debăsificarea societăţii româneşti".

"Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania", a spus Ponta.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: