Băsescu manelizează tema Unirii cu Moldova
0
Unirea Romaniei cu Moldova se va face oricum, într-un interval de maxim doua-trei decenii. Iar marele imperativ al acestei Uniri trebuie să penduleze între trei concepte-cheie: stabilitate, trăinicie şi predictibilitate.
Vrem o Unire care să nu genereze nelinişti diplomatico-militare; vrem o Unire perpetuă, nu o tranzacţie entuziastă pentru două-trei generaţii; vrem, în sfârşit, o Unire care să se desfăşoare lin, pe baza unui calendar prestabilit şi acceptat de toţi partenerii noştri strategici.
În acest scop, România are nevoie de un Proiect de Unire migălos şi temeinic. Şi de o strategie - aplicabilă deja - care să ofere garanţia că moldovenii îşi doresc cetăţenia română şi îşi asumă integral identitatea europeană. Unirea se va face, aşadar, pe baza unui plan care include aspecte ideologice, culturale, diplomatice, economice (conectarea Moldovei la piaţa românească nu va fi deloc uşoară) pe care, pentru moment, nimeni nu le-a clarificat şi dezvoltat rezonabil. Sigur că toţi sperăm ca pe undeva - în sertarele discrete de la Guvern, SIE, MAE, Cotroceni - să existe un astfel de plan misterios şi briliant - însă senzaţia mea de la Chişinău şi Bălţi a fost că planificarea strategică a României în raport cu Moldova e fie inexistentă, fie ineficientă, pentru că nu se simte niciun soi de iradiere contagioasă de „românism” ori „europenism” dinspre Bucureşti.
Deşi a avut marele merit de a fi lansat ideea Unirii cu Moldova ca prioritate strategică, Băsescu este şi principalul vinovat pentru găunoşenia şi lipsa de consistenţă a acestei „priorităţi”. În afară de vorbe, el nu a pus fapte, mecanisme, instituţii în slujba „idealului”. Când a descoperit în campania electorală nevoia de „Unire”, Ponta a avut măcar inspiraţia de a-şi susţine mesajul cu câteva donaţii către partenerii de peste Prut - microbuze pentru grădiniţele de prin Gagauzia, de pildă; Băsescu, în schimb, n-a dus o carte la Chişinău. Unirea fostului preşedinte a fost întotdeauna - deşi prezentată ferm şi emoţional - una făcută după ureche, la mici şi bere, manelizată şi bagatelizată. Zilele trecute, de pildă, Băsescu schimbă Moldova cu Transnistria ca pe surprize Turbo, fără nicio reţinere faţă de capcana rusească care se ascunde în spatele unor astfel de tranzacţii: Putin este, să nu uităm, principalul beneficiar şi instigator de "deal-uri" şi revizionisme locale, care legitimează şi adâncesc instabilitatea din Ucraina.
Unirea cu Moldova se va face oricum în următorii ani. Ea trebuie lăsată însă în grija unor lideri atenţi şi responsabili, care ştiu să măsoare fiecare pas solid înainte. Traian Băsescu vrea doar să paraziteze electoral o temă care, la limită, ar putea împinge PMP în Parlamentul din 2016. Riscurile sunt însă prea mari pentru securitatea României, motiv pentru care în acest domeniu - ca şi în problema Justiţiei - fostul preşedinte ar face infinit mai bine să tacă.
P.S.: Sabin Orcan observa ca, mai sus, am folosit o formula nefericita si fara acoperire in realitate: "Basescu nu a dus o carte la Chisinau" - cand, in fapt, in timpul mandatului sau statul roman a asigurat un milion de carti pentru Moldova. Are dreptate. "O carte" se dorea o metafora pentru lipsa de implicare a Bucurestiului in raport cu nevoile Moldovei - dar a fost, in mod evident, o alegere neinspirata, pentru care Basescu merita scuze. Problema de fond, insa, ramane: stacheta ridicata extrem de sus de fostul presedinte nu a fost onorata de un plan consistent de actiune. Oamenii cu care m-am intalnit in urma cu o luna la Chisinau stiau despre microbuzele lui Ponta, nu despre cartile lui Basescu.
Se încarcă comentariile...
