DNA despre frăţia penalilor din Parlament: „Modificările la Codul Penal ar îngreuna identificarea şi pedepsirea infractorilor”

Iniţiativa deputaţilor de modificare a Codului Penal ar diminua semnificativ eficienţa procurorilor anticorupţie, ar îngreuna identificarea şi pedepsirea infractorilor şi ar afecta sever statutul procurorilor în cadrul sistemului judiciar. Asta arată Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un punct de vedere privind iniţiativa parlamentarilor PSD care vor să modifice Codul Penal pentru a pune frână anchetelor procurorilor.

Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis Ministerului Justiţiei un punct de vedere cu privire la iniţiativa parlamentarilor în care arată că „adoptarea propunerii ar diminua semnificativ eficienţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ar afecta în mod sever statutul procurorilor în cadrul sistemului judiciar”. 

În acest sens, procurorii anticorupţie susţin că „modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată, având în vedere că noile coduri au fost adoptate recent de Parlamentul României, în urma unor dezbateri îndelungate, care au implicat toate părţile interesate”. 

„Legislaţia penală trebuie să realizeze un echilibru între nevoia societăţii de a trage la răspundere toate persoanele care au săvârşit infracţiuni şi drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate, însă modificările propuse ar altera acest echilibru şi ar îngreuna identificarea şi pedepsirea infractorilor”, se arată în punctual de vedere al DNA.

Legea actuală protejază drepturile omului

Mai mult, potrivit sursei citate, dispoziţiile actuale protejează drepturile fundamentale ale persoanelor într-o manieră care corespunde standardelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se justifică adoptarea unor noi standarde care nu au corespondent în tradiţia juridică română sau în legislaţiile altor state europene.

Pe de altă parte, stabilirea unor reguli de procedură exclusiv pentru procuror, nu şi pentru ceilalţi participanţi la procesul penal care exercită aceleaşi atribuţii, este atipică şi indică faptul că propunerea urmăreşte limitarea capacităţii investigative a organelor de urmărire penală.

Ce spun procurorii anticorupţie despre modificările propuse pentru Codul de Procedură Penală

1. Propunerea de modificare a art. 103 alin. 2 Codul de procedură penală (C.p.p.), prin introducerea sintagmei „Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea ca acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială” (în loc de îndoială rezonabilă) vizează impunerea unui standard de probaţiune care este imposibil de atins.

În toate sistemele moderne de drept, prezumţia de nevinovăţie a inculpatului corespunde obligaţiei acuzării de a dovedi săvârşirea infracţiunii „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Acest concept, care a fost fundamentat în literatura juridică în secolul al XVIII-lea şi se regăseşte formulat expres în legislaţia şi jurisprudenţa mai multor state (Franţa, Marea Britanie, Statele Unite) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, echivalează cu convingerea judecătorului că inculpatul a săvârşit infracţiunea de care este acuzat.

Orice îndoială rezonabilă se interpretează în favoarea inculpatului, ca o expresie a prezumţiei sale de nevinovăţie. 

Adoptarea textului propus ar atrage imposibilitatea de a dovedi săvârşirea unei infracţiuni la standardul impus de legiuitor şi ar rupe sistemul juridic român de dreptul internaţional.

2. Modificarea art. 106 din Codul de Procedură Penală, prin introducerea obligativităţii de a înregistra audio – video toate declaraţiile administrate în cursul urmăririi penale şi a de a inscripţiona un suport separat pentru fiecare declaraţie, poate îngreuna soluţionarea cauzelor, în măsura în care nu este însoţită de resurse umane şi materiale suplimentare pentru organele judiciare.

Sancţiunea automată a nulităţii nu se justifică, având în vedere că, prin consemnarea declaraţiei în scris de organul judiciar, care îşi asumă corectitudinea celor consemnate, confirmată de persoana audiată şi în prezenţa tuturor avocaţilor care doresc să îşi exercite dreptul de asistenţă, sunt asigurate suficiente garanţii cu privire la respectarea procedurii.

Suplimentar, noul cod a introdus obligativitatea înregistrării declaraţiilor date de suspecţi şi inculpaţi, atunci când există condiţii tehnice. Extinderea acestor prevederi la toate audierile şi formalităţile suplimentare prevăzute în propunerea legislativă presupun dotări suplimentare şi personal auxiliar suplimentar, care să desfăşoare aceste activităţi.

Urmărirea penală se desfăşoară adeseori în regim de urgenţă, prin audieri concomitente sau efectuate la locul săvârşirii unei infracţiuni, astfel încât există situaţii în care nu se poate realiza înregistrarea declaraţiilor din motive tehnice. Anularea acestor declaraţii, în lipsa oricărei vătămări, nu se justifică şi poate avea ca efect doar imposibilitatea tragerii la răspundere penală a unor infractori.

3. Prin introducerea unui nou alineat la art. 106 ar fi introdusă asistenţa juridică obligatorie în cursul urmăririi penale pentru toţi suspecţii şi inculpaţii, indiferent de natura cauzei. Această prevedere trebuie însoţită de asigurarea de resurse materiale suplimentare pentru plata avocaţilor din oficiu, având în vedere că în prezent cazurile de asistenţă juridică obligatorie sunt limitate.

4. Modificarea art. 131 C.p.p., prin introducerea caracterului obligatoriu al confruntării solicitate de inculpat, încalcă un principiu fundamental al procesului penal.

Toate probele sunt administrate numai dacă sunt utile şi pertinente pentru aflarea adevărului. Pe de altă parte, dacă această condiţie este îndeplinită, administrarea unei probe apare ca obligatorie pentru organul judiciar.

În aceste condiţii, inculpatul ar putea cere confruntarea cu o persoană care are statut de martor ameninţat sau de investigator sub acoperire, situaţii care ar contraveni normelor procedurale de desfăşurare a urmăririi penale, căci aceste persoane nu ar mai beneficia de vreo protecţie fizică şi legală.

Textul propus poate atrage întârzieri nejustificate în soluţionarea unei cauze dacă inculpatul solicită să fie confruntat cu toţi inculpaţii şi părţile unei cauze, chiar dacă nu există contradicţii între declaraţii, sau dacă solicită în mod repetat să fie confruntat cu aceleaşi persoane pentru dovedirea unor împrejurări diferite.

Confruntarea trebuie să aibă acelaşi regim ca toate celelalte mijloace de probă, fiind supusă cenzurii motivate a organului judiciar. 

5. Modificarea art. 139 alin. 4, prin excluderea raportului dintre avocat şi suspect dintre situaţiile care pot forma obiectul supravegherii, chiar atunci când aceştia pregătesc săvârşirea unei infracţiuni, echivalează practic cu reglementarea unei impunităţi pentru anumite categorii de fapte.

În acest mod, un contract de asistenţă juridică încheiat cu caracter formal ar atrage imposibilitatea absolută a interceptării convorbirilor dintre părţile contractului, care ar putea astfel săvârşi împreună orice infracţiuni, cunoscând că nu pot fi detectaţi.

6. Abrogarea art. 141 C.p.p.. privind autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, pe o perioada strict determinată, ar lipsi organele de urmărire penală de un instrument esenţial în combaterea criminalităţii grave.

În practica organelor judiciare sunt numeroase situaţii în care acestea sunt sesizate că o infracţiune (luare de mită, trafic de droguri, omor) se va săvârşi în scurt timp. În aceste situaţii, aflarea adevărului presupune o reacţie rapidă pentru surprinderea în flagrant a infractorilor, iar timpul aflat la dispoziţie nu ar permite sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi.

Chiar dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează propunerea în aceeaşi zi în care a fost sesizat, parcurgerea întregii proceduri presupune o întârziere de mai multe ore în care momentul operativ poate fi pierdut, iar tragerea la răspundere penală a infractorilor imposibilă.

7. Modificarea art. 173 C.p.p.. referitor la numirea experţilor nu se justifică, având în vedere că eventualele incompatibilităţi invocate în cuprinsul propunerii pot fi soluţionate prin aplicarea regulilor prevăzute de art. 174. Propunerea nu prevede care ar fi instituţiile prevăzute de lege care ar urma să desemneze expertul, în condiţiile în care există diferite forme de reglementare a profesiei pentru diferitele domenii de expertiză, iar în domeniile strict specializate pot fi desemnaţi experţi pentru care nu există nicio astfel de reglementare.

Pentru aceleaşi argumente, este necesară menţinerea alineatului 2, referitor la posibilitatea desemnării de experţi din străinătate. 

8. Modificarea art. 175 C.p.p., prin introducerea unei interdicţii absolute pentru expert de a se raporta la concluziile unui raport de constatare anterior, poate îngreuna aflarea adevărului. Expertul trebuie să se raporteze la toate datele existente şi care îi sunt utile pentru formularea concluziilor, nu doar la nişte elemente prestabilite în mod arbitrar.

Argumentaţia iniţiatorilor cu privire al posibilitatea ca procurorul să direcţioneze ancheta cu rea credinţă într-un sens defavorabil inculpatului reprezintă o speculaţie incompatibilă cu natura ştiinţifică a unui raport de constatare şi de expertiză.

9. Modificarea art. 178, referitoare la raportul de expertiză, este inutilă, în condiţiile în care, în reglementarea actuală, vinovăţia unei persoane nu poate face obiectului unei expertize, fără a fi necesară o menţiune suplimentară expresă în acest sens.

10. Modificarea art. 202 prin introducerea condiţiei ca o măsură preventivă să fie dispusă numai dacă există probe din care rezultă vinovăţia dincolo de orice îndoială este incompatibilă cu natura şi scopul măsurilor preventive.

Măsurile preventive se dispun în timpul procesului penal, pentru a garanta buna sa desfăşurare. Înainte de pronunţare unei hotărâri judecătoreşti cu privire la fondul cauzei, pe baza întregului probatoriu, nimeni nu poate formula o concluzie de certitudine cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, mai ales la standardul de probaţiune cerut în propunere.

Adoptarea textului ar avea ca efect, practic, imposibilitatea de a se dispune orice măsură preventivă, în orice cauză, anterior condamnării inculpatului. 

11. Modificarea art. 223 cu privire la condiţiile de aplicare a arestării preventive ar atrage imposibilitatea dispunerii acestei măsuri preventive anterior condamnării, prin introducerea sintagmei „numai dacă există probe concrete din care rezultă, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a săvârşit o infracţiune”.

12. Modificarea art. 224 şi 225, prin excluderea denunţului dintre elementele care pot fi avute în vedere la aprecierea unei măsuri preventive este în contradicţie cu principiile procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică şi scopul general al bunei desfăşurări a procesului penal trebuie apreciate pe baza tuturor elementelor cauzei, nu doar pe baza unor criterii selectate în mod arbitrar. Atitudinea unei persoane este un element esenţial pentru a aprecia situaţia acesteia, iar formularea unui denunţ a fost considerată de legiuitor o cauză importantă de atenuare a pedepsei. Această gravitate a se reflectă şi la momentul alegerii unei măsuri preventive, care este în toate situaţiile cenzurată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Legiuitorul nu poate impune unui judecător să se raporteze doar la anumite elemente când apreciază o situaţie de fapt, întrucât acest proces de analiză reprezintă o componentă a procesului de deliberare ce intră în atributul exclusiv al puterii judecătoreşti.

13. Modificarea art. 542 C.p.p. nu aduce elemente suplimentare esenţiale faţă de situaţia existentă, însă menţionarea expresă a caracterului obligatoriu al acţiunii în regres poate fi considerată ca o formă de presiune la adresa magistraţilor care soluţionează cauze complexe.

Reglementările actuale prevăd deja că exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau culpă gravă de către un magistrat, care a provocat în acest mod daune unei persoane, atrage, după caz, răspunderea penală, disciplinară şi materială.

Textul propus conţine doar o normă generală, care nu schimbă condiţiile răspunderii reglementate în legile speciale, însă poate duce la un exces de reglementare în materie.

Interpretarea normelor penale este o activitate care, prin natura ei, poate duce la soluţii diferite ale unor profesionişti, mai ales în cauzele atipice, cu privire la care nu există o practică judiciară consolidată. În toate sistemele juridice există inculpaţi achitaţi ori persoane condamnate în primă instanţă achitate în căile de atac, acesta fiind tocmai scopul pentru care sunt reglementate filtre succesive care să garanteze prezumţia de nevinovăţie.

Apariţia unei asemenea situaţii nu poate atrage automat o acţiune în daune împotriva magistraţilor implicaţi decât în acele situaţii în care le-a fost stabilită reaua credinţă sau culpa gravă, aşa cum este reglementat în prezent.

Ce spun procurorii anticorupţie despre modificările propuse pentru Codul Penal

1. Modificarea art. 39 Codul penal (Cp), prin limitarea pedepsei rezultante în cazul concursul de infracţiuni la maximul special al celei mai grele pedepse, reprezintă o îndepărtare de tradiţia dreptului penal şi poate crea situaţii nejustificat de blânde pentru unii infractori.

În regimul vechiului Cod penal, maximul special putea fi sporit cu până la 5 ani, iar în regimul actual cumulul pedepselor este aritmetic şi limitat doar de maximul general, astfel încât forma propusă reprezintă cea mai blândă variantă posibilă pentru infractor.

Astfel, în ipoteza autorului mai multor infracţiuni de luare de mită pentru care instanţa a aplicat pedeapsa maximă cu privire la fiecare din aceste fapte, pedeapsa rezultantă va fi una dintre aceste pedepse, fără posibilitatea de a aplica vreun spor şi de a reflecta în vreun mod pericolul sporit al unor asemenea persoane. În acest mod, persoane care în prezent ar primi pedepse de 15 – 20 de ani de închisoare ca urmare a cumulării pedepselor aplicate (pedeapsa cea mai grea + 1/3 din celelalte pedepse), s-ar afla în situaţia în care pedeapsa finală nu ar putea depăşi 7 ani de închisoare.

2. Modificarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale ar atrage imposibilitatea tragerii la răspundere penală pentru numeroase infracţiuni grave.

În multe cazuri, săvârşirea unei infracţiuni de corupţie este denunţată organelor judiciare după mai mulţi ani de la consumarea faptei, de regulă după ce funcţionarul public nu mai ocupă poziţia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii. Astfel, faptele de luare de mită săvârşite anterior anului 2009 ar fi în acest moment prescrise, deşi organele judiciare încă primesc sesizări cu privire la asemenea fapte.

Având în vedere aceste împrejurări şi caracterul complex al cercetărilor efectuate în numeroase cauze de corupţie, există un risc real ca numeroase persoane să nu mai poată fi condamnate până la prescrierea răspunderii penale.

Trebuie menţionat că noul cod penal a prevăzut limite sensibil mai mici de pedeapsă faţă de codul anterior, cu consecinţa reducerii termenelor de prescripţie, aşa că nu se justifică o nouă reducere a acestor termene la un an de la intrarea în vigoare a noii reglementări.

3. Prin creşterea cuantumului de la care consecinţele sunt considerate deosebit de grave, cauzele aflate pe rol având ca obiect infracţiuni de abuz în serviciu cu un prejudiciu între 2 şi 4 milioane de lei vor fi calificate potrivit legii mai favorabile, cu consecinţa încadrării între limite de pedeapsă mai puţin grave şi, implicit, cu reducerea termenelor de prescripţie a răspunderii penale.

4. Modificarea art. 283 Cp şi reglementarea infracţiunii de represiune nedreaptă prin referirea la condiţia dincolo de orice îndoială are potenţialul de a transforma orice magistrat într-un inculpat.

Măsurile preventive se dispun în cursul procesului penal, înainte de finalizarea cercetărilor, când nu se poate trage o concluzie definitivă despre vinovăţia unei persoane.

Pot fi situaţii în care probele administrate la un moment dat să justifice luarea unei măsuri preventive, după care să fie administrate noi probe care să demonstreze nevinovăţia unei persoane.

Aceste ipoteze nu pot fi asimilate cu o infracţiune săvârşită de magistrat, ci sunt tocmai rezultatul unei bune funcţionări a sistemului judiciar, care trebuie să strângă toate probele necesare aflării adevărului, şi în apărare şi în acuzare, şi să îşi formeze opinia doar la final, pe baza întregului probatoriu.

5. Modificarea art. 290 şi 292, prin condiţionarea cauzei de nepedepsire pentru mituitor şi cumpărătorul de influenţă de formularea denunţului în termen de 6 luni, va limita numărul infracţiunilor descoperite în acest mod de organele judiciare.

Pentru a evita să fie şantajaţi de mituitori, funcţionarii au la îndemână soluţia mai simplă de a refuza să ia mită, fără a fi nevoie de o intervenţie a legiuitorului care să îi protejeze.

Totodată, şantajul constituie infracţiune, iar prevederile existente sunt suficiente pentru sancţionarea unei asemenea fapte, fără a fi nevoie de un text care să beneficieze exclusiv funcţionarilor care iau mită şi care să aibă garanţia că după 6 luni de la consumarea faptei nu vor mai putea fi identificaţi.

6. Introducerea infracţiunii de abuz de putere al organelor judiciare ar avea ca unic efect exercitarea unei presiuni nemaiîntâlnite la adresa magistraţilor care soluţionează cauze complexe.

Atât în România, cât şi în toate celelalte ţări, există numeroase complexe care nu pot fi finalizate în doi ani de la formularea sesizării. Audierea a zeci de persoane, realizarea de expertize sau formularea de comisii rogatorii internaţionale nu pot fi finalizate în termen de doi ani, mai ales în condiţiile codul actual, care prevăd numeroase formalităţi de administrare a acestor probe, de natură să întârzie soluţionarea cauzei.

În acest mod, procurorul care lucrează în cadrul unei direcţii specializate şi căruia îi sunt repartizate mai multe asemenea cauze este supus automat riscului de a săvârşi o infracţiune, efectul fiind că niciun magistrat nu va mai fi stimulat să lucreze în cadrul unei asemenea structuri.

Pe de altă parte, formularea de către organul judiciar de promisiuni unei persoane pentru a o determina să dea declaraţii este deja incriminată în cadrul infracţiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 Cp.

Prin incriminarea din nou a acestor fapte într-un text special, cu trimitere expresă la formularea de denunţuri şi prevederea unor circumstanţe agravante, se urmăreşte odată în plus reducerea capacităţilor investigative ale organelor de urmărire penală şi limitarea la maxim a denunţurilor formulate cu privire la săvârşirea de infracţiuni.

Nu există niciun argument obiectiv pentru a individualiza şi reglementa în mod special această formă de sesizare a organelor de urmărire penală, iar legiuitorul ar fi lipsit de consecvenţă, în condiţiile în care în alte acte normative stimulează persoanele să formuleze denunţuri care duc la tragerea la răspundere penală a infractorilor ”.

Cum vor parlamentarii PSD, dintre care patru cu probleme legale, să modifice Codurile penale

Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală a fost înregistrat în procedură de urgenţă pe data de 2 aprilie, la Senat, iar acum se află în stadiu incipient, de avizare, potrivit hotnews.ro. Acest proiect de modificare prevede, printre alte zeci de modificări: arestarea preventivă „pe probe“, nu pe „suspiciuni“; politicienii dictează cum pot fi folosite probele de la denunţători; scurtarea termenelor de prescriptie; descurajarea denunţătorilor; pedepsirea procurorilor şi a judecătorilor pentru abuz în serviciu. 

Cine sunt iniţiatorii

Dintre cei zece parlamentari (nouă de la PSD şi unul de la minorităţi) care au iniţiat proiectul, patru sunt cercetaţi penal, trimişi în judecată sau chiar condamnaţi.

Pe lista celor zece se sunt:

• Bogdan Gheorghe-Dănuţ (deputat PSD)
• Marian Ghiveciu (deputat PSD trimis în judecată de procurorii DNA pentru „instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, acând dreot consecinţă onţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial – în formă calificată“)
• Marius Manolache (deputat PSD urmărit penal de DNA în dosarul Realitatea Media, potrivit unui comunicat al DNA din octombrie 2013. Acesta este cercetat de fals în acte. Potrivit Hotnews.ro, Marius Manolache a declarat intr-o emisiune la B1 TV ca este finul lui Ponta).
• Adrian Mocanu (deputat PSD)
• Ciprian Nica (deputat PSD - vicepresedinte la Comisia Juridica)
• Florin-Costin Paslaru (deputat PSD, condamnat în martie 2015 de ÎCCJ pentru conflict de interese, judecătorii aplicând o amendă penală de 2.000 de lei, pentru că şi-a angajat fiul la biroul sau parlamentar)
• Nicolae Păun (deputat PRPE – minorităţi)
• Cătălin-Marian Rădulescu (deputat PSD, trimis în judecată pe 18 aprilie 2014 de procurorii DNA, fiind acuzat de dare de mită şi de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi dare de mită)
• Rodin Traicu (deputat PSD)
• Eugen Constantin Uricec (deputat PSD).

Printre cele mai grave modificări aduse Codului de Procedură Penală prin proiectul celor zece se numără:

Condamnări mai greu de obţinut. 

„(2) În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială.“, se arată în alineatul 2 al articolului 103 modificat.

Argumentaţia apare în expunerea de motive: „În textul actual, magistratul trebuie să constate «dincolo de orice îndoială rezonabilă“ că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, aceasta însemnând că încă are dubii, dar totuşi pronunţă o condamnare, trecând peste aceste dubii care generează îndoieli“.

Descurajarea denunţătorilor. 

Iniţiatorii propun modificarea alineatului 3 al articolului 290 în felul următor: „Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii ei“.

Alineatul 2 al articolului 292 se modifică în felul următor: „Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii ei“.

Cei zece iniţiatori explică această modificare propusă spunând: „Modificarea care se propune constă în completarea textului cu un termen de 6 luni, suficient pentru ca mituitorul să se gândească dacă face sau nu denunţul ce i-ar conferi o clauză de impunitate. Neexistenţa unui asemenea termen ar duce la posibilitatea persistenţei unei activităţi infracţionale a mituitorului (făptuitorului) constând într-un şantaj perpetuu asupra persoanei care a dat/luat mită. Este adevărat că textul actual permite organelor judiciare descoperirea unor fapte de corupţie şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, dar nu se poate permite ca mituitorul să beneficieze de o clauză de impunitate pe un timp nedeterminat. Clauza de impunitate ar putea încălca principiul caracterului echitabil al procesului penal care consacră faptul că «orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii» şi de aceea pentru a minimaliza aceste încălcări este necesară introducerea unui termen cât mai scurt de la dată săvârşirii faptei în interiorul căruia să funcţioneze clauza de impunitate pentru mituitor/făptuitor.“

Pedepsirea procurorilor şi judecătorilor.

Şi printre cele câteva zeci de modificări pe care cei zece parlamentari le propun, aceştia introduc o nouă infracţiune, prin care, practic, îi ameninţă cu închisoarea pe procurori.

Astfel, la capitolul II, „Infractiuni de serviciu, dupa articolul 296 este introdus un articol nou, art 296 indice 1 intitulat „Abuzul de putere al organelor judiciare“, care sună în felul următor:
„Fapta lucrătorului de cercetare penală, procurorului sau judecătorului care în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe parcursul procesului penal, de a promite persoanei cercetate, suspectului sau inculpatului o situaţie procesuală care să ducă la neluarea unei măsuri preventive sau luarea ori înlocuirea unei asemenea măsuri cu una mai uşoară, în schimbul căreia acesta să denunţe persoane care au săvârşit infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea ocupării unei funcţii publice.“, se spune în primul alineat al articolului, care are, în total cinci alineate care tratează diferite situaţii, prevăzând pedepse diferite
Iniţiatorii explică această modificare, după cum se arată în Expunerea de Motive: „De;i Codul Penal sancţioneaza abuzul de putere al organelor judiciare aşa cum este prevăzut la art 280 «Cercetarea abuzivă» şi articolul 283 «Represiunea nedreaptă», aceste incriminări nu sunt suficiente (...)“.