Rudel Obreja, după decizia din Gala Bute: „Oamenii care fac ceva pentru această ţară ajung la puşcărie şi sunt promovate lichelele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, marţi, în dosarul "Gala Bute" de magistraţii de la Curtea Supremă. Acesta a declarat că o felicită pe Elena Udrea pentru faptul de a nu fi ajuns la închisoare.

"Este o mizerie ce se întâmplă, mă aşteptam să fiu achitat şi să fiu răsplătit pentru ceaa ce am făcut eu pentru România. Dar iată că oamenii care fac ceva pentru această ţară ajung la puşcărie şi sunt promovate lichelele care au vândut ţara", a declarat Rudel Obreja, citat de cotidianul pentru ProSport.

„Sunt un luptător, am luptat o viaţă întreagă! Nu va fi un final aici, voi lupta până la capăt. Nu îmi este teamă de închisoare, mie nu îmi este frică nici de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu face rău, alţii fac.Vom continua să lucrăm împreună cu avocaţii, pentru o eliberare mai rapidă”, a completat fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box.

Acesta a felicitat-o în schimb pe Elena Udrea pentru faptul de a nu fi ajuns la închisoare. „O felicit pe Elena Udrea pentru faptul că nu a ajuns la închisoare, nu merita să ajungă la închisoare.”, a spus Rudel Obreja.

Potrivit deciziei magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Rudel Obreja are de executat cinci ani de închisoare în dosarul Gala Bute, pentru complicitate la luare de mită. În aceeaşi cauză, judecătorii au admis o solicitare a fostului preşedinte a Federaţiei Române de Box, iar acuzaţiile de evaziune fiscală au fost desfiinţate.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi trei ani pentru încă o infracţiune de evaziune fiscală, instanţa contopind pedepsele şi dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la 'Gala Bute', prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite