Mentorii „savanţilor puşcăriilor“, la cenaclul DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Becali a fost audiat de procurorii DNA în dosarul lucrărilor ştiinţifice FOTO Inquam Photos
George Becali a fost audiat de procurorii DNA în dosarul lucrărilor ştiinţifice FOTO Inquam Photos

Profesorii universitari care au girat „literatura de puşcărie“ sunt verificaţi de procurori dacă nu cumva au acţionat coroborat, astfel încât „savanţii“ să iasă mai repede din spatele gratiilor. În atenţia DNA sunt nume grele, precum ÎPS Teodosie, mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza, fostul procuror militar Dan Voinea sau fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Ancheta în dosarul „Savanţii puşcăriilor “ ajunge la profesorii universitari care au girat aşa-zisele lucrări ştiinţifice ale deţinuţilor, prin care zeci de VIP-uri condamnate au reuşit să iasă mai devreme din închisoare. Astfel, performanţele uluitoare ale savanţilor puşcăriilor de a scrie zeci de cărţi în timp-record nu ar fi fost posibile fără aportul cadrelor universitare, care au transformat într-o adevărată industrie recomandările date „scriitorilor“ din spatele gratiilor.

Cu cele cinci cărţi scrise în puşcărie, George Becali este unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai literaturii de penitenciar. El a ajuns din nou, miercuri, în faţa procurorilor anticorupţie. De această dată milionarul din Pipera a dat explicaţii în dosarul lucrărilor ştiinţifice. El a fost audiat, deocamdată, în calitate de martor, dar nu este exclus ca, în urma cercetărilor, Becali să primească alt statut în acest dosar.

DNA s-a autosesizat la începutul acestui an în acest caz după ce s-a înregistrat un număr record de deţinuţi care au scris cărţi în penitenciare pentru a scăpa mai repede din spatele gratiilor. Din datele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani, printre aceştia numărându-se George Becali, George Copos, Cătălin Voicu, Miron Mitrea, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu şi Ioan Niculae. Conform Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare.

Urmărire penală „in rem“

Ancheta în acest dosar este încă la început şi nu s-a început urmărirea penală faţă de vreo persoană. Deocamdată, procurorii fac cercetări in rem (faţă de fapte – n.r.), pentru favorizarea făptuitorului, ancheta vizând profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările ştiinţifice ale deţinuţilor, reprezentanţi ai editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor care au propus eliberarea. „Pentru a profita de lacunele legii, s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanţi ai unor edituri şi membri ai comisiilor din penitenciare, care au acţionat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări ştiinţifice, iar pedepsele aplicate de instanţe să se considere ca executate“, susţin procurorii DNA.

Mai multe cadre universitare ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanţă ştiinţifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării şi fără a cunoaşte viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate.

„Aceste recomandări ar fi avut o natură generică şi ar fi fost folosite, uneori, în aceeaşi formă, pentru elaborarea unor multiple lucrări cu caracter ştiinţific“, au mai arătat procurorii.
Ministerul Justiţiei caută soluţii

În urma scandalului declanşat de proliferarea „literaturii de puşcărie“, Guvernul a suspendat până la 1 septembrie 2016 aplicarea articolului de lege care prevede scurtarea pedepselor „savanţilor“. Între timp, autorităţile încearcă să găsească o soluţie pentru ca numai deţinuţii care elaborează lucrări ştiinţifice reale să beneficieze de reducerea pedepselor.

Potrivit ministrului Justiţiei, Raluca Prună, până la sfârşitul lunii iunie Guvernul va trebui să decidă dacă se prelungeşte suspendarea articolului de lege, dacă se anulează sau dacă articolul va fi abrogat.

Profesorii aflaţi în vizorul DNA

Pe lista îndrumătorilor  apar nume la fel de grele ca cele ale condamnaţilor. ÎPS Teodosie, mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza, fostul procuror militar Dan Voinea, fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, sociologul Dan Dungaciu, rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, prof. univ. Viorel Cojocaru, sau politologul Dan Pavel sunt doar câţiva dintre cei care i-au ajutat pe deţinuţi în aspiraţiile academice. Recordul este deţinut de Ion Marin, jurnalist şi profesor de Drept şi Ştiinţe Politice. El este cel mai prolific girant al unor volume redactate în închisoare: are la activ 20 de titluri, semnate de Sorin Roşca Stănescu, Dan Diaconescu, Dan Păsat şi alte nume sonore.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite