Tarom anulează toate cursele din perioada 24-27 martie, pe ruta Bucureşti-Bruxelles. Blue Air redirecţionează cursele către Liege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania aeriană de stat Tarom a anulat toate cursele din perioada 24-27 martie, pe ruta Bucureşti-Bruxelles, după ce autorităţile belgiene au anunţat că Aeroportul Zaventem din Bruxelles va rămâne închis în continuare, după atentatele teroriste de marţi dimineaţă, soldate cu peste 30 de morţi.

UPDATE Blue Air redirecţionează cursele către Liege

Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat, joi, că redirecţionează cursele programate vineri şi sâmbătă dinspre România către Bruxelles spre aeroportul din Liege, oraş situat la 80 de kilometri de Bruxelles, măsura fiind aplicată şi în zilele anterioare, în condiţiile în care a primit informări de la autorităţile belgiene că aeroportul din Bruxelles va rămâne închis.

UPDATE Tarom anulează cursele din zilele 25, 26 şi 27 martie, pe ruta Bucureşti- Bruxelles

Tarom anulează cursele din zilele 25, 26 şi 27 martie, pe ruta Bucureşti- Bruxelles, pasagerii acestor zboruri urmând să fie reprogramaţi pe cursele Bucureşti – Amsterdam din zilele respective sau vor putea solicita reprogramarea pentru alte zile.

Dinspre şi către Amsterdam se va călători cu o aeronava Airbus A310 cu o capacítate de 209 locuri, iar pentru joi, „compania a asigurat o cursă suplimentară pe ruta Bucureşti - Amsterdam – Bucureşti, pentru a veni în întâmpinarea tuturor solicitarilor din partea pasagerilor“.

Pentru a-şi putea reprograma zborul, pasagerii trebuie să se adreseze: agenţiilor de turism de la care au cumpărat biletele; oricărei agenţii Tarom; pot suna la Call Centerul Tarom, 9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti) sau 021.2046464 sau 021.3034400 (pentru pasagerii din România).


Pasagerii care au cumpărate bilete pe zborurile operate de compania aeriană pe ruta Bucureşti - Bruxelles  vor fi acceptaţi, fără costuri suplimentare, pe zborurile Tarom spre şi dinspre Amsterdam, Paris, Londra, Frankfurt şi Munchen. Măsura s-a aplicat deja marţi şi miercuri.

După producerea atentatelor din Belgia, Tarom a anulat sau redirecţionat zborurile către Bruxelles. Până la atentatele de marţi, compania opera zilnic, în mod obişnuit, două curse dus-întors pe ruta Bucureşti-Bruxelles. 

Miercuri, operatorul aerian a instalat, temporar, un punct de lucru în Terminalul 2 din aeroportul Schipol Amsterdam, în fata liniei 12-13 de check–in. Totodată, pune  la dispoziţia pasagerilor din străinătate numerele de telefon ale reprezentanţilor Tarom de la Bruxelles  şi Amsterdam, pentru situaţii de urgenţă. 

Tarom se află în legătură permanentă cu Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe al României  (MAE) şi cu reprezentanţii ambasadelor României la Haga şi în Belgia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite