VIDEO Industria naţională de apărare nu este o iluzie!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi ingineri - Gabriel Linţă şi Aurel Cazacu - au avut iniţiativa unui turneu la câteva fabrici de armament din ţara noastră. Semn că se poate ieşi din inerţie, atunci când promovarea interesului naţional se face ofensiv, pragmatic, cu obiectivul firesc de a contribui la relansarea industriei autohtone de apărare, extrem de necesară României, străjer de nevoie la graniţa de est a NATO.

Aurel Cazacu este un inginer militar pasionat, îndârjit, care a depus mult suflet în tot ceea ce vizează restartarea industriei naţionale de apărare, măcar acum, la trei decenii distanţă de schimbarea regimului politic în România. 

Interesant este amănuntul că în luna ianuarie a circulat un document la Cancelaria Prim-ministrului României, în care era evaluată starea industriei naţionale de apărare şi, la un anumit capitol, se menţionau câteva nume, printre care şi acela al conaţionalului Aurel Cazacu, cu precizarea că nominalizaţii, sub o aură de patriotism, vând o iluzie, aceasta fiind că industria de apărare ar mai putea fi pusă pe picioare. 

După turneul realizat la câteva fabrici de armament din ţară, inginerul Aurel Cazacu afirmă că nu este o iluzie, pentru că se poate sprijini, pe plan privat, industria de apărare. 

Fabricile vizitate de cei doi ingineri menţionaţi au oameni optimişti – a precizat inginerul Cazacu – doritori să muncească. Însă anumite aspecte legislative ar trebui schimbate pentru a sprijini asemenea întreprinderi. 

În plus, dixit Aurel Cazacu: „Avem nevoie de nişte conducători puternici, care să dea dovadă, în primul rând, de patriotism, şi să înţeleagă că România nu este cu nimic mai prejos decât alte ţări, alţi parteneri din Europa şi noi, românii, trebuie să luăm elemente similare, pe care să le transpunem, în legislaţia noastră, ca să obligăm partenerii care vin să ne vândă anumite produse ca să vină să facă producţie şi aici.” Integrarea în NATO şi în UE înseamnă şi dialogul permanent cu firmele interesate în cooperări benefice cu România. 

Firmele externe doresc să vină în România, dar – observau interlocutorii celor doi ingineri, din fabricile vizitate de ei – este o ruptură de comunicare. Important este ca să se înţeleagă, la nivelele de decizie adecvate, că în dialogul cu firme puternice profitul trebuie să fie de ambele părţi.

Aurel Cazacu a poposit recent şi în Israel, unde a avut schimburi de opinii cu reprezentanţi ai unor firme care doresc să vină să investească în România. Sigur că interlocutorii săi au fost interesaţi ca şi instituţiile de forţă ale ţării noastre să cumpere viitoarele produse specifice ce ar urma să fie realizate la noi.

Ce nu găsesc aici firmele contactate? Nu găsesc un management activ în acest domeniu. Soluţia ar fi ca să fie persoane mandatate de executivul de la Bucureşti, care să gestioneze, cu determinare, relaţiile de cooperare cu firmele alese atât pentru achiziţionarea unor armamente moderne, cât şi pentru producerea în România, a unora din componentele necesare tehnicii de luptă.

Sunt voci negativiste care nu agreează finanţarea adecvată a organismului militar, sub pretextul alocării sumelor pentru apărare la alte priorităţi, precum spitalele, şcolile. Dar banii alocaţi defensivei naţionale pot fi reîntorşi multiplicaţi la guvern, dacă există preocuparea adecvată, inteligentă, profesionistă, în acest sens! 

Dacă este să ne referim la o situaţie dezirabilă, aceea a dotării cu corvete noi, a Forţelor Navale Române, realitatea fără fard este că la nivelul informaţiilor publice nu mai există date noi, ceea ce ne aduce aminte de proverbul înţelept:”A aduna nuiele pentru spinarea proprie.”

Are dreptate colonelul Aurel Cazacu, care afirma:

”Apărarea României nu este o problemă în care să ne batem joc de ţara asta. Marina militară românească are nevoie de nave noi, inclusiv corvete...Ar trebui ca un proiect de corvetă, care va satisface cerinţele operaţionale şi va fi utilă şi peste 15-20 de ani, să fie realizat prin implicarea şantierelor navale existente, pentru ca în decurs de doi la trei ani, să avem dotarea necesară, cu corvete. Poate rămâne în istorie Preşedintele României şi guvernul care va fi dacă în trei ani de zile, de aici încolo, armata română va fi dotată cu toate corvetele de care are nevoie.”

Culmea este că, de pildă, deşi România nu produce transportoare noi, este în stare să le repare pe cele vechi. Unii acum au aflat că există o industrie orizontală care poate face componente utile tehnicii de luptă şi industria de apărare din România poate repara blindate vechi.

Chiar dacă profitul se duce la firma străină care investeşte în România, cum ar fi Damen Shipyards Group, aceasta foloseşte specialişti şi muncitori români, cei din urmă învăţând şi cugetarea olandeză că “norocul nu are răbdare să te aştepte la uşă.”

O altă realitate este aceea că în marea majoritate a fabricilor de armament – din cele vizitate de inginerii Gabriel Linţă şi Aurel Cazacu – personalul angajat este în bună măsură apropiat de vârsta pensionarii, distanţarea de aceasta fiind doar de câţiva ani. În patru, cinci ani trebuie să fie aduşi oameni care să preia ştafeta de la specialiştii de azi.

Sunt şi efecte neaşteptate ale orgoliilor profesionale. Inginerul Cazacu a testat şi şantierele navale şi partea de firme cu un potenţial notabil, iar niciunul dintre interlocutorii săi, din cele două zone amintite, nu a afirmat că nu ar putea România să producă submarine militare! Dar...culmea este că unele companii străine au găsit persoane, în România, din jurul factorilor de decizie, care şi-ar fi dorit mai mult. Să cumpere produsul finit din altă parte, decât să implice şi industria românească.

Adevărul este – m-a surprins Aurel Cazacu – că dânşii (persoanele menţionate) aveau o invidie că nu au avut curaj să îl facă – submarinul militar românesc – când au fost pe anumite poziţii. Nimeni dintre ei nu se gândeşte că aşa ceva nu se poate. Este un orgoliu profesional. Sunt şi aspecte de natură financiară şi de natură concurenţială. Sunt şi acţiuni de boicotare a armatei române, cu anumite echipamente în zonă...” Altfel spus, chacun à son péché mignon / fiecare are propriul păcat. 

Nu banii lipsesc, în România, ci hotărârea, iar aici este nevoie de o nouă generaţie de ...şefi. Este un crez al colonelului, acum în rezervă, Aurel Cazacu.

Polonezii au reuşit, cu lideri vizionari, deloc ezitanţi, prin recursul la metoda offset, să producă anumite componente ale F-16C, în sumă de trei ori mai mare decât valoarea contractului de achiziţionare a celor 48 de avioane de acest tip. În plus au comandat în SUA livrarea a 32 de avioane F-35A, nu numai pentru că economia poloneză este rentabilă şi furnizează fondurile necesare, ci şi pentru că liderii de la Varşovia nu uită trista experienţă a ţării lor, din ultima conflagraţie mondială. Doar un proverb german susţine că "Din blană de arici nu se face pieptar."

România ar fi putut aloca, pentru apărarea sa, şi 3% din PIB, susţine inginerul Cazacu, urmând ca ulterior, prin operaţiuni compensatorii, respectiv prin offset, să fie obţinute venituri corespunzătoare cu 5-6% din PIB, care, prin taxele şi impozitele aferente ar asigura guvernării de la Bucureşti fonduri suplimentare pentru sănătate, învăţământ, noi căi ferate şi magistrale rutiere de nivel european.

Ar fi bine ca şeful statului să îl invite la Palatul Cotroceni pe colonelul (r.) inginer Aurel Cazacu, un bun purtător de cuvânt al investitorilor români dornici să contribuie onest la restartarea industriei naţionale de apărare. Multe inerţii ar fi ulterior îndepărtate, în folosul unei Românii prospere. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite