Să fie oare implicat binomul SRI-DNA în afacerile Hexi Pharma?

Nu-mi amintesc cu exactitate când anume, la ce vârstă, am auzit pentru prima dată cuvântul Securitate şi nici cuvântul securist. Am impresia că a fost totuşi foarte devreme din moment ce unul dintre slujbaşii la vedere ai respectivei instituţii, cineva care, din motive rămase necunoscute până azi, avea să se sinucidă la doar câteva zile după 22 decembrie 1989, beneficia de o mare notorietate în oraşul meu natal.

Ţin minte şi acum că îl vedeam aproape zilnic, la fel cum îl vedeam şi pe un alt coleg al său, trecând agale, cu mapa sub braţ, pe strada unde locuiam. Stradă care era foarte aproape de clădirea Spitalului. Fireşte, nu îmi erau cunoscute motivele respectivelor preumblări. Abia după decembrie 1989, aveam să aflu că instituţia deţinea exact în clădirea Spitalului o cameră conspirativă, unde bănuiesc că respectivii îşi dădeau întâlnire cu informatorii.

Fireşte, informaţia cu pricina, dobândită în zilele vălmăşiei informaţionale de după Revoluţie, a reprezentat pentru mine un argument în favoarea ideii omniprezenţei fostei Securităţi. Care, de altfel, în ultimii ani ai comunismului dinastic nu mai făcea nici un secret din sublinierea faptului că „ne supraveghează”. Cum oare mi-aş fi putut altfel explica faptul că ofiţerul ce se ocupa de liceul unde lucram nu făcea nici un secret din asta? Ba chiar îşi programa venirile pentru discuţiile periodice cu directorul astfel încât noi, profesorii, să fim în pauză şi să-l vedem că e „pe-aproape”. Mereu aproape.

Mai apoi, după Revoluţie, aveam să-i văd la televizor pe unii dintre capii fostei Securităţi. De la ministrul Iulian Vlad şi celebrul Nicolae Pleşiţă, despre care ştiam că există din emisiunile Europei Libere, la cei implicaţi în masacrul de la Timişoara. Nu am fost deloc impresionat de gradul lor de inteligenţă, dimpotrivă, aşa că n-am putut să nu mă întreb dacă ideea omniprezenţei nu a fost mai curând o armă de intimidare psihologică decât o realitate.

Imediat după Decembrie 1989, efectivele Securităţii au trecut în subordinea Armatei, iar imediat după nefericitele evenimente de la Târgu Mureş a fost înfiinţat SRI. Nu am înghiţit niciodată pe nemestecate gogoşile livrate de primul său director, dl. Virgil Măgureanu, privind gradul relativ scăzut de preluare al foştilor securişti de noul Serviciu. Însă de atunci au trecut, totuşi, 26 de ani, suficienţi pentru o selecţie naturală. Şi pentru o împrospătare nu doar de ordin biologic, ci şi mental şi comportamental al lucrătorilor Serviciului.

Tocmai de aceea, până nu demult, nu prea credeam în scenariul omniprezenţei binomului SRI-DNA, despre care a scris cu atâta încăpăţânare Ion Cristoiu. M-am bucurat, precum atâţia alţii, că DNA-ul condus de Laura Codruţa Kövesi chiar îşi face datoria şi am privit cu neîncredere aserţiunile referitoare la omnipotenţa directorului adjunct al SRI, generalul Coldea.

Scandalul dezinfectanţilor diluaţi livraţi de Hexi Pharma mă pune însă pe gânduri. Informaţiile de presă vorbesc despre faptul că doar în ultimii trei ani respectiva firmă a obţinut 9223 de contracte, dintre care 90% fără licitaţie. Hulpavi din fire, patronii firmei nu s-au mulţumit cu atât. Au profitat de controlul de tip mafiot pe care l-au obţinut asupra pieţei drept pentru care pe litrul de dezinfectant cumpărat din Germania cu 7, 9 euro cereau în România între 75 şi 100 euro.

Cum oare SRI-ul despre care Ion Cristoiu scrie aproape zi de zi că e prezent în tot şi în toate nu a aflat nimic despre această mega-afacere de corupţie? Fostul preşedinte al României, dl. Traian Băsescu, despre care ştim cu toţii că a avut o relaţie specială, de colaborare şi control strict al activităţii SRI spune că oamenii acestuia nu l-ar fi informat niciodată în legătură cu afacerea. Să nu fi ştiut oare generalul Coldea & prietenii nimic despre ea? Dacă e aşa, înseamnă că şi-au luat lefurile degeaba.

Pe de altă parte, altminteri atât de promptul DNA nu prea dă semne că ar dori să se implice chiar foarte mult în afacere. Oricum, nici joi, nici vineri, nici sâmbătă, nu am auzit-o pe doamna Kövesi lăsându-ne să înţelegem că Serviciul pe care îl conduce ar arde de nerăbdare să se implice.

Să aibă oare dreptate Ion Cristoiu atunci când afirmă că Hexi Pharma ar fi o afacere murdară protejată de binom? Să fie îndreptăţite oare acele ONG-uri care cer autorităţilor cercetarea unor posibile amestecuri ale SRI în afacerile Hexi Pharma? Şi să aibă oare dreptate şi cei ce vor ca tot scandalul să se spargă în capul guvernului Cioloş? În sprijinul căruia nu au sărit, în mod suspect, SRI, nici DNA şi nici preşedintele Klaus Iohannis. A cărui distanţare declarată de Executiv vine, după cum se poate lesne constata, în cel mai prost moment cu putinţă.

Nu cred deloc că dl. Cioloş şi echipa sa ar trebui să plece din cauza scandalului dezinfectanţilor. Mi se pare odioasă încercarea PSD şi a d-lui Victor Ponta de a profita politic şi electoral de situaţie. Dar că ministrul Sănătăţii, dl. Patriciu Achimaş-Cadariu trebuie să demisioneze sunt cum nu se poate mai sigur. Pentru că a minţit, a fost minţit sau s-a lăsat minţit. Şi pentru că recidivează. Altminteri, dacă dl. Cadariu rămâne, aşa cum par a dori şi dl. Cioloş, şi dl. Dîncu, concedierea ministrului Vlad Alexandrescu mi s-ar părea profund nedreaptă.