Papa Francisc, la Blaj, după beatificarea celor şapte episcopi: Apar ideologii care încearcă să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto AFP
Foto AFP

Papa Francisc a îndemnat, duminică, la Blaj, în discursul susţinut pe Câmpia Libertăţii, la păstrarea credinţei şi la luptă împotriva unor „noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase“. În acelaşi discurs, Sfântul Părinte a făcut apel la toleranţă.

„Dragi fraţi şi surori, chiar şi astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase. Colonizările ideologice dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieţii, a căsătoriei şi a familiei şi dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca şi cele din trecut. în mod deosebit tinerilor noştri şi copiilor, lăsăndu-i fără rădăcini din care să poală creşte. Sunt voci care, semănând teamă şi diviziune, vor să şteargă şi să îngroape cea mai preţioasă moştenire pe care aceste ţinuturi au văzut-o nâscându-se", a spus Sfântul Părinte.

 În Omilia rostită în tilul slujbei religioase, Suveranul Pontif a amintit de Edictul de la Turda, din 1586, care sancţiona radicalismul şi promova un act de toleranţă religioasă, unul dintre primele cazuri din Europa de acest tip.

„Aş dori să vă încurajez să duceţi lumina Evangheliei la contemporanii noştri şi să continuaţi să luptaţi, ca aceşti Fericiţi, împotriva acestor noi ideologii care apar. Să fiţi mărturisitori ai libertăţii şi ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea şi dialogul asupra diviziunilor, incrementând fraternitatea de sânge, care îşi găseşte originea în perioada de suferinţă în care creştinii, divizaţi în decursul istoriei s-au descoperit a fi mai apropiaţi şi mai solidari. Să vă însoţească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Preacuratei Fecioare Maria şi mijlocirea noilor Fericiţi“, a spus Papa în încheierea mesajului său.

Zeci de mii de pelerini participă duminică, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, la Sfânta Liturghie, executată după ritualul greco-catolic, la începutul căreia Papa Francisc i-a beatificat pe cei şapte episcopi martiri: eprezentanţi ai Bisericii Române Unite - Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu. La ceremonia de pe Câmpia Libertăţii participă preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă şi alte personalităţi politice.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite