Ca profesor în Franţa îl pot asigura că nu s-au redeschis deloc şcolile. Este un calendar care prevede acest lucru, fără universităţi, dar începând din 11 mai. Pe baza de voluntariat al părinţilor, care vor decide dacă îşi trimit sau nu copiii la şcoală.

În aceste condiţii, cu cine „în Franţa“ a vorbit ministrul Nelu Tătaru?

Ce fel de exprimare este aceasta, la un asemenea nivel, mai ales când se prezintă nişte informaţii grave?

Care sunt cazurile de „infectare şi în rândul copiilor, şi în cel al cadrelor didactice“ despre care vorbeşte?

Pe fond, îngrijorarea sa este legitimă. În Franţa, Consiliul ştiinţific a declarat că a propus deschiderea creşelor şi şcolilor de-abia în septembrie, dar că a luat act de „decizia politică“ de redeschidere după 11 mai. Iar probele scrise ale Bacalaureatului au fost anulate. 

ACTUALIZARE: Exemplul unei redeschideri experimentale a şcolilor în Franţa a fost preluat şi de preşedintele Klaus Iohannis, care a declarat că „Avem un exemplu din Franţa, unde într-o provincie s-a deschis experimental şcoala, şi experimentul nu a decurs foarte bine. După puţine zile, zeci de elevi au fost testaţi pozitiv şi mai mulţi dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă.”

Am solicitat un punct de vedere Ministerului Educaţiei din Franţa. Acesta a confirmat ceea ce am scris în articol: „În Franţa, nici o şcoală nu a fost deschisă în mod experimental.

În plus au precizat că există „o singură formă de primire a elevilor, care este cea dedicată copiilor personalului medical şi celui care este indispensabil pentru siguranţa internă.” Dar această organizare există „de la începtul închiderii şcolilor”.