Mii de români vor „case verzi“ pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul vizează schimbarea sistemelor clasice de încălzire cu unele ce utilizează energia regenerabilă. Valoarea proiectelor depuse se ridică la suma de 22 de milioane de lei, a declarat azi Laszlo Borbely, ministrul Mediului.

Craiova: Oltenii se apără de criză construindu-şi „Casa Verde“

„Foarte multă lume spunea ca programul nu se poate face doar pentru persoane fizice, dar le-am demonstrat că se poate şi chiar în condiţii bune“, a precizat Borbely.

Cele mai multe dosare depuse sunt din Bihor ( 541), Harghita (424) şi Covasna (192).
Bugetul alocat programului Casa Verde pentru anul acesta este de 110 milioane de lei, sumă ce poate fi suplimentată, potrivit ministrului Mediului. Solicitanţii primesc până la 6.000 de lei pentru instalarea de panouri solare şi centrale pe peleţi şi până la 8.000 de lei pentru instalarea de pompe de căldură.

Dosarul trebuie depus la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului şi trebuie să cuprindă:

- cererea de finanţare,
- copie după actul de identitate,
- extrasul de carte funciara sau autorizaţia de construcţie în cazul locuinţelor aflate în construcţie,
- adeverinţă care să certifice că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat sau local
- o adeverinţă care să ateste existenţa contului bancar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite