Amintiri de la Mineriadă. Cum a evitat Miron Mitrea o baie de sânge pe străzile Capitalei: „Naşule, mi-au violat fata....“. „Cine, mă, Max?“. „Minerii“

Aflat în Penitenciarul Poarta Albă, unde ispăşeşte o condamnare de doi ani, după ce a fost găsit vinovat într-un proces de corupţie, fostul lider sindical Miron Mitrea a scris o carte de memorii. Volumul „Amintiri... subiective. Momente de istorie imediată“ a fost tipărit la o editură din Constanţa şi conţine mai multe relatări din viaţa fostului lider al Sindicatului Şoferilor din România, devenit mai apoi parlamentar şi ministru al PSD.

Personajul central al cărţii este Miti, poreclit de colegii de sindicat Naşul (n.r. - Miron Mitrea), iar evenimentele relatate sunt prezentate într-un limbaj „sindicalist“, simplu, cu multe bip-uri, fără pretenţii academice. Miron Mitrea vorbeşte despre Revoluţie, despre Mineriada din 13-15 iunie 1990 şi despre ce fel de pesonaje făceau politică în acei ani de început ai democraţiei româneşti. „Fiecare om are adevărurile lui“, este motto-ul cărţii, iar adevărurile lui Miron Mitrea pot fi şocante. Redăm doar un moment surprins de autor, aşa cum l-a văzut el, despre Mineriada din 13-15 iunie 1990, în care îi regăsim printre personajele prezentate pe Ion Iliescu şi pe Miron Cozma.

• Naşule, te caută unu′ Cozma la telefon!
• Care Cozma?
• Zice că e liderul minerilor.
• Nu e el mă, liderul! E Ştefan de la Vulcan (...)
• Aşa ştiam şi eu! Da...insistă. E a treia oară când sună. Zice că dacă nu vorbeşti cu el, vine peste noi. Cu minerii!
• Vine pe dracu!

Mă duc în biroul.

• Da. Miti sunt.
• Salut, prietene! Cozma sunt. Vreau să vorbim.
• Vorbeşte!
• Mi-a zis şeful ăl mare că ai ceva probleme cu mine...
• Cu tine n-am nicio problemă! Că nu ştiu cine eşti. Cu minerii...am.
• Sunt liderul Sindicatului.
• Nu eşti. Liderul e Vasile de la Vulcan.
• Eu sunt acum. Să ne întâlnim să vorbim.
• Nu e nevoie. Îţi spun acum. Dacă până la cinci mai sunteţi în Bucureşti, vă iau în roţi!
• Stai! Nu mă ameninţa! Să vorbim.
• Vorbim. Cinci. Sau sub roţi. Astăzi. Salut!

Şi trântesc telefonul. Sunt nervos. Nu-mi plac alternativele. Dar nu am încotro. Minerii vandalizau Bucureştiul de 24 de ore. Era jale. Oameni bătuţi. Terorizaţi. (...) Poliţia nu se băga. Ba, de fapt, se băga. Îi dirija.

De dimineaţă apărase la sediu...Max. Mic, negricios, vânjos. Supărat. Negru de supărare. Mai erau ceva lideri ai şoferilor prezenţi.

• Naşule, îi luam în roţi! Am venit cu băieţii. (...)

Am ieşit pe balcon. Pe chei, cât vedeai cu ochii, Krazuri (n.r. - camioane de mare tonaj). În bene, oameni. Cu răngi.

• Max, ai înnebunit?
• Naşule, mi-au violat fata...

Înţepenesc. Mândria lui. Studentă.

• Cine, mă, Max?
• Minerii. Venea de la facultate şi animalele au lovit-o şi au violat-o! Mergi cu noi, sau nu?
• Stai un pic. Dacă dai drumul la Krazuri peste mineri, faci baie de sânge!
• Şi ce?

Sami, războinic ca de obicei.

• Are dreptate Max, nu putem sta să ne uităm! (...)

Era clar. Vroiau bătaie. Cu minerii. Aveau dreptate. Dar era periculos. Nu prea eram de acord. Dar nici soluţie nu avem. Nu cred în violenţă. Mă rog. Nu prea mult. Nu vroiam vărsare de sânge. Dar minerii trebuiau să plece. (...)

Mă duc în birou. Căutaţi-l la telefon pe Preşedintele Iliescu...

În stradă se aude zgomot. Ies pe balcon. Vin maşini. Întruna. Văd soldaţi. Un cordon de soldaţi.

• La telefon domnul preşedinte Iliescu!

Secretara rotunjeşte cuvintele în gură. E moştenire de la UGSR.

• Alo, bună ziua domnule Preşedinte!
• Bună ziua, Miti! Ştiu de ce m-ai sunat... Vreau să-ţi spun de la început, măi dragă, că nu eu am adus minerii în Bucureşti! Ei au venit ca urmare a haosului creat de manifestanţi...
• Domnule Preşedinte, nu-mi pasă acum! Am câteva sute de maşini grele pe chei. Şi câteva mii de oameni care...
• Ştiu dragă, ştiu! Nu trebuia să-i chemi acolo! S-ar putea crea busculade între ei şi mineri.
• Nu, domnule Preşedinte, nu s-ar putea crea, se vor crea, dacă minerii nu părăsesc Bucureştiul în două ore...
• Nu se poate ca dumneata, un lider de sindicat, să încurajezi aşa ceva! Muncitori care să atace alţi muncitori. Nu e democratic!
• Lăsaţi-o dracu'! Minerii sun democraţi că vă apără scaunul? Da′ nu vreau să discut politică. E o porcărie ce se întâmplă acum în oraş. Ştiu că sunteţi informat ce am la sediu...
• E inadmisibil ce forţe ai strâns tu acolo, măi dragă! Nu e o soluţie!
• (...) Vă rog să mă ascultaţi! Îi mai ţin două ore. După aia nu mai răspund.
• Stai un pic...

Se aud şuşoteli la celălalt capăt al firului.

• Nu pot în două ore. La cinci, minerii nu vor mai fi în oraş. Dar ne întâlnim la patru la sediu la FSN să discutăm câteva condiţii.
• Bine, la cinci. Da′ dacă minerii, aşa cum ne tot ameninţă unii la telefon, ne atacă la siu, jale... nu mai răspund. (...)
• Fără violenţă, Miti dragă, fără violenţă!

Închid. Asta e tare. Fără violenţă. La televizor, trei mineri bat un amărât. Îl bat, fără violenţă! Sunt scârbit. Intru în sală la vicepreşedinţi. Max s-a mai calmat. Le spun. Sunt de acord. Până şi Max.