Un viol şi alte lucruri mărunte

O jurnalistă în vârstă de 22 de ani a fost violată marţi în Bucureşti, după ce a fost răpită de pe un bulevard circulat. Tânăra a fost ameninţată cu un cuţit şi a fost obligată să meargă până într-un parc aflat în apropiere de Guvern, unde a fost violată. Totul s-a întâmplat în plină zi. Tânăra a plâns şi a strigat degeaba după ajutor. Nu a intervenit nimeni.

Nu vi se pare oribil? Nu vi se pare scandalos? Nu vi se pare că suntem cu toţii nişte monştri? Ok, să recapitulăm. O femeie e răpită de pe stradă, dintr-o zonă circulată, de către un individ dubios, care îi pune cuţitul la gât şi ameninţă să-i scoată un ochi. Apoi, o târăşte după el câteva colţuri de stradă, într-o zonă plină de oameni şi maşini, ziua, la ora 16. Tânăra ţipă, plânge, strigă după ajutor, încearcă să atragă cumva atenţia trecătorilor. Nimeni nu intervine. Nimeni. Nimeni. Nimeni nu se întreabă ce dracului se întâmplă cu această fată. Nimeni. Toţi oamenii sunt ocupaţi să ajungă undeva, să facă ceva, să îşi vadă de vieţile lor mărunte. Nimeni nu vrea să ştie. Fata e dusă într-un parc şi violată.

Aveţi copii? Aveţi soţii? Aveţi iubite? Le-aţi spus vreodată să meargă acasă seara prin zonele unde sunt mai mulţi oameni, ca să fie în siguranţă? Nasol. Pentru că s-ar putea să fie chiar ziua, chiar ora, chiar strada unde se plimbă cei mai tâmpiţi dintre noi, cei mai nepăsători, fix aceia cărora nu le pasă ce se întâmplă în jurul lor.

Femeia l-a descris pe agresor ca fiind un bărbat cu un lanţ gros la gât şi cu un ten măsliniu. Este posibil ca trecătorii să-şi fi imaginat că e vorba de o ceartă între îndrăgostiţi? Sau este oare posibil ca oamenii să se fi temut să intervină? Ok, pot să admit ambele variante, dar nu pot înţelege de ce, totuşi, nu a sunat nimeni la 112.

Am impresia că tot mai mulţi ne învăţăm acasă copiii să aplice, în viaţă, politica lui „Nu e treaba mea“. Am impresia că, dintr-o strategie de a ne apăra propria piele, alegem să nu ne intereseze absolut deloc ce se întâmplă în jurul nostru. Mi se pare revoltător şi umilitor sentimentul singurătăţii absolute şi al neputinţei într-un oraş atât de mare, printre atât de mulţi oameni. Şi mi se mai pare trist că, oricât de curajoşi, morali şi normali la cap suntem în sufrageriile noastre, când ieşim afară, pe străzi, ne transformăm în altceva.  

Sunt absolut convinsă că există oameni care au remarcat-o pe tânăra de 22 de ani târâtă cu un cuţit la ochi, oameni care nu au făcut nimic. Sunt la fel de convinsă că acei oameni au văzut mai apoi ştirea despre viol şi au înţeles pe lângă ce au trecut. Stimaţi domni şi doamne, nu vi s-a făcut urât de dumneavoastră când v-aţi uitat în oglindă ultima dată? Oare nu ştiţi că disperarea, animal turbat, ajunge să alerge pe toate străzile?