În următoarele zile am fost „alergată” de gânduri, nevoile de vacanţă ale copilului mic şi diferite „experimente sociale”. Întâlnirea organizată de MFE a fost realmente o discuţie bună, aşezată, cu un start corect: câteva dileme majore sunt pe masă şi este important să le avem în vedere şi să înţelegem că vor fi făcute nişte alegeri. Adică, raţional, este nevoie de priorităţi, unii vor pierde, iar alţii vor fi consideraţi „favorizaţi”. Ştiam logicile de intervenţie şi sunt conştientă că nu toate şcolile vor fi vreodată eligibile pentru intervenţii cu sens în POCU, situaţie confirmată şi de prima întrebare: „Cum reuşim să ajungem cu aceste proiecte la copiii cei mai vulnerabili”?

Atunci când, spre după-amiază, au început să apară reacţiile şi impresiile referitoare la cele discutate, mi-am readus aminte lecţia cu „puterea celui care are microfonul” buchisită întâia dată în anii ’90, o dată cu Balconul Universităţii. În fond, istoria nu este ceea ce s-a întâmplat, ci ceea ce unii spun sau scriu cel mai repede că s-a întâmplat.

Întrebări de luat în considerare

Unul dintre participanţi a sintetizat, onest şi neutru, cele discutate aici. O parte din problemele ghidurilor iniţiale erau deja rezolvate, în sensul că erau luate în considerare unele dintre modificările transmise până la 21 iulie pentru ghidul ”Şcoală pentru toţi”. Din punctul meu de vedere, încă au rămas în decizie aspecte strategice:

Când un proiect este dedicat şcolii dintr-o comunitate vulnerabilă ar fi de dorit să cuprindă toţi elevii şi profesorii, nu doar pe cei care vor face dovada ”vulnerabilităţii”, pentru că va fi vorba despre şcoală în ansamblu ca spaţiu, comunitate de învăţare.

Este şcoala vulnerabilă, comunitatea sau elevul? Este bine să fie definită lista şcolilor de intervenţie ca Anexă la Ghid? Este posibilă această alegere, fără a fi major contestată?

- Analiza de nevoi este oportună a fi făcută înainte de depunere, în etapa de contractare, ca activitate iniţială în proiect? Observaţia ridicată de participanţi, referitoare la vacanţa şcolară este un argument destul de puternic. Plus oboseala şi iritarea multelor deplasări pe teren pentru O.S. 4.1. şi 4.2.

- Ar fi oportună alegerea doar a unora dintre cadre didactice pentru ghidul ”Profesori motivaţi în şcoli defavorizate” (e.g. doar educatoare şi/sau învăţătoare/învăţători)?

În continuarea experimentelor sociale a urmat un sfârşit de săptămână interesant, dată fiind alegerea Ministerului Fondurilor Europene (MFE) de a solicita nominalizare unui membru al Grupului Tehnic de Lucru pentru ghidurile de antreprenoriat, pe o platformă de socializare. Mulţumesc sincer celor care m-au văzut în acest rol, focusul meu este pe educaţie şi sper să fiu invitată în acel Grup tehnic de lucru şi nu numai/neapărat pentru poziţiile exprimate în  grupul de facebook.

Preocupările privind educaţia

Săptămâna a început bine pentru educaţia din România. Noi chiar vedem lucruri care se mişcă concret, unele înţepenite de mulţi ani. Avem două griji majore: să fie implementate schimbări/rezultate strategice şi să ”ţină” bugetul, pentru că în acest domeniu orice măsură în educaţie se înmulţeşte cu mulţi beneficiari…

Marţi, pe 9 august, cei de la fonduri-structurale.ro au propus un nou sondaj, referitor la reorganizarea celor două Organisme Intermediare (OI) din subordinea Ministerul Educaţiei. Am ales să spun şi eu câteva lucruri, mai structurat, în acest context:

1) Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) este ”minister de linie”, adică răspunde, are leadershipul unui domeniu de politică publică, în cazul de faţă domeniul educaţiei şi cercetării, ambele domenii importante. Această presupune că deţine înţelepciunea şi viziunea transformărilor din acest sector, transformări pentru care poate propune un mod strategic de utilizare a fondurilor europene, din mai multe programe operaţionale. În mintea mea şi în discuţiile cu organizaţiile membre în Federaţia Coaliţia pentru Educaţie, există, undeva în Minister, pe un perete (de beton sau virtual) o hartă a obiectivelor strategice din POCU, a intersecţiilor acestora cu Programele naţionale finanţate de la Bugetul de Stat şi alinierea cu Planurile de Acţiune derivate din cele patru Strategii care au reprezentant condiţionalităţi ex-ante.

2) Ministerul Fondurilor Europene, prin Autorităţile de de Management (în acest context AM POCU) are o funcţie transversală, de suport. Se poate uita la harta propusă de ministerele de linie, la mulţimea de regulamente, la prevederile Acordului de Parteneriat, la intersecţiile dintre Programe (v. Programul Operaţional Regional, prin care s-ar putea construi/renova şcoli şi POCU prin care s-ar putea schimba modul în care se întâmplă lucurile în şcoli) şi se poate asigura că poate operaţionaliza şi pune la dispoziţia MENCS cea mai bună infrastructură de contractare şi implementare pentru proiectele necesare.

3) Are sens, din multe puncte de vedere, ca ministerul de linie să aibă un singur Organism Intermediar (OI). Care să fie, evident, independent de Minister din punct de vedere al controlului însă aliniat strategic din punct de vedere al obiectivelor de program. Între aceşti trei actori: MFE/AM POCU, MENCS si OI MENCS se poate desena o diagrama de proces care să clarifice subordonările şi ordonările dar, mai ales, să clarifice în ce mod, cu instrumente bine setate împreună cu MFE, va putea OI MENCS să susţină viziunea şi transformările strategice avute în vedere de MENCS?

4) O altă alegere strategică este cea referitoare la proiecte strategice/scheme de global grant sau granturi simple. Personal m-aş întreba ce tip de intervenţie se poate scala în scheme de tip "global grant", astfel încât OI POCU MENCS să lucreze (şi) cu operatori şi bugete mai mari, care pot contribui la performanţa şi indicatorii de program, urmând ca organizaţiile mici, cu impact local puternic să aibă în administratori de scheme de granturi parteneri apropiaţi în proiectare, contractare şi implementare. M-aş mai întreba cum va fi afectată capacitatea OI de a fi strategic  când va monitoriza sute/mii de granturi de câteva sute de mii de euro, şcoală cu şcoală? Şi tot aşa…

Sunt conştientă că în ultima vreme am tot scris despre abordări strategice şi mai sunt conştientă că a fi strategic pare să se manifeste ca preocupare pentru mai mulţi dintre cei implicaţi în (re)formularea de politici publice. Însă parcă simt că nu fac tot ce depinde de mine pentru ca, în desenul acestui POCU 2014/2020, să se aibă în vedere fundamente solide şi sens.

Da, este textul acesta peste tot, că ”tehnocraţii” îşi aranjează lucrurile pentru organizaţiile din care vin şi în care se vor întoarce. Imaginaţi-vă că ar fi aşa. Mie mi se pare imposibil ”să aranjezi” aşa ceva, pentru că nu există în România capacitatea tehnică şi financiară, în raport cu nevoia reală, pentru aranjarea a sute de milioane de euro, bani care trebuie să se vadă în indicatori, adică sute de mii de oameni beneficiari. În realitatea mea, stocul de competenţe necesar pentru o performanţă superioară în absorbţia fondurilor europene este pe de o parte insuficient, pe de alta fragmentat, inclusiv politic, încât a prespune că unii ”fac şi desfac” doar pentru ei, este clar contraproductiv.

Peste câteva luni vom avea un guvern politic. Cu bune şi rele, cu miniştri păstraţi sau nu, însă politic – pentru că va trece printr-un vot şi va avea nevoie de o majoritate politică. Seminţele bune plantate acum pot da roade potrivite indiferent de alegerile din iarnă. Cu partide sau tehnocraţi există ceva ce sper, personal, să nu se repete niciodată: anul 2012. Organizaţii care nici acum nu şi-au revenit, firme intrate în insolvenţă, depresii, tentative de sinucidere, anxietăţi şi abandonuri sunt realităţile unei perioade care pune (prin amintiri chiar traumatice) presiune pe sistem. Se adaugă neeligibilităţi suportate de privaţi din fonduri proprii şi de beneficiari publici din bugetele locale sau de stat – şi nu mă refer aici doar la POSDRU.

Ce învăţăm din proces?

Perioada 2010 – 2015 a însemnat o perioadă majoră de învăţare cu ”fondurile”. S-au făcut multe ajustări în aplicaţiile din 2013 - 2014. Şi am crescut şi noi, solicitanţii, dar şi personalul din Organismele Intermediare, învăţând să lucrăm împreună şi să o facem cu cât mai puţine probleme/corecţii. Am întâlnit ofiţeri de contractare şi verificare fabuloşi – pregătiţi încă din perioada programelor PHARE şi anii de început (2008, 2009) care înţelegeau şi îţi explicau sensul european al considerării unei activităţi sau cheltuieli ca fiind eligibilă sau nu. Am avut experienţa unor angajaţi din alte programe operaţionale care lucrează ”cot la cot” cu beneficiarii (e.g. fostul PNADR). Şi am înţeles că un organism intermediar este oglinda liderului lui, iar dacă acesta nu este orientat către client (ca în orice serviciu public!) viaţa ta şi performanţa unui proiect în care lucrezi devine o chestiune de noroc sau ghinion. Pentru mine, care am lucrat cu mai multe organisme intermediare, cel mai bun ofiţer de verificare s-a dovedit într-un proiect gestionat de OIPOSDRU MEN (!).

În activitatea mea am o abordare destul de instituţională – scriem adrese pe hârtie, le ducem la registraturi, luăm numere de intrare, ne înscriem în audienţă şi tot aşa. Am fost în situaţia de a fi invitaţi, după multe insistenţe oficiale, să ne căutăm Actul adiţional iniţiat în teancurile de documente dintr-un birou. Am făcut ordine în mai multe dosare atunci, în beneficiul mai multor solicitanţi, noi aşteptam de cinci luni un răspuns. Am trecut în anii aceştia prin cele mai umilitoare audienţe posibile (în una dintre ele am aşteptat în sala de aşteptare cinci ore după care am beneficiat de 5 minute pe hol!) şi da, au fost la OI POSDRU MEN. Am trecut peste această situaţie pentru că umilinţa – percepţia ei, spune ceva şi despre mine şi o consider oportunitate de exersat răbdarea. Dar spune ceva şi despre atitudinea pe care un şef de instituţie o setează printre subordonaţi prin puterea exemplului personal.

Cred, sincer, că România suferă la capitolul abordării strategice – spre exemplificare îi invit pe cei curioşi să afle cum a setat şi pregătit Polonia aderarea, cum a reorganizat Ministerul de Finanţe în primul an de membră a Uniunii Europene. Poate că este în ADN-ul nostru să ne gândim doar la combinaţiile pentru ziua de mâine, ”poimâine” fiind o noţiune abstractă şi îndepărtată.

Mai cred că acum ar fi frumos să vedem şi momente de celebrare pentru Autorităţile de management care au operat 2007 - 2013. Poate că împreună cu beneficiarii şi solicitanţii, partenerii lor. Cred că, între închidere şi deschidere, dacă tot nu am reuşit să le suprapunem (strategic!) este nevoie în AM POSDRU/AM POCU de un proiect de asistenţă tehnică în care să fie celebrate şi rezultatele bune, să fie recompensaţi măcar cu un ”mulţumesc” oamenii care au mişcat lucruri în moment cheie. Să se pună întrebările care pot face diferenţa:

Ce am învăţat în anii aceştia? (de exemplu, eu: un proiect bine scris iniţial are nevoie de puţine acte adiţionale, un parteneriat mic este mai uşor de gestionat)

Ce am face diferit acum, pentru că procesul să fie mai bine/mai uşor de gestionat, mai adecvat beneficiarilor finali?

Cum asigurăm practică unitară în sistem (acelaşi răspuns la aceeaşi speţă)?

Cum putem îmbunătăţi sistemul încă de acum, din faza de acreditare a AM POCU?

Şi să fie ascultaţi oamenii care au făcut diferenţa, la ei în birou, în fiecare Organism Intermediar în parte. Şi de aici să se facă acele schimbări importante, dorite şi uşor acceptabile de sistem, care să îmbunătăţească procesul.

În loc de încheiere:

Pentru mine, vineri, 5 august 2016, a fost ziua în care, într-o întâlnire oficială, un moderator a stăpânit cincizeci de oameni şi interese uneori divergente. Şi i-a condus la rezultat. Cum a facut-o? A pregătit întânirea, a transmis participanţilor că punctul lor de vedere contează, că nu există limită de timp pentru a fi ascultaţi dacă vorbesc cu intenţie. Inclusiv a fluierat ca pe stadion ca să-i potolească pe unii care, tradiţional, folosesc acest tip de spaţiu ca să îşi marcheze şi remarcheze teritoriile lor tradiţionale din lumea lui ”status-quo”…  Am învăţat că, uneori, a fi strategic poate presupune ”să fluieri în biserică”…