La începutul săptămânii, pe data de 19 martie, Curtea Constituţională a calificat drept neconstituţională legea prin care se înfiinţa un liceu maghiar la Târgu Mureş.
Dacă pot înţelege
dezamăgirea cetăţenilor de etnie maghiară, păcăliţi încă o dată de politicieni,
indiferent de naţionalitate, vorba
lui Nicolae Ceauşescu, mi-e mult mai greu să le dau dreptate căpeteniilor
partidelor maghiare din România, deghizate sau nu în uniuni mai mult sau mai puţin
culturale.
Mi se pare
complet nejustificată dramatizarea efectelor deciziei CCR şi complet
inadmisibile comentariilor în conformitate cu care astfel România s-ar fi
dovedit iarăşi a fi o ţară neeuropeană.
Curtea
Constituţională nu şi-a făcut decât datoria. Fiindcă, în realitate, înfiinţarea/redeschiderea
atât de controversatului liceu maghiar din Târgu Mureş se făcea cu încălcarea
crasă a legilor în vigoare. Nu a fost decât consecinţa unei înţelegeri politice
dintre PSD şi UDMR. Preţul pe care social-democraţii români îl plăteau UDMR
pentru sprijinul acordat atunci când s-a pus problema trântirii guvernului Grindeanu ori modificarea cu cântec a trei
dintre legile justiţiei.
Toate formaţiunile
politice din România, nu numai PSD şi UDMR,
nu obosesc să clameze că doresc din tot sufletul depolitizarea învăţământului. Însă nu se
sfiesc să bată palma cum nu se poate mai politic atunci când interesul poartă
fesul.
Ni se tot
repetă că nimeni, încă şi mai puţin oamenii politici, nu ar avea dreptul să
pună la îndoială deciziile CCR. Cu toate acestea hotărârile CCR pot să fie
contestate, blamate, afurisite atunci când ele nu convin cuiva. În cazul de faţă,
UDMR.
Nu ştiu dacă
cei care contestă hotărârea CCR din data de 19 martie au văzut filmul Ghici cine vine la cină cu Spencer
Tracy. I-aş sfătui să facă. Îşi vor regăsi modelele de gândire în personajele
filmului. Chiar dacă nimeni, nici din conducerea PSD, nici din aceea a UDMR nu
are farmecul celebrului actor america de odinioară.