
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR - CH) şi Societatea Academică din România cer procurorilor anticorupţie să cerceteze acuzele din presă privind folosirea abuzivă a echipajelor poliţiei rutiere. Asta ca urmare a informaţiilor potrivit cărora vicepremierul Gabriel Oprea a avut, de la începutul anului, peste 1.600 de misiuni de urgenţă doar în Bucureşti.
Din punct de vedere legal, doar patru persoane beneficiază de coloană oficială: preşedintele ţării, premierul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Potrivit legii, ministrul de Interne beneficiază de coloană oficială, dar doar în situaţii de urgenţă.
O săptămână întârziere
Ministrul Afacerilor Interne a refuzat sistematic, timp de o săptămână, să dezvăluie de unde venea şi unde s-a deplasat în seara accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină. De asemenea, demnitarul s-a eschivat să precizeze dacă a fost vorba de o deplasare de urgenţă, singura situaţie în care un ministru poate beneficia legal de coloană oficială.
Încolţit marţi de ziarişti, pe holurile Parlamentului, vicepremierul nu a putut evita întrebările, însă a ocolit răspunsurile la obiect. „Eram la serviciu, se va dovedi, se va dovedi de unde am venit. La Parchet trebuie să spunem aceste lucruri. Unde am fost se va dovedi la Parchet, am fost la instituţii. Am fost la instituţii ale statului român, se va spune la Parchet“, a afirmat Oprea.
Întrebat care era urgenţa deplasării din 20 octombrie, astfel încât să fie necesară prezenţa unui echipaj al Poliţiei Rutiere în coloana sa, Oprea a spus: „Urgenţa, este vorba doar de un echipaj de poliţie pe care l-a avut întotdeauna orice ministru de interne, sunt norme, instrucţiuni, iar Parchetul va stabili cu adevărat adevărul. Nu avem nimic de ascuns, eram la serviciu, tragedia este că a murit un coleg în timpul serviciului“.
El a mai spus că la Ministerul de Interne s-au făcut investiţii şi cele mai multe dintre motocicletele poliţiştilor sunt noi. „Ştiu că anul acesta s-au făcut investiţii, inclusiv toate motocicletele cele mai multe sunt noi. Din păcate a murit un tânăr la datorie, s-a făcut omeneşte tot ce se putea pentru el, în 3 minute jumătate a venit SMURD-ul, s-au luat toate măsurile. Am explicat foarte clar cum s-a produs accidentul. Voi răspunde ca martor la toate întrebările“, a mai arătat Gabriel Oprea.
Poliţistul Gigină, mort în timpul misiunii
Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină, în vârstă de 28 de ani, a murit pe 20 octombrie după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la ţeava de gaze pe mijlocul străzii Ştirbei Vodă din Capitală. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.00, iar afara ploua.
Deşi iniţial reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că Gigină se îndrepta către un post de fluidizare a traficului, la două zile de la accident, Poliţia a emis un comunicat de presă în care se preciza că poliţistul făcea parte din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: