Nemuritorii, unii deveniţi astfel pe merit, alţii prin înalt ordin de partid, i-au îndeplinit automat dorinţa, călcându-şi pe conştiinţă, regăsindu-şi şi curajul, şi demnitatea doar după decembrie 1989. Atunci când i-au exclus, în ianuarie 1990, pe cei doi semi-analfabeţi dintre membrii Academiei. Adică după ce respectivii au devenit nişte fantome.

Fantome cărora, iată, acum 84 dintre ei, o parte nume respectabile, alţii foşti colaboraţionişti notorii (Dumitru Radu-Popescu), alţii posesori de certificate de foşti oameni de nădejde ai Securităţii (Dan Berindei) le plătesc un descalificant tribut prin pretinsul apel la unitate dat publicităţii zilele trecute.

Nu ştiu care dintre cei trei iniţiatori l-a conceput, l-a pus pe hârtie şi cui anume ar urma să îi fie plătite cuvenitele drepturi de autor pentru sus-menţionatul pronunciament eroi-comico-satiric, însă respectiva persoană este un excepţional, un trist amestec de Rică Venturiano instalat  în postul de redactor şef al unei gazete naţionalisto-pesediste, de reîntruchipare a lui Dumitru Popescu-Dumnezeu sau a lui Ilie Ceauşescu, de nostalgic al istoriei de parastas, patriotarde, aflată la mare preţ în vreme naţional-comunismului despotic, un manipulator precum aceia care pe vremuri ne cereau să încetăm a-i mai contesta, mă rog, a-i vorbi de rău pe Ceauşescu şi regimul său fiindcă dacă o facem le dăm apă la moară ruşilor care de abia aşteaptă să găsească vreun motiv ca să ne ocupe.

Subliminal, textul celor 84 de academicieni ai României ne invită să stăm strâns uniţi în jurul PSD, al guvernanţilor, adică al plagiatorilor, să nu ne mai agităm atâta, să nu mai protestăm  că astfel am pune în primejdie unitatea României. Cred că dintre aceşti 84 de academicieni ar putea fi selectat în viitor un foarte milităros ministru de Interne. Mereu e loc pentru etalarea unor noi valenţe care e păcat să se risipească.

Bogăţia de idei peltice, caraghioase, de un comic involuntar, retrograde ale respectivului apel este extrem de mare ceea ce nu înseamnă însă că ar putea fi camuflat faptul că textul este unul în perfect acord cu cele declamate de pe la felurite tribune de inşi precum Călin-Popescu Tăriceanu sau Liviu Dragnea. Cărora cei 84 de semnatari ai unor apel care se încheie furtunos, mai ceva ca un patriotard mega-discurs de odinioară al lui Nicolae Ceauşescu, le servesc drept aghiotanţi ideologici. Drept pentru care dl. Tăriceanu le-a mulţumit recunoscător. Or, a fi lăudat în aceste zile de preşedintele Senatului României echivalează cu o insultă, cu o ofensă la adresa inteligenţei şi a bunului simţ.

În anii 50 Maria Banuş se adresa Americii, în anii 70 Ceauşescu vorbea despre vocaţia europeană a României Socialiste, iar azi academicienii noştri, cum spuneam mai sus, unii cu condicuţă, vor să fie ascultaţi de întreg Pământul. E şi aceasta o formă de progres. Progres nostalgic comunist, fireşte.

E clar. Fantoma lui Nicolae Ceauşescu îi bântuie dramatic, nu le îngăduie somnul, dar îi şi trimite în ridicol şi derizoriu pe o parte dintre academicienii României.