REPORTAJ CD-urile „Dilema Veche“ s-au vândut ca pâinea caldă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Publicul Festivalului „George Enescu“ la standul „Adevărul“ din foaierul Sălii Palatului FOTO David Munteanu
Publicul Festivalului „George Enescu“ la standul „Adevărul“ din foaierul Sălii Palatului FOTO David Munteanu

Zeci de oameni nerăbdători s-au strâns marţi seară la standurile „Adevărul“, pentru lansarea celui de-al patrulea CD din colecţia „10 concerte memorabile“, distribuit de „Dilema Veche“.

Cei prezenţi marţi la evenimentele din Piaţa Festivalului şi de la Sala Palatului, în cadrul Festivalului „George Enescu“, au putut să-şi achiziţioneze de la standurile „Adevărul“ revista „Dilema Veche“ împreună cu cel de-al patrulea CD din colecţia „10 concerte memorabile“ care conţine Concertul nr. 1 op. 15 în re minor pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms, în interpretarea pianistului Radu Lupu.

În jurul orei 18.30, la Sala Palatului, lumea începe să se strângă pentru o nouă seară liniştită în care muzica are primul şi ultimul cuvânt. Cu o oră înainte de începerea concertului Orchestrei Filarmonice din München, câţiva oameni se adunau în holul încăpător al clădirii, la standul „Adevărul“, pentru a-şi completa colecţia de 6 CD-uri conţinând recitaluri ale lui Radu Lupu, respectiv concerte ale Capelei de Stat din Berlin, dirijată de Daniel Barenboim.

Din momentul în care uşile au fost deschise pentru public, au apărut şi primii cumpărători. Fie că se opreau din curiozitate sau erau clienţi fideli şi veneau hotărâţi să pună mâna pe CD-ul cu Radu Lupu, niciunul nu pleca cu mâna goală de la stand. Cei mai mulţi, însă, achiziţionaseră şi primele trei CD-uri din colecţie, semnate de Daniel Barenboim, şi îl aşteptaseră nerăbdători pe cel de-al patrulea. „Aţi adus numărul 4?“, se auzea de la câte un nou venit, fericit că mai adaugă un CD la colecţie.

Florentina Vîlceanu, care se ocupa cu distribuirea revistei, mi-a spus că CD-urile se vând ca pâinea caldă de fiecare dată când apar.

„La primul şi al doilea număr le-am dat pe toate. Au fost 1.000 şi ceva de bucăţi pe fiecare număr şi s-au vândut toate“, spunea aceasta.

MARE COADĂ, MARE

La ora 19.00, cumpărătorii au dat năvală la stand. Iniţial se formaseră trei cozi, în dreapta, în stânga şi pe centru. Doamna Vîlceanu abia dacă mai făcea faţă cererii. Ulterior, coada s-a mutat pe partea dreaptă, unde clienţii se aşezaseră doi câte doi şi stăteau cu banii în mână ca nişte copii care aşteptau să cumpere dulciurile preferate. În cele din urmă, coada a luat forma unui semicerc în jurul standului, tot pe partea dreaptă.

standul adevarul

Între anumiţi clienţi şi distribuitoare existau înţelegeri serioase. Cei care rataseră primele numere din colecţie au fost asiguraţi că vor fi aduse cu următoarea ocazie. Astfel, o doamnă s-a prezentat surâzătoare: „Aţi adus numerele 1 şi 2?“. „Da, cum v-am promis“, i-a răspuns Florentina Vîlceanu.

Am fost curioasă să aflu dacă interesul cumpăratorilor pentru CD-uri este stârnit de muzica lui Mozart, Beethoven, Schumann, Grieg sau Brahms sau dacă este strict legată de cei doi pianişti ai colecţiei: Daniel Barenboim şi Radu Lupu. Răspunsurile au fost de ambele părţi. Printre cei care stăteau la coadă se aflau atât fani ai interpreţilor, cât şi cei care cumpără CD-urile pentru numele răsunătoare ale compozitorilor. Un răspuns complet a venit de la o doamnă a cărei vârstă se apropia de 50 de ani: 

„Le cumpăr pentru muzică, fiindcă e foarte bună şi e interpretată de cine trebuie“.

Cu 10 minute înainte de spectacol, holul începe să se elibereze, la fel şi standul „Adevărul“. Coada era mai mică, dar o mână de oameni încă mai stăteau să cumpere. Un domn foarte grăbit să intre la concert îi spune vânzătoarei aproape din mers: „Am şi eu două la pauză? Vă las banii“ şi lasă repede la stand 50 de lei să se asigure că îi vor fi rezervate două reviste cu CD-uri.

Când s-a dat gongul final, coada deja se risipise. Toata lumea se îndrepta cu paşi grăbiţi spre sala de spectacol. Un domn şi o doamnă întârziaţi s-au oprit să întrebe dacă mai au şanse să cumpere CD-uri la sfârşitul spectacolului. Doamna Vîlceanu a clătinat cu îndoială din cap, recomandându-le să se întoarcă la pauză.

Ora 19.30 – începerea spectacolului. Lumina devenea mai blândă şi în foaier se lăsase liniştea. Doamna Vîlceanu face rapid un inventar şi constată: 202 exemplare vândute. Merge apoi să sune pe cineva pentru a mai solicita pachete, pentru că cererea este mare.

PAUZĂ DE MUZICĂ, PENTRU MUZICĂ

Odată cu pauza au revenit şi cumpărătorii. Pentru început, şapte melomani s-au aşezat la coadă, după care aceasta s-a extins din nou împrejurul standului, până în spate, înconjurându-l aproape în întregime. În pauza de 10 minute s-au mai vândut 62 de CD-uri cu revista.

Cei care n-au mers marţi la evenimentele Festivalului „George Enescu“ pot achiziţiona „Dilema Veche“ împreună cu CD-ul numărul 4, care conţine Concertul nr. 1 op. 15 în re minor pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms, în interpretarea lui Radu Lupu, începând cu 19 septembrie, de la orice chioşc de ziare, la preţul de 14,99 lei.

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite