Încă de dimineaţă, ceea ce părea o banală sesiune extraordinară a Parlamentului, cu o ordine de zi anostă şi plină de tehnicalităţi, a început să livreze ştiri din ce în ce mai interesante. Avocatul Poporului a fost demis. Preşedintele Senatului a fost demis. Urmează să fie demisă şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Ce naiba se întâmplă?

Pe la prânz, îşi face apariţia la Parlament şi premierul Ponta şi e întrebat şi el dacă ştie ce naiba se întâmplă. Cu inocenţă adolescentină, care avea să se dovedească mincinoasă, el spune că nu ştie nimic, că el are doar de prezentat Parlamentului ce isprăvi a făcut la Bruxelles, la Consiliul European la care s-a dus peste capul preşedintelui Băsescu şi al Curţii Constituţionale.

Până seara, dirty-job-ul din Parlament era gata. Senatul era deja preluat de Crin Antonescu, Camera Deputaţilor de Valeriu Zgonea, iar Avocat al Poporului devenise Valer Dorneanu. Urma dirty-job-ul Guvernului.

O mică pregătire de artilerie avusese loc, ce-i drept, cu câteva zile înainte, dar nimeni nu-i bănuise semnificaţia profundă: pe 27 iunie, Guvernul adoptase o ordonanţă de urgenţă prin care trecea Monitorul Oficial din subordinea Camerei Deputaţilor în cea a Executivului.

A doua zi dimineaţă, miercuri, Ponta minte din nou: „Guvernul pe care îl conduc nu va întreprinde nici act care să afecteze independenţa şi activitatea Curţii Constituţionale”. Îl întreprinde o oră mai târziu, prin ordonanţă de urgenţă. Curtea Constituţională pierde dreptul de a mai judeca hotărârile Parlamentului – deci inclusiv cele din ziua precedentă, prin care erau revocaţi şefii Camerelor şi Avocatul Poporului. Ordonanţa se publică imediat în Monitorul Oficial, înaintea hotărârilor din Parlament, astfel încât să fie aplicabilă şi acestora din urmă. Planificare ceas, la minut şi secundă.

Pentru ca după încă o zi, joi seara, guvernul să dea ultima lovitură legislativă, tot prin ordonanţă de urgenţă publicată instantaneu: abrogarea cvorumului de participare la referendum. Noul avocat al Poporului anunţă că nu are de gând să atace nici una din ordonanţele de urgenţă proaspăt adoptate, aşa că vineri, suspendarea preşedintelui şi convocarea referendumului de demitere devin o simplă formalitate.

Cele petrecute în intervalul 3-6 iulie au fost primii paşi, cruciali, din evenimentele care au însemnat criza constituţională de anul trecut. Fără ei, fără ambuscada impecabil organizată în tandem de Parlament şi de Guvern, nimic din ceea ce a urmat nu ar mai fi fost posibil să se întâmple. Unii uită acest lucru esenţial şi încearcă să rescrie istoria, căutând în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române definiţia exactă a sintagmei „lovitură de stat”. Şi pentru că anul trecut nu a ieşit armată în stradă, deci lipseşte unul dintre elementele constitutive ale definiţiei din DEX, ne prezintă evenimentele drept o frumoasă şi tragică luptă între democraţia reprezentată de ei şi diktatura reprezentată de ceilalţi. Nici internetul nu era în DEX acum 20 de ani, dar asta nu l-a împiedicat să existe.

Puţini dintre autorii tentativei de lovitură de stat parlamentară sau, dacă vreţi, ai puciului eşuat  – căci asta găsesc eu că a fost – înţeleg acum, la distanţă de un an, în ce aventură sinistră s-au băgat. Iar unul dintre cei care înţeleg pare a fi însuşi Victor Ponta. Chiar l-aş întreba, în speranţa unui răspuns sincer: cu mintea de acum, dar întorcându-se în timp cu un an, ce ar face în dimineaţa zilei de 3 iulie 2012?