Moartea vine pe şosele o dată la patru ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.300 de oameni au murit, anul trecut, în accidente de circulaţie, media fiind de un deces la aproximativ patru ore. Statistic, în fiecare zi a lui 2010, în România s-au produs 25 de accidente grave, şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 23 au fost rănite.

Singura veste bună este că cifrele „negre" ale anului trecut - 9.190 de accidente grave, 2.358 de decese şi 8.453 de răniţi - sunt semnificativ mai mici decât cele înregistrate în 2009. Rapoartele poliţiei arată că numărul evenimentelor rutiere a scăzut cu 9,7% în anul 2010, faţă de 2009, numărul morţilor cu 15,6%, iar cel al răniţilor cu 7,8%.

Şosele însângerate şi familii distruse în urma accidentelor din 2010. De vină sunt alcoolul şi viteza FOTOGALERIE

Şosele însângerate, morţi şi victime în întreg Banatul


O femeie de 82 de ani a ars de vie în propria casă. Se crede că focul ar fi fost pus intenţionat.

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a explicat că „această diminuare este urmarea numeroaselor campanii de prevenire a accidentelor şi a faptului că participanţii la trafic au început să conştientizeze că încălcarea regulilor de circulaţie nu aduce nimic bun, ci, mai degrabă, răniri foarte grave, decese sau amenzi, la care se adaugă, în multe cazuri, şi costurile reparaţiilor autovehiculelor implicate în accidente". Statisticile relevă faptul că şoferii au provocat, anul trecut, aproape 7.000 de accidente, adică aproximativ 76% din totalul cazurilor. Bărbaţii comit la volan cele mai multe greşeli cu urmări grave. În 2010, peste 6.200 de şoferi bărbaţi şi doar 660 de şoferiţe au fost implicate într-un accident din vina lor. Rapoartele mai arată că 693 de accidente au fost produse de minori.Şi pietonii au o mare parte din vină: ori traversează prin locuri nemarcate, ori nu se asigură când folosesc trecerile semnalizate.

Viteză şi imprudenţă, combinaţia fatală

Principalele cauze ale accidentelor de circulaţie sunt viteza excesivă şi neadaptată la condiţiile de drum, neacordarea de prioritate şi conducerea imprudentă. Peste 320 de oameni au murit în 2010 şi alţi aproximativ 1.200 au fost grav răniţi în 1.150 de accidente produse din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de trafic. 

Neacordarea de prioritate a produs peste 1.260 de accidente grave, soldate cu 164 de morţi şi 1.214 de răniţi grav.  Şi conducerea sub influenţa alcoolului a fost una dintre cauzele generatoare de accidente. Peste 40 de persoane au murit şi alte 218 au fost rănite grav, în urma a 225 de accidente produse de şoferi băuţi. De altfel, cel mai beat şofer bărbat depistat în 2010 conducând pe drumurile publice a avut o alcoolemie de 2,65 la mie. În 2009, un alt şofer a fost prins în trafic conducând cu o alcoolemie de 2,99 la mie. Nici femeile nu s-au lăsat mai prejos. Cea mai beată şoferiţă prinsă anul trecut în trafic, avea o alcoolemie de 1,01 la mie, iar în 2009, etilotestul a indicat pentru o altă doamnă, o alcoolemie de 1,2 la mie.

Agresivi la volan

Comportamentul agresiv al şoferilor şi legile prea blânde duc la producerea unor accidente foarte grave. De altfel, chiar dacă numărul accidentelor a scăzut faţă de anii precedenţi, statisticile arată că România încă este ţara cu cea mai mare rată a mortalităţii pe şosele şi cu cele mai grave accidente din Uniunea Europeană.

Specialiştii în circulaţie explică acest comportament violent al şoferilor prin faptul că aceştia sunt frustraţi în viaţa de zi cu zi, iar condusul este pentru ei o prelungire a cotidianului, a lipsurilor materiale şi spirituale.
Potrivit generalului în rezervă Virgil Vochină, „există studii care demonstrează că şoferii care depăşesc imprudent şi ilegal suferă de fapt de «complexul de stânga»". Aceşti oameni nu excelează pe niciun plan şi atunci simt nevoia de a fi undeva în frunte. Astfel, depăşesc tot ce le stă în cale, punând în pericol atât viaţa sa, cât şi pe a celorlalţi participanţi la trafic".

Minorul şi nonagenarul

Cel mai vârstic şofer vinovat de un accident rutier în 2010 are 90 de ani, iar cel mai tânăr este un copil de 9 ani. Statisticile arată că cele mai multe accidente sunt produse de persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite