Un român are certificat UE de vaccinare şi apăre în Registrul Naţional, deşi nu a fost imunizat niciodată. Bărbatul are dosar penal pentru trei infracţiuni

Un român are certificat UE de vaccinare şi apăre în Registrul Naţional, deşi nu a fost imunizat niciodată. Bărbatul are dosar penal pentru trei infracţiuni

Instituţiile arădene urmează să colaboreze cu cele din Bacău, pentru a stabili cum de datele bărbatului au fost introduse în Registrul Naţional de Vaccinare, fără ca acesta să fi fost vaccinat. FOTO Shutterstock

Poliţia de Frontieră din Arad cercetează cazul românului care s-a întors în ţară din Olanda şi care nu era vaccinat, deşi a prezentat un certificat digital UE, ale cărui date se regăsesc şi în Registrul Naţional de Vaccinare. Aceste date au fost introduse dintr-un centru de vaccinare din Bacău.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În data de 31 iulie, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român în vârstă de 34 de ani. La controlul specific, pe lângă documentele de identitate, persoana a mai prezentat autorităţilor competente şi un certificat digital al UE pentru atestarea vaccinării anti-COVID-19. Deoarece au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului respectiv, au fost demarate verificări suplimentare. În cauză se derulează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificarea unei înregistrări tehnice, folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice şi complicitate la falsificarea unei înregistrări tehnice, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Alexandru Dincă, scrie Agerpres. 

Anterior, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, declarase că are loc o anchetă comună cu poliţiştii de frontieră, după ce un bărbat a prezentat un certificat de vaccinare pentru care au fost găsite datele introduse în sistemul naţional, prin intermediul unui centru de vaccinare din Bacău.

„Este vorba de un bărbat care a venit în ţară din Olanda şi a prezentat un certificat digital valid. Totuşi, în urma discuţiilor cu bărbatul, el a spus că nu a mai fost în România de mai bine de două săptămâni, în timp ce conform certificatului primise a doua doză de vaccin anti-COVID-19 cu doar câteva zile în urmă. Vaccinarea s-ar fi făcut în Bacău, unde au fost introduse în sistem datele. S-a ridicat suspiciunea de fraudă şi i-am anunţat pe colegii de la Poliţia de Frontieră, fiind o anchetă comună în desfăşurare. Din primele date, reiese că e un tip nou de fraudă cu certificate, având în vedere că datele se regăsesc şi în sistem", a spus şeful DSP Arad.

Instituţiile arădene urmează să colaboreze cu cele din Bacău, pentru a stabili cum de datele bărbatului au fost introduse în Registrul Naţional de Vaccinare, fără ca acesta să fi fost vaccinat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările