Bacalaureat de toamnă 2014: Au început probele orale la română. Lista centrelor de examen din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 60.000 de elevi vor susţine Bacalaureatul în sesiunea de toamnă FOTO Adevărul
Peste 60.000 de elevi vor susţine Bacalaureatul în sesiunea de toamnă FOTO Adevărul

Luni au început probele orale la examenul de Bacalaureat 2014, sesiunea de toamnă. Peste 63.000 de elevi la nivel naţional vor susţine examenul maturităţii, în sesiunea a doua.

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2014 a început luni, cu verificarea competenţelor de comunicare în limba română. Toată săptămâna vor avea lor probele de testare a competenţelor.

La Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Bucureşti, peste 50 de copii s-au înscris la concurs. Primul elev, care nu a putut să susţină examenul de Bacalaureat din vară din cauză că rămăsese corigent la matematică, nu a ieşit însă foarte mulţumit din sala de examen.

Am rezolvat doar o parte din subiect. Am primit un text istoric despre evul mediu la care nu mă aşteptam. La final am primit calificativul mediu, nu sunt foarte mulţumit de mine, am repetat la şcoală subiectele de oral. Nu am intrat în prima sesiune din cauză că am fost corigent la mate. Îmi este frică de examenul de la limba română şi cel de la biologie”, a precizat Mihai, adăugând că nu a avut emoţii, dar că vrea să dea la facultate. Cu toate acestea, tânărul nu ştie ce să aleagă, însă spune că este esenţial să ia Bacalaureatul.

Lista centrelor de evaluare şi de examen din Capitală

Anul acesta, spre deosebire de Bac-ul din 2013, sesiunea de toamnă se ţine în Capitală în vechile centre de examen şi nu în marile licee.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a publicat luni după-amiază lista centrelor de evaluare şi pe cea cu centrele de examen.

„Anul acesta s-a revenit la criteriile clasice de stabilire a centrelor de examen pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Mai exact, cel de proximitate, să existe centre în fiecare sector, şi cel referitor la filieră/profil/specializare, adică elevii care provin din licee tehnologice să dea examen tot într-un astfel de liceu”, a explicat pentru adevarul.ro Constantin Trăistaru, şeful ISMB. 

Peste 63.000 de candidaţi înscrişi, 42.000 din promoţia 2014

Peste 63.000 de candidaţi s-au înscris în sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, care începe astăzi cu proba orală la limba română şi la limba maternă, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. Dintre aceştia , peste 42.000 sunt din promoţia actuală şi peste 21.000 sunt din promoţiile anterioare.
Pentru probele care au loc astăzi, s-au înscris peste 12.000 de candidaţi, dintre care peste 11.600 la limba română. De asemenea, peste 12.000 de candidaţi sunt aşteptaţi la proba orală de evaluare a competenţelor într-o limbă străină, peste 10.000 dintre aceştia optând pentru limba engleză.

Pentru probele scrise, cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la proba la alegere a profilului (peste 39.300), dintre care cei mai mulţi au optat pentru Biologie (peste 25.000). De asemenea, şi la proba scrisă de la limba română s-au înscris peste 39.000 de candidaţi. La proba obligatorie a profilului s-au înscris mai mult de de 36.000 de candidaţi, dintre care aproape 32.000 la Matematică şi restul la Istorie.

Peste 9.000 de poliţişti mobilizaţi

Peste 9.000 de poliţişti asigură ordinea şi siguranţa publică în apropierea şcolilor unde au loc examenele din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureatul, care începe luni cu proba orală la limba şi literatura română, potrivit Mediafax.

Poliţia Română a dispus măsuri suplimentare pentru buna desfăşurare a sesiunii august-septembrie a bacalaureatului, unităţile de învăţământ şi centrele de corectare fiind incluse în itinerariile de patrulare.

"Poliţiştii se află, în această perioadă, în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ, precum şi pe traseele de deplasare înspre şi de la acestea, pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile desfăşurate, afectează climatul de siguranţă publică", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Romnâne.

Dintre cei peste 9.000 de poliţişti care vor acţiona în perioada bacalaureatului pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi corectitudine a examenelor, 6.696 sunt de la ordine publică şi 1.331 de la rutieră.

Poliţiştii de la rutieră vor asigura fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere grave şi a ambuteiajelor în apropierea centrelor de examinare.

Calendarul sesiunii de toamnă

Sesiunea din august-septembrie a examenului de Bacalaureat 2014 începe astăzi cu probele orale la limba română şi la limba maternă. Urmează proba orală la o limbă străină  în perioada 19-20 august şi evaluarea competenţelor digitale în intervalul 21-22 august.

Probele scrise încep luni, 25 august, cu examenul de la română, urmat pe 26 august de examenul la limba maternă. În continuare, proba obligatorie (matematică şi istorie) se va susţine pe 27 august, iar proba la alegere pe 29 august. 

Rezultatele se vor afişa pe 1 septembrie, până la ora 12.00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, până la 16.00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

CALENDAR BAC DE TOAMNĂ:

18-22 august - probele orale

25 august - proba scrisă la Limba Română

26 august - proba scrisă la Limba Maternă

27 august - proba scrisă la Matematică sau la Istorie

29 august - proba la alegere: geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică, psihologie

1 septembrie - afişarea rezultatelor parţiale

4 septembrie - afişarea rezultatelor finale

21,5% - rata de promovare la Bac-ul de toamnă din 2013

La sesiunea de toamnă de anul tgrecut, mulţi elevi s-au declarat depăşiţi de cerinţe. Ca atare, rata de promovare la sesiunea august - septembrie a Bacalaureatului din 2013 a fost de 21,5%, adică peste 15.500 de candidaţi au luate medii de minimum 6 la examen, în scădere faţă de 2012.

Sesiunea de toamnă de anul acesta începe pe 18 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Urmează restul probelor orale până pe 22 august, iar de pe 25 august încep examenele scrise, cu proba la română.

Urmează proba scrisă la limba maternă, apoi la materia obligatorie a profilului şi se încheie cu examenul scris la materia opţională. Cei care au picat doar anumite probe din vară nu sunt obligaţi să dea decât acele examene. Potrivit calendarului oficial, primele note vor fi publicate pe 1 septembrie.


Pe aceeaşi temă:

REZULTATE BAC 2014 Aproape 11.000 de elevi au luat note peste 5, dar au picat la Bacalaureat. Situaţia pe judeţe

REPARTIZARE LICEU 2014 În total, 82 de elevi au media de admitere 10 la liceu. Lista completă pe EDU.RO

Evaluarea Naţională 2014, procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,34% după soluţionarea contestaţiilor de la 70,78% la 71,12%

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Abandon în creştere la Bac

REZULTATE BACALAUREAT 2014 Lista candidaţilor cu 10 pe linie la BAC 2014. Trei elevi din Capitală sunt în top

REZULTATE BAC 2014 Ce arată notele de la Bacalaureat şi povestea elevei de 10 de la Vianu: Bac-ul, „o iluzie pentru roboţei”

REZULTATE BACALAUREAT 2014 De ce fug elevii de Bac

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite